SPOILERE MINORE

M. John Harrison – Light, Gollancz 2003, (Lumina, Tritonic 2008)

Cum ar fi dacă ţi s-ar oferi şansa minunată de a vedea că toate posibilităţile, dar nu ale lumii finite, ci TOATE posibilităţile universului infinit ţi se deschid în faţă? Că poţi fi, poţi avea, poţi vedea orice doreşti şi nu doar pentru tine, ci pentru întreaga umanitate?

Cum ar fi dacă ţi s-ar oferi şansa şi tu nu ai recunoaşte-o? Dacă ai confunda insistenta ofertă cu o pedeapsă pentru mizeria pe care o bănuieşti în tine şi ţi-ai irosi viaţa fugind de ea? Asta i se întâmplă lui Michael Kearney, fizician strălucit şi criminal în serie, căruia, încă de copil, Universul îi face semne.

Bântuit de mic de o vinovăţie imaginară, Kearney fuge de miracol confundându-l cu o pedeapsă, până când devine ceea ce se credea şi chiar mai rău, până când descoperă că nu mai nici un loc unde să poposească şi nici încotro să fugă.

Povestea sa, care are loc în 1999, se intersectează în roman cu aventurile petrecute 400 de ani mai târziu, ale Seriei Mau Genlicher, o fată care s-a transformat într-o navă şi care doreşte să devină din nou fiinţă umană. Şi cu istoria lui Ed Chianese, aventurier spaţial devenit epavă umană – pentru că “după ce ai încercat tot ceea ce merită încercat, nu-ţi mai rămâne decât să încerci şi ce nu merită”- care ajunge să afle secretul existenţei umanităţii.

Totul se petrece pe “plaja” stelară a unui râu de materie neagră numit Kefahuci Tract, într-un univers în care funcţionează toate legile posibile – spre frustrarea umanităţii care, ajunsă în spaţiu, vede cum principii imposibile pe Pământ aici sunt utilizate cu eficienţă. Specii extraterestre venite din tot universul să vadă Tractul calcă cu nonşalanţă în pantofii mult prea mari lăsaţi în urmă de specii şi mai vechi, de mult dispărute, care puteau muta planete întregi din loc numai pentru a avea o vedere mai bună. Umanitatea este ultima modă, pe care toţi o îmbracă. Umanitatea însăşi, dependentă de clonare, de “croitoria” genetică, de containerele de visat plăteşte un omagiu nostalgic epocii lui Kearney, devenită obiect de veneraţie.

În final, personajele principale capătă ceea ce îşi doresc – linişte, un trup, un scop în viaţă – deşi nu aşa cum s-ar aştepta ele sau noi, cititorii.

PARTEA CU ZGÂRCI

Noţiuni de fizică cuantică de genul, dacă am tradus corect, “singularitate cu orizont evenimenţial”, în care eu mi-am prins urechile. Personajele şi atmosfera sunt însă de aşa natură încât continui să citeşti chiar dacă pe alocuri nu pricepi ci doar intuieşti despre ce este vorba.

CEA MAI FRUMOASĂ SCENĂ

Cea în care Kearney realizează cât de tare s-a înşelat şi cât de inutile şi ilogice au fost ritualurile prin care, toată viaţa, a încercat să ţină la distanţă mesagerul. “O, dragă. N-ai realizat că nu funcţiona? (…) De ce ai fugit atât? Nu voiam decât să îţi arăt ceva”, spune mesagerul, relevând o natură generoasă şi plină de candoare, în contrast absolut cu ceea ce crezuse Kearney despre el şi cu viaţa de abjecţie pe care o dusese pentru a evita întâlnirea finală.

Cât despre mesajul final, o să îl reproduc în engleză pentru că nu cred că o să reuşesc să îl traduc suficient de bine: “Everywhere you look it unpacks to infinity. What you look for, you find. And you people can have it. All of it”.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE

Linkin’ Park – Somewhere I belong