Serghei Lukyanenko – “The Day Watch“, Arrow Books, 2008, UK

Dacă în primul volum, “The Night Watch”, aflăm mai multe despre Rondul de Noapte, acum atenţia se mută către Rondul de Zi. O tânără vrăjitoare, Alisa, agent al Întunericului rănit într-o bătălie cu agenţii Luminii, este trimisă la mare să îşi refacă puterile magice, pe care şi le pierduse în totalitate. Dornică de distracţie şi curioasă să vadă dacă fără magie poate cuceri pe cineva, Alisa dă peste Igor şi se îndrăgosteşte de el grămadă. Şi el de ea. Spre disperarea ambilor, cei doi îndrăgostiţi vor afla adevărul: şi Igor e magician, dar din tabăra Luminii, trimis şi el la refacere. Să fie coincidenţă, să fie complot? Lucrurile se complică dat fiind că Alisa a fost iubita şefului Întunericului, Zabulon.

Un agent al Întunericului se trezeşte pe drum către gară, apoi în trenul de Moscova, cu un rucsac plin de dolari, fără să ştie nici cine este el exact nici de ce merge la Moscova. În timp ce puterile lui magice cresc nefiresc, după fiecare confruntare cu Lumina, Vitali se străduieşte să înţeleagă care este misiunea lui şi ce legătură poate fi între el şi un obiect magic extrem de puternic furat din depozitele secrete ale Inchiziţiei (forţa care veghează ca Lumina şi Întunericul să respecte tratatul pe care l-au încheiat).

În ultima parte, toate evoluţiile de mai sus ajung să fie supuse judecăţii Inchiziţiei, care are sediul european la Praga. Anton Gorodeţki, agent al luminii şi Edgar, agent al întunericului sunt trimişi să reprezinte cele două părţi. Înaintea procesului, cei doi se întâlnesc la o berărie unde descoperă că se simpatizează reciproc şi că au mai multe în comun decât ar crede. Una dintre asemănări fiind aceea că sunt doi pioni care nu îşi cunosc soarta, în jocuri stabilite de şefii lor.

Povestea ne dă ocazia să constatăm că, nefiind chinuiţi de atâtea întrebări existenţiale ca agenţii Luminii, băieţii răi se distrează mult mai bine. Fac tot ce vor, fără să se întrebe dacă e rău sau bine, singura lor grijă fiind să nu fie prinşi.

Agenţii Întunericului susţin să sunt luptători pentru libertate. Pentru libertatea tuturor de a face tot ceea ce vor. Dar absolut orice. Ei sunt convinşi că oamenii nu comit acte reprobabile doar de frica legii şi nu pentru că ar fi incapabili de rău. Desigur, libertatea înţeleasă astfel implică şi libertatea de a face rău altcuiva, de a îi îngrădi deci propria libertate dar băieţii răi ţi-ar spune că asta e legea junglei, în care ei cred.

RĂII CARE NU VOR SĂ CUCEREASCĂ LUMEA

Principala surpriză apare atunci când constatăm că, în timp ce Lumina pune la cale experienţe sociale în masă, menite să facă oamenii mai buni, agenţii Întunericului NU îşi petrec timpul cu comploturi menite să le asigure conducerea lumii. Sunt prea leneşi şi prea individualişti ca să îşi asume o asemenea bătaie de cap. Nu pun la cale nici strategii menite să ducă la distrugerea lumii, pentru că este sursa lor de energie. Ei savurează răutatea şi meschinăria din oameni, le stimulează pentru a absorbi energie din ele, trag profit din orice catastrofă şi, fireşte, pun beţe în roate Luminii.

În plus, şeful lor, Zabulon, nu este nicidecum creatura malefică şi diabolică, răul absolut, aşa cum ne-au obişnuit canoanele clasice. Este ca un soi de JR din Dallas, un tip fără scrupule dar care nu îţi devine odios şi fără de care nu s-ar întâmpla nimic interesant. Zabulon pune la cale comploturi, manipulează, trişează, îşi sacrifică oamenii fără remuşcări de dragul unor scheme menite să îi aducă vreun câştig dar, una peste alta, nu este mai rău decât un şef de multinaţională în luptă cu concurenţa. Decât poate în termeni de putere.

Din păcate pentru ei şi agenţii Întunericului pot să iubească. Şi asta este ceea ce îi face vulnerabili, lucru pe care Alisa îl va constata pe propria ei piele. Tot din păcate pentru ei, agenţii Întunericului ştiu că din perspectiva lui Zabulon ei sunt carne de tun. Şi agenţii Luminii sunt conştienţi că sunt pionii lui Gesar şi că acesta îi va sacrifica dacă va fi nevoie dar au certitudinea că, dacă îi poate salva, şeful lor o va face. În schimb, faţă se Zabulon este mai bine să nu faci greşeli şi nici aşa nu eşti pe deplin sigur de soarta ta.

CEA MAI TARE SCENĂ

Cea în care Anton şi Edgar, luptători din atbere diferite şi care tocmai urmează să se confrunte ca avocaţi în procesul de la Praga se trezesc la aceeaşi masă într-o berărie şi descoperă că nu se duşmănesc atât de tare pe cât credeau. Cad de acord că berea cehă în Moscova şi berea cehă în Praga sunt lucruri total diferite şi se uită amândoi cu antipatie la soldaţii americani veniţi în pemisie din Kosovo. Reuşesc chiar să discute calm despre ceea ce îi face să fie diferiţi şi chiar dacă se tachinează, reuşesc să nu se enerveze.

CEA MAI PENIBILĂ FAZĂ

Cea în care Anton şi Edgar opresc unul dintre piloţii americani care trecea pe lângă masa lor şi în întreabă dacă are ceva sfânt pe lume iar el răspunde: “Chicago Bulls”. Băi, mă laşi? Înţeleg că ruşii nu-i înghit pe americani dar zău că e prea clişeistică tema americanului imbecil şi obsedat de baschet.

CEA MAI NOSTIMĂ REPLICĂ

Vitali, materializându-se pe neaşteptate la scena unei crime investigate de agenţii Luminii:

Buenas dias, gentleman and senoritas! Am văzut Lumină şi m-am gândit să trec pe la voi!