Azi, Nichita Stănescu. Greu de ales, greu de tot, aş fi pus cel puţin alte zece! Pân la urmă, azi, e ăsta:
CÂNTEC
Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu,doi, trei…
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate…
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestor secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu o mie de picioare alergând oriunde.
Posted by gala on iulie 4, 2009 at 11:50 pm
noi cititorii din aceasta secunda putem fi un vis de noapte cu o mie de picioare creionate de nichita
cantecul sau filosofic, liric si foarte vizual ne poate modela
imi zboara gandul la galateea
Posted by voicunike on iulie 7, 2009 at 7:08 pm
De ce nu ne treci ,bre, si pe noi in blogrol ?
Posted by dreamingjewel on iulie 9, 2009 at 1:44 pm
@ gala
Păi poeţii, în general, sunt Pygmalioni, ăsta este “job”-ul lor, să însufleţească lucruri. Sau oameni.
@ voicunike
Din simplă lene, că mi-e târşă să şurubăresc din nou prin setările blogului. Da vă pun io, nu vă faceţi griji!