Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească, Humanitas, 2005

IoanVodaCelViteaz

Omul care a descoperit înaintea lui Elvis şi John Lennnon că o carieră poate fi muult îmbunătăţită prin deces

Uneori, cariera unor oameni începe abia la câteva secole bune după ce au dat colţul. Să mai fie de faţă, i-ar surprinde şi pe ei ce valenţe nebănuite aveau pe când trăiau.

Pentru că nu există o istorie “obiectivă” sau “adevărată”, ne spune Lucian Boia. Istoria oricărui popor – şi nici a noastră nu face excepţie – este supusă unui permanent proces de rescriere. Uneori acesta este involuntar: suntem produsul timpurilor în care trăim şi interpretăm lumea, inclusiv istoria, prin prisma valorilor pe care ni le-am însuşit. Alteori, este intenţionat: un popor pune accentul pe un anumit aspect istoric pentru a-şi legitima nişte aspiraţii actuale. Exemplu pozitiv – mutarea accentului pe latinitatea poporului român, după 1800, pentru a legitima aspiraţia Ţărilor Române spre Occident şi spre modernizare (versus menţinerea în sfera de influenţă şi în stilul de viaţă al Imperiului Otoman). Exemplu negativ – folosirea figurilor istorice pentru întărirea cultului personalităţii dictatorilor comunişti.

Totuşi, în unele cazuri, rescrierea este de-a dreptul spectaculoasă. Este şi cazul lui Ioan Vodă cel Cumplit, pe care îl ştim, cei mai mulţi dintre noi, din povestirea lui Dumitru Almaş, e ăla de l-au rupt caii în patru.

Cronicarii vremii i-au făcut un portret nu prea grozav: un mercenar ajuns pe tron, urmărindu-şi numai propriul interes, un om violent, cu “nărav de fiară”, născocind vini pentru a despuia boierii de averi – şi apoi omorându-i nu oricum, ci prin torturi elaborate – şi tăietor de călugări. Acuma e drept că şi cronicarii or fi ţinut partea boierilor dar, să ne amintim, despre Ştefan cel Mare scriau că era “lesne vărsătoriu de sânge nevinovat”, ceea ce nu i-a împiedicat să-i recunoască şi meritele. Nu este cazul cu subiectul nostru.

Moartea, pentru majoritatea oamenilor, ar fi fost sfârşitul. Pentru Ioan Vodă s-a dovedit a fi doar o pauză în carieră. Care a fost relansată pe la 1865 printr-un rebranding comis de însuşi B. P. Hasdeu. Pentru a găsi legitimitate istorică reformelor lui Cuza, aflate  în plină desfăşurare – printre care împroprietărirea ţăranilor şi secularizarea averilor mânăstireşti – Hasdeu îl prezintă pe Ioan Vodă drept  protector al ţăranilor – de aia îi tăia pe boieri, nu pentru a-şi spori puterea personală! – şi chiar un reformator vizionar pe care “numai cea mai neagră trădare îl putu opri de a nu da o altă faţă Europei”.

După o oarecare eclipsă, cariera Cumplitului se relansează în anii 50, când, pe lângă imaginea de iubitor al ţăranilor şi persecutor de boieri mai iese în evidenţă şi prietenia istorică legată cu predecesorii glorioaselor soviete… adicătelea cazacii, împreună cu care luptase contra turcilor. Ba chiar, în 1954, la Opera Română se pune în scenă drama “Ioan Vodă cel Cumplit”. După aia iarăşi a fost eclipsat de alte figuri istorice, precum Mircea, Ştefan sau Mihai dar noi, ăi de am prins comunismul pe ultima sută de metri, ni-l amintim din povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş, unde şi-a avut pagina lui cu poză cu tot.

Nici nu ştia el Ion Vodă ce domnie eroică, reformatoare, vizionară şi de succes a avut.  Să mai zici că poţi trage o concluzie la finalul vieţii cuiva, când povestea se scrie atât de bine şi fără el.

În fine, ăsta e doar un exemplu despre ceea ce găsiţi în carte dar este exemplul care pe mine mă amuză cel mai tare. Altminteri, lucrarea lui Lucian Boia este o lectură bună pentru cei care au învăţat istoria în timpul comunismului sau imediat după Revoluţie, cu condiţia să vrea să gândească, să accepte că nu suntem buricul Universului şi că nici nu trebuie să fim şi că eroii noştri au fost nişte oameni ai vremurilor lor fără ca asta să îi minimalizeze neapărat.