Guillermo del Toro, Chuck Hogan – Molima (2009)

Editura Litera, Colecţia Thriller, 2010

Traducere: Mariana Piroteală

ATENŢIE! CONŢINE URME PRONUNŢATE DE SPOILERE!

Dacă l-aţi admirat pe regizorul Guillermo del Toro pentru “Labirintul lui Pan” feriţi-vă de cartea asta ca dracul de tămâie, pentru că nu o să găsiţi în ea nimic din sensibilitatea cu care, pe peliculă, regizorul a transfigurat o realitate crudă într-o lume fantastică şi nimic, de asemenea, din tensiunea filmului.

Romanul pe care l-a scris în colaborare cu Chuck Hogan face parte dintr-o trilogie pe care eu una nu am de gând s-o citesc. Există moduri mult mai bune de a-mi folosi timpul, până şi gătitul este una dintre ele. S-o luăm cu începutul. Pe pista unui aeroport din SUA aterizează un avion. Totul mersese bine, pilotul comunicase cu turnul de control, aterizarea decursese normal, după care luminile avionului se sting şi nimeni nu mai răspunde. După ce trece un sfert din roman şi suntem plictisiţi cu tot felul de detalii despre procedurile la care se recurge în asemenea cazuri, echipa de intervenţii intră în avion şi descoperă că pasagerii au murit instantaneu şi fără chinuri, aşezaţi frumos la locurile lor, mai puţin patru dintre ei care sunt în comă.

În fine, ce să vă mai zic, de vină sunt vampirii. Mai precis unul singur, pornit la luptă împotriva unui alt grup de vampiri, toţi existând de la începutul timpurilor sau cam aşa ceva. Pe de altă parte, ni se explică faptul că vampirismul este de fapt un soi de epidemie, care se transmite printr-un parazit ce intră în organismul  gazdei şi provoacă tot soiul de transformări, printre care modificarea drastrică a dietei. Ca urmare, toţi cei muşcaţi se transformă în vampiri şi omenirea este ameninţată cu extincţia totală (mă rog, eu aş zice că nu e exterminată ci transformată în altceva, idee care nici măcar nu e nouă).

Împotriva pericolului luptă trei oameni: doi experţi în epidemiologie şi, inevitabil, un evreu supravieţuitor al lagărelor de exterminare, musai specialist în ezoterisme, cu origini în România (pe care autorii o confundă cu… Armenia!) şi care a dat de vampir nu pe plaiurile româno-armeneşti cum ar fi logic, ci în lagăr.

Logica în ghips şi cârje

Problemele cărţii sunt multiple, de la construcţie până la logica elementară. Personajele sunt de carton, nu le simţi trăind. Sunt adesea clişee pe două picioare. Alteori reacţiile lor sunt forţate şi fără logică în contextul acţiunii. Un singur exemplu: expertul epidemiolog ratează o întâlnire la psihiatru, pentru a discuta custodia copilului său. Omul fusese la comandamentul antiepidemic sau cum i-o zice, toată ţara era crizată, tipul apăruse şi la televizor explicând şi încercând să calmeze situaţia dar psihiatra îl anunţă că nu va recomanda custodia comună pentru că el întârziase, domle, la programare! Ceea ce nu se face nici măcar când eşti responsabil de stăvilirea unei epidemii, se ştie doar!

În plus, odată ce abordezi o explicaţie ştiinţifică a vampirismului, trebuie să te ţii de ea, aşa cum face Peter Watts, în Blindsight, unde găseşte o explicaţie ştiinţifică inclusiv pentru aversiunea vampirilor faţă de cruci. NU merge să-mi zici că vampirismul se transmite prin virus dar că vampirul nu poate trece o apă curgătoare fără ajutorul unei fiinţe umane care să-l poftească. De ce să nu poată, se îmbolnăveşte parazitul intern de cufureală? Ori e aşa, ori e aşa, adică ori e ştiinţă, ori e supranatural, că amândouă nu merg.

N-am prea înţeles nici cum poate un vampir să bea instantaneu tot sângele dintr-un om (precum secau muntenii şi moldovenii Milcovul dintr-o sorbire) darămite dintr-un avion întreg. Pe de altă parte, atâta timp cât vampirii trăiesc cu sânge uman, nu este logic, ba este chiar împotriva instinctelor de conservare ale speciei să distrugă toată omenirea, că pe urmă ei ce mai mănâncă?!

În fine, o chestie mediocră, care insultă inteligenţa cititorilor şi care nu merită să fie nici măcar lectură de vacanţă, decât dacă sunteţi masochişti şi vreţi să vă enervaţi în concediu.