Probabil că nu ați auzit de Grigore Cartianu, redactor-șef la Adevărul. Stați liniștiți, n-ați pierdut nimic, iar motivul pentru care-l scot din anonimat este doar acela că eu atâta idioțenie insensibilă concentrată într-un spațiu atât de mic n-am mai citit de mult. Într-un editorial despre  sinuciderea Mălinei Olinescu, omul nostru comite în serie paragrafe generatoare de râs isteric.

Ziaristul își începe textul cu o interogație din șirul marilor întrebări fundamentale ale omenirii: “Întrebarea nu e dacă se va mai sinucide cineva, ci când o va face, cine e nefericitul şi de ce şi-a pus capăt zilelor. Suicidul pare să fi devenit o epidemie naţională. (Dar nu trebuie să vă faceți griji, Cartianu rezistă eroic).

După ce o judecă sumar pe artistă, Cartianu își exprimă dezaprobarea față de gestul ei de a își lua viața, pentru că “în fond, era viaţa ei, pe care Dumnezeu nu i-a dat-o nici în leasing, nici cu împrumut”. (Da chiar așa, domle, ce tupeu pe om să facă el ce vrea cu propria-i viață, te și miri ce le-o veni la unii! Bine că nu e Cartianu Dumnezeu, că o trimetea la reîncarnare în pas alergător, așa, ca să se învețe minte să-i mai tragă chiulul!).

Ei, și acum țineți-vă bine, că vine artileria grea pe bază de fasole cu cârnați:

Şi Mădălina, şi Mălina au premeditat gestul final. Gândurile sinucigaşe puseseră stăpânire pe ele. Demonii sfârşitului le paralizase raţiunea. Moartea le dădea târcoale chiar şi când păreau mulţumite cu viaţa lor. Erau pierdute, şi doar o lumină miraculoasă, apărută sub forma unei mâini întinse, le-ar mai fi putut salva. Dar mâna aceea a întârziat să apară.

Câtă fragilitate se ascunde în mintea şi în sufletul unor oameni ce par atât de puternici! La fel s-a întâmplat şi cu miliardarul Mihai Erbaşu, care în 2004 a fost găsit zdrobit în piscina uscată a vilei sale de la Snagov. Dacă nu avea piscină, poate că trăia şi azi…

Deci aia l-a ucis pe Erbașu, domle, piscina, da bine că acest Șerlock Homeless autohton a elucidat misterul, fie și cu ani întârziere.

Nu vă spun ce salariu se aude că ar primi acest domn ca să scrie minuni precum cea de mai sus, pentru că numai când văd cifra aia în fața ochilor mi se revarsă fierea în sânge de invidie. Dar, de fapt, aveți dreptate, eu nu merit un asemenea salariu, pentru că n-aș reuși, nici măcar cu pistolul la tâmplă, să produc rânduri de acest soi, care nu pot ieși decât dintr-un creier extrem de neted și de odihnit.

Amuzant este că articolul putea fi citit pe la prânz pe site-ul Adevărului, numai că între timp se vor fi prins și oamenii ăia, poate ajutați și de comentatori, că era cam penibil. Cert e că a dispărut de acolo și mai poate fi citit numai pe blogul lui Cartianu.  (Blogul se cheamă Idei libere. Libere, probabil, de orice umbră de gândire). Ocazie cu care gazetarul nostru a corectat un dezacord: “Demonii sfârşitului le paralizaseră raţiunea” și a adăugat un cuvânt care dă dimensiuni și profunzimi noi textului: “Dacă nu avea milioane și piscină, poate că trăia şi azi…“. Ei, vedeți, nu era piscina, erau milioanele. Ceea ce va fi o minunată consolare pentru reporterii de la Adevărul, care nu și-au mai luat salariile de vreo două luni.