Vieillir c’est partir un peu…

Din Sefarad al lui Arturo Munoz Molina, povestirea Ministrantul “Doar cei care-am plecat ştim cum era oraşul nostru şi ne dăm seama cât s-a schimbat; cei ce-au rămas nu şi-l mai amintesc, deoarece văzându-l zi cu zi l-au pierdut şi l-au lăsat să se urâţească, deşi cred că ei i-au rămas credincioşi şi că noi [...]

Românii, neschimbaţi?

Vreo două-trei zile, cât am treabă de nu-mi văd capul de ea – şi, după cum bine se ştie, “unde nu-i cap, sabia nu-l taie“, cum ar zice Monsieur Pierre Albert, pe care voi nu l-aţi cunoscut (încă) – vreo două-trei zile o să vă mai ţin ocupaţi cu chestii de-astea, făcute la repezeală. După [...]

Lumea aşa cum suntem

“(…) în noaptea asta am visat că mă înecam. M-am văzut dându-mă la fund, mângâind, cu plămânii plini de apă, calcanii. Mă înecam, însă nu strigam după ajutor. Şi toată lumea din mare făcea la fel. Toţi înotătorii se scufundau fără să strige după ajutor”. Uneori, până şi un maestru al superficialului ca Beigbeder poate [...]

Cine ne vor fi ambasadorii?

“În epoca puterii aristocratice, Calderon şi Shakespeare scriau un teatru pentru mulţime. Într-o epocă a puterii maselor, Ionesco şi Beckett scriu pentru un public de iniţiaţi. La drept vorbind, asistăm astăzi la două manifestări estetice distincte, cu prea puţine puncte de interferenţă. Pe de o parte, o artă de clişee pentru mase: cinema, televiziune, refrene [...]

And the Prosecution says:

“That we are capable only of being what we are remains our unforgivable sin”. – Gene Wolfe, The Book Of The New Sun

Poezia de sâmbăta asta

Am intrat şi eu în joaca asta de-a poemul de sâmbătă, măcar pentru o vreme, fiindcă în ultimii ani nu am citit poezie deloc şi la finele anului trecut zisesem că o să îndrept chestia asta. Iată deci poezia mea pe sâmbăta în curs: ROBERT FROST – THE ROAD NOT TAKEN Two roads diverged in [...]

De ce nu aşa?

“How to entangle, trammel up and snare Your soul in mine and labyrinth you there Like the hid scent in an unbudded rose?” (John Keats – Lamia) Să rătăceşti pe cineva în sufletul tău, să fii, pentru cineva anume, grădina potecilor care se bifurcă, ei, uite, asta mi se pare o provocare!

Declaraţie de dragoste beton

Cea mai tare declaraţie de dragoste pe care am pomenit-o se găseşte în “The Dancers At The End Of The Time” a lui Michael Moorcock şi sună aşa: Te voi iubi până când porcii vor înceta să zboare, până când vacile se vor întoarce acasă. (…). Ţi-am declarat iubirea mea nemuritoare. Am furat, am trişat [...]

Carpe diem redescoperit

“Nimeni nu ne va condamna pentru fapta care s-a dovedit de neînfăptuit, pentru calitatea pe care n-am atins-o; ci vom fi condamnaţi numai dacă vom refuza să dăm expresie bucuriei tainice care veghează în zorii umili ai fiecărei zile”. – Giovanni Arpino, La umbra colinelor

Cod de conduită pentru eroii anonimi

“Cu cât recunoaştem mai curând că soarta e în noi înşine şi nu în stele, cu atât mai bine de noi. Fericirea n-o putem găsi decât în noi şi e timp pierdut s-o cerem altora, căci puţini sunt cei care au de prisos. Supărarea trebuie s-o îndurăm singuri cum putem, nu-i drept să mai împovărăm [...]