Cărţi urâte

A şti sau a nu şti. Cronică făcută la nervi (I)

Javier MariasO inimă atât de albă, RAO, 1998, 2008

A şti sau a nu şti? Asta-i întrebarea, pentru că vinovăţia nu începe odată cu fapta, ci cu cunoaşterea ei, fie că e vorba despre faptul că lumea află ce ai făcut, fie că tu afli ceva ce ai fi dorit, retrospectiv, să nu ştii. O tânără femeie se sinucide la o săptămână după ce revine, alături de soţ, din luna de miere. Peste ani de zile, Juan, care s-a născut ca urmare a acestei sinucideri (fiindcă tatăl său s-a recăsătorit cu sora soţiei sale sinucigaşe) este confruntat cu posibilitatea de a afla adevărul despre cele întâmplate. Şi asta tocmai în momentul în care îşi pune întrebări despre propria lui căsnicie, aflată la început.

Cartea lui Marias este o buclă – de timp şi de evenimente – între două scene, două conversaţii la care personajul principal trage cu urechea, prima făcând referire la o crimă imposibilă, proiectată în viitor şi poate niciodată comisă şi alta care aduce lămuriri despre o crimă reală dar necunoscută. În aceste două scene nimic nu este întâmplător: tot ce apare în prima, fiecare gest, privire, replică, până şi cântecul fredonat de unul dintre personaje îşi va găsi fără greş corespondenţă, într-un fel sau altul, în scena finală.

Între aceste două scene, aflate la un an distanţă, se consumă frământările lui Juan. Proaspăt căsătorit, el descoperă că nu îşi poate imagina cum va decurge căsătoria lui, blocat în faţa fatidicei întrebări: „Ei, şi acum?”. După ce, în luna de miere, aude o discuţie între un cuplu de amanţi,în care Ea încerca să îl convingă pe El să îşi ucidă soţia bolnavă, Juan ajunge să se întrebe dacă nu cumva şi căsnicia lui, începută cu atâta iubire, poate ajunge cândva într-o asemenea fundătură.

Colac peste pupăză, tânărul nostru mai are de ales şi între a şti sau a nu şti de ce s-a sinucis femeia care abia murind i-a devenit mătuşă. Are tatăl său vreo vină? Juan susţine că nu are rost să afli secrete, mai ales unele de mult trecute, pentru că acestea te pot obliga să rescrii, în mod dureros, unele realităţi prezente. Şi este convins că vinovăţia şi complicitatea constau în a şti că un lucru s-a petrecut. Fiindcă, dacă nimeni nu ar şti ce ai făcut sau dacă nu ai şti ce a făcut altul pentru tine, atunci ai putea trăi liniştit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cel mai periculos este să asculţi, pentru că înseamnă să afli, să ştii şi să fii la curent, urechile sunt lipsite de pleoape ce s-ar putea închide instinctiv la auzul cuvintelor rostite, nu te pot feri de ceea ce presimţi că vei asculta, întotdeauna e prea târziu.

Mintea lui Juan se învârte în jurul acestui lucru, a şti, a vedea, a înregistra. A şti înseamnă a împărtăşi vina, a povesti înseamnă a denatura adevărul, amintirile sunt înşeltoare, a imagina o acţiune înseamnă a o preveni, singurul mod de a rămâne fidel faptelor este să nu le povesteşti şi totuşi ce nu se spune este ca şi cum nu ar fi avut loc.

AICI, CINE N-A CITIT-O ŞI VREA SĂ O CITEASCĂ AR FACE BINE SĂ SE OPREASCĂ!!!!

ALEGEREA LAŞULUI

Inimă atât de albă” este o carte pe care am citit-o cu sentimente extrem de împărţite, când parcurgând paginile pe nerăsuflate, când abţinându-mă cu greu să nu dau cu ea de pereţi. Şi e păcat, că premisele erau atât de reuşite.

Cel mai tare m-a scos din sărite personajul Juan, cu nesfârşitele lui eschive şi justificări şi false pretexte. Zău că fiinţă mai jalnică n-am mai văzut de mult.  M-a enervat încă din scena de deschidere a cărţii, când trage cu urechea la cearta cuplului din camera alăturată de la hotel, în care amanta încearcă să îl convingă pe amant să îşi ucidă soţia bolnavă.

Juan ne trânteşte întâi câteva pagini de justificări cum că el fiind translator suferă de o deformaţie profesională, când aude cuvinte trebuie neapărat să le şi înţeleagă şi, vezi Doamne, de aceea se grăbeşte să îşi culce soţia şi să se facă linişte în cameră ca să audă mai bine. Din obişnuinţa profesională. De ce nu spune onest că scena la care a asistat de la balcon l-a făcut curios şi a vrut să tragă cu urechea, obicei împotriva căruia, după cum am văzut mai sus, tună şi fulgeră rituos? Că doar nu i-a turnat nimeni cuvintele în urechea lipsită de apărare, putea închide geamul, putea găsi soluţii ca să nu audă, numai că el a vrut să audă, nu însă şi să admită asta. Obişnuinţă profesională, my ass!

La fel de laş se dovedeşte Juan şi în privinţa aflării secretului tatălui său. Bun, pot să înţeleg că nu doreşti să afli anumite lucruri. Eu în general prefer să ştiu dar dacă Juan nu vrea este alegerea lui, la care are dreptul. Numai că, la fel ca şi în cazul conversaţiei de mai sus, Juan află pretinzând că nu vrea să afle. Toată cartea el ne ţine predici despre a şti sau a nu şti, pledând pentru necesitatea de a nu şti, mai ales că spusele deformează faptele etc. dar până la urmă se pune la curent cu secretul prin intermediul Luisei, soţia sa. Aceasta este convinsă că poate afla secretul de la tatăl lui Juan şi îi cere lui Juan să îi spună: să îl întrebe sau nu. Iar Juan are laşitatea de a nu îi spune nici da, nici nu, de a amâna răspunsul, dar de a asculta conversaţia dintre Luisa şi tatăl lui în timp ce se preface că doarme în camera alăturată. Asta după ce ţinuse femeile drept „bârfitoare” din pricina dorinţei lor de a şti! Well, domnu Marias, femeile măcar au curajul de a îşi asuma propria curiozitate, spre deosebite de personajul dvs Juan care este un laş sub toată vorbăria lui frumoasă. Dacă nu vrea să ştie, de ce nu iese din cameră pur şi simplu, apariţia lui putând să întrerupă discuţia?

Bine, o să spuneţi, păi ăsta e personajul, care este problema. Problema este că personajul ne predică toată cartea, pe un ton moralizator şi insistent, la persoana întâi şi cu tot felul de amănunte, exact ceea ce NU face. Ceea ce dă romanului impresia de teroremă care se sabotează pe sine în final. Şi nu, nu e deliberat.

Mă rog, îi pot găsi şi lui Juan o scuză. Conştient de hazardul apariţiei sale pe lume – dacă sora mamei sale nu ar fi murit, mama sa nu s-ar fi căsătorit cu fostul ei cumnat şi atunci Juan nu s-ar fi născut – Juan este atât de convins că orice gest, oricât de mărunt, poate avea un efect determinant asupta vieţii sale sau a altora încât probabil că a alege dintre un gest sau altul îi paralizează cumva. Îmi dau seama acum că, pe parcursul întregului roman, Juan e compus numai din ezitări.

ŞI SĂ ŞTIŢI, DOMNU MARIAS, CĂ NU SUNTEM TÂMPIŢI!

Sigur, dvs sunteţi scriitor, nouă o serie de nuanţe pot să ne scape dar credeţi-ne că nu e nevoie să ne daţi cu nasul că unele lucruri le putem vedea şi singuri. Mie chiar îmi place să mă mai prind şi singură de nişte chestii, să îmi mai pun şi eu imaginaţia la treabă  şi aţi reuşit să mă frustraţi de această plăcere.

După cum spuneam, între cele două scene-cheie ale cărţii există legături. Tot ce se petrece în prima se va regăsi transpus, transfigurat, reutilizat, în cea de-a doua. Din păcate, autorul nu te lasă pe tine să faci singur legăturile, să constaţi corespondenţele. Le face el, şi încă apăsat, reamintindu-ţi de aspecte din prima scenă cu exact aceleaşi cuvinte folosite în prima scenă. Şi aşa, ceea ce ar fi putut fi o scenă de o nespusă subtilitate şi, în acelaşi timp, o tachinerie delicată a cititorului, un teasing („ia să vedem, ai fost tu atent?”) se transformă într-un exerciţiu didactic „for dummies” care pe mine m-a făcut să explodez de frustrare, văzând atâta potenţial de plăcere, a mea ca cititor, irosit.

ŞI ALTE MOTIVE DE ENERVARE

De altfel, în tot romanul autorul face tot timpul paralele între un gest şi altul. Atât de multe că la un moment dat te saturi de ele. Şi dacă în scenele crima I – crima II ele erau justificate (chiar dacă exagerat subliniate, am zis) în alte locuri aceste paralele sunt inutile. Povestitorul face un gest într-un anumit context şi îşi aminteşte neapărat, musai şi de fiecare dată de o altă împrejurare, fără nicio legătură cu prima, în care a făcut un gest similar. Sigur că uneori un gest ne aduce aminte de un altul dar dacă fiecare gest ne-ar aminti de fiecare dată de alte împrejurări în care l-am făcut ne-am petrece viaţa amintidu-ne şi nu trăind. Tocmai ăsta e farmecul vieţii, că se reinventează într-o oarecare măsură, cât să nu ne plictisim, dar nu complet, că ne-ar lăsa fără repere.

Probabil că autorul vrea să sugereze cât de obsedat devenise Juan de scena dintre cei doi amanţi necunoscuţi, cât de mult îl chinuuia şirul de gânduri pe care această scenă îl declanşase, încât orice gest sau lucru cât de mic îi amintea de un alt gest sau lucru legat de momentul respectiv. Dar chiar şi aşa, de la un moment tot devine supărător.

Iar un alt lucru care efectiv m-a scos din minţi a fost obsesia, fixaţia autorului pentru picioarele femeilor şi curăţenia acestora. După ce am citit pentru a cincea oară fraze de genul „picioarele ei curate, pe care şi le spălase pentru amant” sau „avea picioarele curate, nu ieşise din casă, şi le spălase pentru el” am simţit că îmi venea să arunc cu cartea de pereţi.

Şi cred că nu m-ar fi enervat atât de tare romanul dacă nu ar avea şi părţi care sunt ATÂT de bune. Par o irosire nemaipomenită în context. Dar despre ele o să scriu mâine, că acum m-am lungit şi e şi târziu.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE

Distonocalm

3 gânduri despre „A şti sau a nu şti. Cronică făcută la nervi (I)

  1. am remarcat la multa lume ca este multumita atata timp cat personajul, descris intr-o anumita carte, se incadreaza in ceea ce cititorul gaseste ca fiind logic,suficient,potrivit,elegant,amuzant,incitant. daca se insista prea mult asupra unuia din aceste aspecte, cartea devine un eseu exagerat de lung.

  2. Nu ştiu dacă e neapărat aşa. Pur şi simplu personajul ăsta ne vorbeşte prea apăsat şi prea insistent şi prea moralizator despre ceea ce până la urmă nu face.Aşa, nici Emma Bovary nu este logică iar Don Quijotte este ridicol de la un capăt la altul al romanului dar cu cărţile astea nu am vrut să dau de pereţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.