Cărţi iubite

Dansatorii de la capătul timpului

Michael MoorcockThe Dancers At The End Of  Time, Gollancz, U.K., 2003

Romanul înglobează de fapt trei povestiri, O fierbinţeală străină, Tărâmurile pustii, Sfârşitul tuturor cântecelor. Este, se pare, un obicei al lui Moorcock să scrie mai degrabă povestiri cu aceleaşi personaje, care continuă firul narativ, decât să conceapă un roman de proporţii de la început. Nu că ar ieşi cineva în pagubă, cel puţin nu aici, deşi în seria „Elric of Menilbone” neajunsurile unui asemenea stil sunt vizibile.

Evenimentele se petrec la sfârşitul timpului, după toate tumulturile istorice, când „rasa umană încetase în sfârşit să se ia în serios”. Posesoare a unor tehnologii pe care nu le mai înţelege, umanitatea se joacă la nivel planetar, complăcându-se într-un stil de viaţă  înrudit cu dandismul de la sfârşitul secolului XIX. Oamenii poartă nume ca Orhideea de Fier, Werther de Goethe, Lord Jagged Canarian. Pot modifica peisajul după gust, la fel şi propriile trupuri. Unii dintre ei pot călători în timp. Fac felurite experimente estetice. Îmbracă emoţiile ca pe o modă, prin proprie decizie; ce-ar fi ca o săptămână să fiu depresiv?ok. Fac sex cu oricine şi oriunde au chef, fără dileme morale.

Găseau plăcerea în paradox, estetică şi spirit baroc;dacă aveau o filosofie aceasta era o filosofie a gustului şi senzualităţii.

Multe dintre vechile emoţii se atrofiaseră, însemnând prea puţin pentru ei. Aveau rivalitate fără gelozie, afecţiune fără dorinţă, răutate fără mânie, bunătate fără milă. Planurile lor – adesea grandioase şi perverse – erau urmărite fără obstinaţie şi lăsate nefinalizate fără regret, căci moartea era un lucru rar şi viaţa putea înceta numai odată cu moartea Pământului.

Fără moarte şi fără noţiunea de păcat, fără coduri morale, inutile într-o lume unde ireparabilul – la propriu- nu există, viaţa este veselă, fericită, inocentă într-un mod fundamental. Mai că îţi face poftă să trăieşti la sfârşitul timpului, măcar pentru posibilitatea de a alege în libertate totală cine eşti şi ce vrei.

CEL MAI NORMAL EROU CU PUTINŢĂ

Cel mai ilustrativ produs al acestei societăţi  este Jhereck Carnelian:  inocent, sincer, bine dispus, bine intenţionat, curios, un personaj de o candoare pe care nu poţi să nu o simpatizezi. Jhereck este cel mai senin şi sănătos erou întâlnit vreodată într-o carte, o fiinţă solară, fără traume, fără o misiune, fără un secret tenebros, fără nesiguranţe, fără standarde masculine sau orgolii. Dandy şi trendsetter al timpului său, lansează mode pe care ceilalţi le copiază şi are o pasiune pentru secolul al XIX-lea.

La un moment dat, în căutarea a ceva nou de făcut,  îi trece prin minte să se îndrăgostească precum în romanele din secolul XIX adică total, cu disperare, până la capăt şi, tot maimuţărind emoţia, ajunge să o trăiească de-a binelea, spre şocul prietenilor, cărora li se pare de prost gust să se încăpăţâneze cineva atât de tare.

Cazul lui Jhereck e cu atât mai complicat cu cât iubita sa, Amelia, este o călătoare accidentală prin timp, venită din victorianul an 1896, o tânără femeie măritată, religioasă şi rigidă. Iar Amelia, oricât ar vrea, nu poate să se lepede de educaţia puritană pe care a primit-o şi care îi interzice până şi să asculte declaraţii de dragoste de la alt bărbat decât soţul ei. Tânăra femeie îşi propune să îl creştineze pe admiratorul ei, misiune imposibilă dat fiind că la sfârşitul timpului nu există suferinţă, teamă, vină sau concepte de genul bine-rău.

QUEEN VICTORIA MEETS OSCAR WILDE

Cele două societăţi, una închistată în principii, cealaltă complet lipsită de ele, nu au un teren comun pe care să se înţeleagă. Amelia nu se poate adapta la noua societate pentru că mintea ei îi şopteşte că e o păcătoasă. Vedem o minte inteligentă şi sensibilă luptându-se cu propriile prejudecăţi şi pierzând de fiecare dată, chiar şi atunci când se întreabă dacă eforturile ei de a respecta o morală de mult apusă nu sunt stupide. Nu mai suntem în 1896. Soţul tău e mort. Eşti văduvă, îi argumentează bietul tânăr. (Ăsta e un sofism dat fiind că Amelia se poate întoarce înapoi în 1896, unde soţul e totuşi viu şi bine-mersi). Pe de altă parte, nici Jhereck nu reuşeşte să priceapă nimic, pentru că, deşi trece drept cel mai mare cunoscător al epocii sale în privinţa sectolului XIX, de-a lungul secolelor unele informaţii au ajuns până la el deformate (lucru care se vede şi din declaraţia de dragoste pe care i-o face Ameliei):

– Jhereck este convins că papagalii mănâncă vite – şi nu înţelege de ce papagalii pe care i-a recreat el genetic nu o fac

– că în casele victoriene plantele cresc în mijlocul sufrageriei;

– că un foarte subtil mod de a îţi declara dragostea este de a purta o toaletă asemănătoare cu a iubitei prima oară când ai văzut-o (adică o rochie);

– că la intrarea în casă musafirii trebuia să îşi scoată hainele (da, pe toate).

– că uşile erau făcute din mătase (şi ca urmare nu înţelege cum ciocăneau oamenii la uşi).

Cât despre moravuri, să spunem doar că Jhereck habar nu are ce este aceea căsătorie, crezând că este un sinonim pentru sex.

Chestie care te face să te întrebi câte lucruri din viaţa noastră grijuliu aşezată – şi pentru care ne dăm atâta de ceasul morţii – au cu adevărat sens, căci peste secole puţin din actualul stil de viaţă, cu convenţiile lui cu tot, ar putea să se menţină. De altfel, cu tot aspectul său de glumă, romanul ridică în fundal probleme serioase legate de sensul convenţiilor şi de felul şi cum ne modelează, despre felul cum ne influenţează viaţa şi comportamentul noţiunile de păcat şi vină, despre câte dintre normele sociale sunt respectate de dragul principiilor şi cât doar din teama de judecata celorlalţi. Să fie oare întâmplător că singurul moment în care Amelia este gata să cedeze este acela în care se crede singură pe lume cu Jhereck (mai precis când se rătăcesc într-un moment din timp atât de îndepărtat că abia apăruseră protozoarele)?

Şi asta nu ar fi nimic dar timpul pământului este pe sfârşite. Experimentele estetice ale oamenilor i-au consumat energia, iar fâţâielile diverselor personaje în timp, în sus şi în jos, au perturbat lucrurile şi mai tare. Desigur, o soluţie există şi aşa ajungem la un final care e în acelaşi timp sfârşit şi început, viaţă şi moarte, trisiteţe şi speranţă. Depinde cum îl priveşti.

CEA MAI NOSTIMĂ SCENĂ

Cea în care, sub influenţa Ameliei, personajele de la sfârşitul timpului decid să se căsătorească (aşa, ca o nouă modă), rezultatul fiind o ceremonie matrimonială de neuitat.

CEA MAI CUMPLITĂ SCENĂ

Aceea în care Jhereck pleacă după Amelia în secolul XIX iar lipsa sa reală de cunoştinţe în ceea ce priveşte viaţa în acele vremuri se face vizibilă. Există cel puţin un moment în care cititorul, ca şi Amelia, asistă mortificat la primejdia în care se află eroul,  cu atât mai cumplită din pricina incapacităţii personajului de a înţelege că viaţa sa este în pericol şi a bunei sale dispoziţii cu care priveşte evenimentele ce par să ducă la executarea sa publică, pentru o crimă pe care nu a comis-o.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE

Leonard CohenDance Me To The End Of Love

13 gânduri despre „Dansatorii de la capătul timpului

  1. pai ai scris bine, nu e vina ta…eu mor dupa alte minuni si nu ma atrag prea tare semidramele, desi poate mi-am facut o impresie gresita…si nu te pun sa faci spoiler sa stii:)))

  2. nu e semidramă. că e foarte funny dar are un substrat serios. e extrem de comic cum ea îi vorbeşte despre una şi el înţelege alta. şi eroina nu e genul care plânge şi îşi smulge părul din cap. plus nişte speculaţii despre natura timpului şi a călătoriilor prin timp pe care nu le-am mai reprodus. da ţie ce îţi place, de fapt?

  3. cu nave,luminite si lasere…nottt…

    lasand gluma la o parte, ca nu vreau sa ajungem sa spui ca nu am debitat nimic coerent, cred ca la momentul de fata ma atrage dark fantasy-ul si horror=ul sau orice lume inventata cu realism si populata cu fiinte mai putin reale…
    Michael Moorcock stiu ca e vestit pentru seria Elric, un antifantasy clasic din cate am inteles, ca eu de citit inca nu am avut placerea…
    si mai citesc ce-mi pica`n mina, nu sunt neaparat socatzel de ala doar cu sefeurile in cap, si in functie de buget, ofcourse.

  4. E mişto Elric, deşi în final este totuşi unul dintre băieţii buni – chiar dacă nu este un erou d-ăla fără prihană – aşa că nu ştiu dacă asta înseamnă anti-fantasy (sau ce e aceea anti-fantasy). Mai am de citit din serie, de aia nu am zis nimic despre ea încă.
    Imaginează-ţi un erou infirm, a cărui condiţie fizică şi ale cărui puteri magice depind de o sabie închinată unui zeu care nu e deloc unul dintre ăia cumsecade (însetat de sânge şi capricios când e să îţi sară în ajutor – nu că zeul ar apărea în persoană în serie). Când nu are sabia, până şi respiraţia se dovedeşte o problemă pentru Elric, dar acest trup nevolnic este bântuit de nişte furii şi de un orgoliu atât de crunte încât multe nenorociri au rezultat de aici. Ca urmare, Elric are un trecut de care nu vrea să îşi aducă aminte decât în somn dar are măcar bunul-simţ de a avea remuşcări.Presupun că asta e ceea ce se cheamă un anti-erou, nu?
    Ăăă şi nu, nu sunt orci în poveste. Dar sunt dragoni la un moment dat.

  5. pai da de asta e anti-fantasy, nu numai prin constructia eroului(si mai citisem la un rezumat, ma rog,recenzie probabil se vroia, ceva ca la un moment dat face niste alegeri ciudate, adica atipice, gen lasa printesa si pleaca sa faca nush ce, sau ceva pe acolo oricum) dar si prin faptele enuntate, mai pe scurt si sa nu lungesc cirnatu`, intreaga lume, mult diferita de fantasy-ul standard.
    din cate vad sunt destule aparute cu Elric..sunt curios daca a reusit sa-si pastreze prospetimea scrierii. de Moorcock am citit doar Schoonerul ghetii si mi-a placut, aparuta demult, si ce a fost prin New Weird da nu m-a dat pe spate…

  6. suna bine. vreau si eu de ceva vreme sa citesc Moorcock. The Cornelius Quartet e pe lista mea, sper sa apuc in curand. sau poate incep cu asta ca imi place ce zici tu aici.

  7. Eu mă pregătesc fie de Elric, fie de Gloriana, pe una din astea două o să o citesc acum, de sărbători, urmează să decid pe care (în sensul că mă uit ba la una, ba la alta, mă decid, mă răzgândesc…).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.