Cărţi incomode

Supravieţuitoarea

ATENŢIE! SPOILERE INEVITABILE.

Joyce Carol OatesThe Gravedigger’s Daughter, Harper Perennial, U.K., 2008

Aş fi jurat că nu am chef să citesc un roman despre o femeie care este victima violenţei bărbaţilor şi că sunt sătulă de cărţi care iau personajul de la izvoare până la vărsare (adică pornind din copilărie). Oates mi-a demonstrat că mă înşel în ambele privinţe. Femeia asta are un fel de a povesti lucrurile care te ţine cu sufletul la gură şi poate spune o poveste veche într-un fel atât de proaspăt şi de captivant încât, chiar şi când prevezi ce o să urmeze – violenţa conjugală urmând întotdeauna acelaşi parcurs, de când e lumea şi de când au diagnosticat-o psihiatrii – tot nu îţi sună a clişeu.

Fiica groparului” este o poveste despre supravieţuire, despre salvarea in extremis de pe buza mormântului, odată din noroc şi a doua oară prin forţe proprii. Rebecca Schwart este fiica unei familii de emigranţi nemţi, care au avut inspiraţia de a fugi în SUA în momentul în care Hitler îşi începea ascensiunea. Pentru tatăl ei, fost profesor de matematică şi pentru mama ei, crescută cu lecţii de pian, integrarea se va dovedi imposibilă.  Primul job pe care Schwart îl găseşte va fi acela de gropar într-un mic orăşel. Ostracizarea pe care o implică această meserie – ca şi, de la un moment dat, lipsa de tenacitate a micii familii, incapabile să facă faţă rupturii de vechiul mediu şi mod de viaţă – precum şi precaritatea veniturilor îi împiedică pe Scwartzi să depăşească atât limitele geografice ale micului orăşel cât şi limitele sociale. Nemulţumirea tatălui ia calea cunoscută a alcoolului, a cinismului, a cruzimii orientate asupra soţiei şi copiilor şi culminează printr-un act de violenţă teribilă.

PORTRETUL UNEI SUPRAVIEŢUITOARE

Evadată din nebunia familiei, Rebecca încearcă viaţa pe cont propriu. Acolo unde mama sa s-a lăsat îndobitocită de teamă, panicându-se, ascunzându-se în casă, refuzând să înveţe engleza, nereuşind să fie un sprijin ci doar un reproş tăcut pentru soţ, Rebecca va decide să lupte, să nu se resemneze, să caute fericirea şi, mai ales, să îşi protejeze copiii, când îi va avea, de orice formă de agresiune, venită din partea oricui. Şi de fapt aşa începe povestea, cu imaginea unei mame trăind în izolare, crescând copilul unui tată absent cu ocupaţii misterioase şi un trecut neclar, dar decisă să îşi transforme fiul într-un mare pianist, talent pe care copilul îl manifestă din plin. Amintirile din copilărie apar abia în capitolul doi, ca un flash-back menit să ne explice puţin din viaţa acestei tinere femei şi resorturile hotărârii ei.

La prima vedere, Rebecca a scăpta dintr-o fundătură numai pentru a ajunge, prin căsătorie, în alta. Apariţia unui străin care pare să o ia drept altcineva, drept o anume Hazel Jones, dispărută şi care a primit o moştenire pare să ofere o incredibilă portiţă de ieşire. Dar este dificil să te transformi în altcineva, să minţi, să părăseşti un soţ cu care te-ai măritat din dragoste chiar dacă acum este mai mult absent. Iar alegerea Rebeccăi nu este cea evidentă, pentru că, după cum spuneam, Oates este maestră în a evita clişeele.

Salvarea – obţinută după multe eforturi – nu se dovedeşte însă a fi eliberarea de griji pe care, până la acel moment, ajungi să i-o doreşti Rebeccăi. Nici nu s-ar putea. Violenţa lasă urme de neşters, făcând o femeie incapabilă să se simtă liniştită sau în siguranţă,  să aibă încredere în cineva sau să îşi exprime iubirea pentru un bărbat, chiar atunci când o simte. Fata izolată, timidă şi sălbăticită a groparului, pe care nimeni nu o simpatiza a devenit o imagine a amabbilităţii şi drăgălăşeniei, pe care toată lumea o place. Copila imigrantului neamţ ajunge să fie percepută ca o imagine a americanismului autentic. Dar Rebecca ştie că e doar o mască, deşi, după ce o poartă ani întregi ajunge să se simtă pustiită şi fără rădăcini, fără o indentitate clară.

AVERTISMENT

„Fiica groparului” este o lectură fascinantă dar nu uşoară sau plăcută. Există multă violenţă, fizică, verbală, la care asişti cu un sentiment de neputinţă. Sunt scene greu de suportat – cum ar fi aceea în care soţul gelos terorizează copilul de numai trei ani pentru ca acesta să îi spună că mama sa se vedea cu un bărbat în lipsa lui. Scena e cu atât mai teribilă cu cât noi, cititorii, ştim că nu e adevărat şi vedem cum copilul este din ce în ce mai nedumerit şi mai speriat, ajungând să îi spună tatălui ceea ce vrea acesta să audă. Acelaşi tată a cărui întoarcere copilul o aşteptase cu nerăbdare, dormind cu radioul aprins pentru că nutrea iluzia că vocile prezentatorilor de emisiuni sunt de fapt vocea părintelui absent.

DEFECTE

Numărul de acte de agresiune de un soi sau altul pe care le suportă eroina din partea mai multor personaje masculine par cumva să inducă ideea că orice femeie este o victimă, într-un fel sau altul, în relaţia cu bărbaţii, fie ei taţi, fraţi, soţi, trecători.

Lectura este, de la un capăt la altul, întunecată, cu prea puţine momente senine şi acestea prea puţin durabile. În calitate de cititor nu ai pauze de respiraţie.

Un alt defect ar fi că, prin contrast cu prima jumătate a cărţii, cea de a doua, cu integrarea eroinei în societatea la marginea căreia trăise până atunci, pare mai puţin credibilă, lipsită de autenticitate, deşi este la fel de bine scrisă.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE

Stomac tare şi nervi asemenea.

Nu este recomandată victimelor violenţei conjugale.

SadeKing Of Sorrow

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.