Preludiu: La un moment dat, când aveam vreo 12 ani, alegând ceva de citit din biblioteca alor mei, am pus mâna pe „Memoriile lui Casanova”. Alea scrise de el însuşi, evident, nu toată bulshităria scrisă ulterior de frustraţi care, dacă tot n-au făcut atâta sex cât a făcut Casanova, se mulţumesc măcar să povestească la persoana întâi, chipurile în locul lui Casanova, nişte întâmplări care n-au avut loc. Bon. Şi cum citeam eu aşa, vede mama ce citesc. „Ei, zice ea, nu cred că e potrivită pentru vârsta ta”. După care şi-a văzut de ale ei, convinsă că eu, copilul cuminte, nu o să continui să o citesc.
Şi nici nu am continuat. Când era ea de faţă, vreau să zic. Dar fiind vacanţă de vară şi ai mei plecaţi la serviciu până pe la patru, dimineaţa îi dădeam cu Casanova, iar după amiază când erau ei acasă citeam altceva. A fost singura dată când mama mi-a interzis vreo carte. Pot spune cu mâna pe inimă că dl Casanova nu m-a influenţat deloc. Nu m-a făcut curioasă să experimentez ceva, nu m-a făcut să mă dedau la cine ştie ce vicii scandaloase, nu a provocat vreo prematură explozie a sexualităţii mele. De fapt, obiceiul meu de a citi o carte până la capăt dacă tot m-am apucat de ea a fost singurul lucru care m-a făcut să termin lectura. Altminteri, m-a plictisit teribil, pe tip nu l-am găsit fermecător ci iresponsabil, iar femeile alea mi s-au părut nişte proaste.
Sigur, asta nu înseamnă că ar trebui să le dăm copiilor să citească memoriile lui Casanova. Pe de altă parte, ce ar trebui să le interzicem să citească? Sau nu ar trebui? Pot cărţile, azi, să influenţeze un copil mai mult decât desenele animate, filmele, modelele din show-bussines?
Întrebări:
1. Vi s-a interzis vreodată să citiţi o carte?
2. Dacă da, aţi continuat să o citiţi totuşi şi, în caz afirmativ, ce efect a avut asupra voastră? Retrospectiv privind, credeţi că interdicţia a fost justificată?
3. Aţi interzice copiilor voştri să citească aceste cărţi?
4. Credeţi că există cărţi a căror lectură ar trebui să fie interzisă înainte de o anumită vârstă? (Şi dacă da, care ar fi acestea?)
5. Cum credeţi că e mai bine: să interzici copilului să citească o carte – riscând să o citească pe furiş – sau să îl laşi să o citească şi să îi explici ce este greşit – riscând ca totuşi copilul să aprecieze potenţialul comportament greşit mai mult decât explicaţiile tale?
6. Cum credeţi că poate influenţa o carte nepotivită comportamentul unui copil?
7. Ce ar fi de făcut cu cărţile care, fără să fie pornografice, conţin scene explicite de sex – adică o bună parte din romanele moderne – când ai copii? (Să le dai din bibliotecă? Să le ascunzi sub cheie?).
Biblioteca Babel 
sa fie arse. si nu doar alea cu sex. si alea cu violenta. sa ramina doar cartile morale. nu ziceai tu ca literatura poate sa influenteze viata? 😛
1.Da,dupa ani insa partea cea mai plina de farmec a fost convingerea mea ca interdictia era inutila.Ea tine nu atat de limitele sau vulnerabilitatea copilului(rareori le stii bine) ci de propria ta teama ,ca parinte,privind consecintele lecturilor …nepotrivite.
2. Evident am continuat sa citesc „interzisele” care in aceast nou context au fost sub „asteptari”.Interdictia,marind artificial cota cartii, a redus impactul afectiv.
3.Nu as interzice copilului meu sa citeasca nimic.
Mult mai productiv ar fi,de pilda, sa il fac sa citeasca anumite chestii dar demersul ar fi la fel de dificil si neavenit,probabil.
4.Nu,nu cred asta.In fond ,devii cititor ,in ritmul tau unic,strict personal.E o forma de dezvoltare la fel de proprie ca si cresterea in inaltime…Asa ca la 13 ani cineva poate pricepe Balzac( sa zicem),in timp ce altcineva s-ar putea sa nu inteleaga nimic din „1001 de nopti” nici la 15,nici la 35 de ani.
5.Ideal este,daca ai norocul ca copilul tau sa dea de gustul lecturii, sa-l lasi in pace,bucurandu-
te de asta.N-a patit nimeni nimic ca a citit o carte proasta,pornografie,sau mai stiu eu ce.Nimeni nu a ajuns hot lecturand „Moll Flanders”,si nici curtezana de lux dupa sub influenta „Damei cu camelii”.
6.Imi place sa-mi imaginez,ca o carte nepotrivita( cum putem oare pune acest diagnostic?) – ar fi pentru copil ca un fel de binoclu cu care ar putea observa mai bine lucrurile ( deocamdata ) putin mai departe de el.
7.Ah,nu de la carti vine pericolul,cred eu.Va amintiti bancul acela vechi?
Mama catre fetita ei de 12 ani:”Draga mea,a venit timpul sa discutam niste chestiuni mai intime,asa ca intre femei,despre dragoste,relatii intime…”
Fetita : „Da, mama – ce vrei sa stii?”.
Auci! @vic-deja ai trecut linia moralitatii,te-ai intrebat citi ar fi de acord cu tine? libertatea expresiei are o granita extrem de subtire,ce carti ar trebui arse? da-mi macar un exemplu!
@ sabina -Cred ca unui copil trebuie sa-i lasi libertatea de exprimare,cu riscul de-a fi injurat mai tirziu, nu trebuie sa-i influentam optiunile ci doar sa-l indrumam.
1.Nu mi s-a interzis niciodata, poate si pentru ca nu au dat prea mare atentie la ce citeam :)Doar odata tin minte ca am gasit Decameronul si mi s-a spus ca e mai deocheat insa fara a mi se interzice.Si normal ca am inceput-o dar m-am plictisit repede din cate tin minte:)
Nu stiu daca e o idee buna sa interzici anumite carti, insa cred ca exista o varsta potrivita pentru fiecare dintre ele si daca reusim sa si constientizam copilul de treaba asta.Acum depinde si de imprejurari insa daca se reuseste treaba asta nu ar mai avea rost sa ascunzi prin biblioteca volumele cu pricina, nu ca ar fi neaparat o idee buna :)…
Nu stiu daca din carti un copil poate avea comportamentul influentat negativ.Eu cred ca nu au acelasi impact ca si un joc la pc, unde pe linga cel imaginativ e oferit si cel vizual plus posibilitatea de a interactiona cu mediul virtual.
@dreaming jewel: 1. nu, nu mi s-a interzis niciodata sa citesc o carte; ai mei sunt suficient de inteligenti sa priceapa chestia cu atractia fructului oprit:) 2. n/a, dar as fi continuat s-o citesc, desigur; cred ca efectul ar fi fost cel descris si de sabina, mi s-ar fi parut dezamagitoare in raport cu interdictia; nu cred ca se poate justifica o astfel de interdictie, daca te intereseaza cu adevarat ce face, cum gandeste si ce citeste copilul tau, atunci trebuie sa-ti faci o politica din a-i spune tu intotdeauna adevarul si de a o face intr-o maniera neutra atunci cand e vorba de subiecte fierbinti, astfel incat sa creada si in sinceritatea si in buna ta credinta; 3. n-as interzice nimic; as explica, asa cum spun mai sus; 4. nu, nu exista astfel de carti; copilul se va plictisi singur de ceva care ii depaseste puterea de intelegere, iar de carti pornografice sau cu scene de sex se va simti atras indiferent de existenta interdicitiei, sa fim sinceri; totul este de la ce premisa pleaca, daca a fost educat, daca i s-au povestit lucrurile respective etc; parerea mea este ca e mai bine sa citeasca despre ele decat sa invete de la colegii de scoala numai aberatii; 5. sa-l lasi si sa nu-i explici ca este gresit, ci sa-i explici ce o sa gaseasca acolo, cum ar fi bine sa interpreteze ceea ce citeste, sa-l inciti sa vina sa-ti povesteasca parerea lui dupa ce o termina si sa discutati pe marginea acesteia; 6. din amintirile mele, copiii au o tendinta puternica de mimetism atunci cand ii fascineaza ceva; deci, teoretic, ar putea incerca sa vorbeasca si sa se comporte precum anumite personaje sau sa imite anumite situatii; din fericire, insa, copiii au si foarte multa ‘treaba’ din punct de vedere psihologic, sunt foarte multe lucruri care ii afecteaza si influenteaza in viata; mi-e foarte greu sa cred, in aceste conditii, ca ar fi determinati hotarator de o carte; 7. sa le lasi exact acolo unde sunt; in primul rand n-o sa le nimereasca pe toate!:)) lasand gluma la o parte, este mult mai putin important faptul ca le citeste decat atitudinea pe care o are, datorita formatiei primite de la tine, ca parinte, atunci cand le citeste; cum le intelege, cum filtreaza, ce baza de cunostinte si idei are, astfel incat sa se poata raporta la ele in mod firesc
@vic: aha! vezi domnule, isuciu avea dreptate, incitati la arderea cartilor si tu si luciat!!!:))
@voicunike: nu fi si tu victima sarcasmului lui vic, te rog!:)
@ vic
Păi nu eşti tu ăla care crede că literatura nu influenţează nimic? Deci de ce să le arzi? Te-aş suspecta de inconsecvenţă, sigur, dacă aş crede că vorbeşti serios.
@ voicunike
Ei, vic zice aşa numai ca să mă întărâte pe mine.
@ sabina, kyo, capricornk 13
Sigur, aşa pare corect, întrebarea este dacă tu, ca părinte, ai atâta timp pentru copilul tău (da, ştiu, răspunsul este că trebuie să îţi faci dar ştim bine că în practică nu toţi părinţii procedează aşa, uneori se îngroapă în muncă pentru a avea bani pentru copil dar nu mai au timp să fie efectiv prezenţi alături de el).
Apoi, aşa, ca să mai dezbatem, lansez şi eu o ipoteză: dar dacă să zicem că dă peste ceva de Sade? Cum ar fi „Cele 100 de zile ale Gomorei”? Şi îşi face o idee greşită despre sex (nu neapărat în sensul că tre să fie cu perversiuni ba poate chiar dimpotrivă, să îi facă silă de întregul fenomen, ca fiind o barbarie). Tu poţi să îi explici ce pofteşti pe urmă da te pui cu iraţionalul? Adică nu ştiu, zic şi eu, ar putea fi o problemă?
Eu as ascunde Sade de copii, poate ca povestesc naibii ceva la dna invatatoare 🙂
Cred ca atunci cand ajung sa fie interesati de sex gasesc ei si singuri surse de informare, dar nu stiu daca e cazul sa le pui la dispozitie „la liber” anumite carti – o idee sau o imagine sunt mult mai socante daca nu esti pregatit sa le primesti.
Mie mi-au fost interzise putine carti („Regii blestemati” – dar o mai citisem deja – si o biografie a lui Freddie Mercury). A doua interdictie a avut drept consecinta hartuirea alor mei, cand eram deja mai maricica, cu o bogata colectie de carti subversive, imprumutate de ici-colo. Si asa le trebuie, dupa parerea mea 🙂
In rest – nu am copii, nu stiu cum i-as educa. Cred ca as incerca sa le pun la dispozitie cat mai multe carti faine si as incerca sa petrec timp cu ei – povestind si citind si asa. Si as strecura in biblioteca, in locuri aparent inaccesibile, cartile pe care n-as vrea sa le citeasca chiar acum, dar despre care nu se stie cand ar fi tocmai potrivite pt ei.
1. Nu.
2. Nu e cazul.
3. E greu de spus până nu sunt pus în faţa situaţiei, dar aş înclina să spun că nu aş interzice să citească o anume carte. Cel mult, dacă aş considera cartea într-adevăr nepotrivită pentru ei, aş încerca să le explic de ce ar fi mai bine să se apuce de altă carte, şi nu de asta.
4. Cred că anumite cărţi ar trebui citite când eşti copt la minte, pentru a le putea interpreta cum trebuie. Un „Mein Kampf” citit pe la 14 ani s-ar putea dovedi nociv, tocmai pentru că mintea nu e coaptă la vârsta aia. În perioada de formare, o carte cu mesaj „otrăvit” ar putea fi dăunătoare pe termen lung. Referitor la cărţi pornografice, mi s-ar părea penibil să-i interzic să citească pe dom’ Casanova când pornografia de la TV şi din jurul lui, pe stradă, o bate cu vârf şi îndesat. Uite, încă un exemplu de carte dubioasă pentru 14 ani: Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari. Citită la 20 de ani, poţi sta strâmb şi judeca drept. Citită la 14 ani, modelează. Unele lucruri în bine, altele în rău.
5. Dacă îi interzic vehement o să o citească sigur. Cel mai bine ar fi să-i explic ÎNAINTE de ce nu ar fi bine să o citească. Eventual, să o studiem împreună, câteva pasaje, să-l lămuresc despre ce e vorba în ea, şi să discutăm pasajele dubioase. Mă gândesc tot la exemplele date de mine mai sus când zic asta. Despre cărţi pornografice, din partea mea… Ce să-i interzic, când există internet şi filme xxx? 🙂
6. Am explicat mai sus, îl poate modela prost exact când nu trebuie. Când îşi face o concepţie despre lume, despre cine e el şi ce are de făcut, e vârsta cea mai periculoasă pentru o sămânţă dubioasă.
7. Să le laşi acolo unde sunt. Nu consider pornografia din literatură o mare problemă, în ziua de azi. Srlsy, dă pe Antena1 la o emisiune de divertisment…
@adinab
Dar care era problema cu Mercury?
Altminteri, constat că am ajuns acuma să o feresc pe mama de cărţile subversive. Hahaha! DE exemplu nu cred că i-ar prii să citească Lolita. În general, când ia o carte din biblioteca mea, acea parte a ei care e încă la ai mei acasă, îi zic: da, asta e interesantă pentru tine, asta nu cred că ţi-ar plăcea.
Draga de ea a încercat odată să citească un roman horror, ca să vadă ce găsesc eu aşa grozav la ele. Şi s-a oripilat deşi era un horror mai degrabă slăbuţ.
@inbalarii
Da, iniţial şi eu tot la Mein Kampf mă gândisem dar după aia când am scris am exemplificat cu Sade.
@ dreaming jewel – Cica ar fi fost un model negativ – dezmatzuri si viata usoara. Pfff.
Si eu ma gandesc de doua ori inainte sa duc inspre ai mei vreo carte subversiva 🙂 Parca nu-s pentru varsta lor.
Păi el ar fi fost un model negativ dar cartea nu era moralizatoare? (Adică uite, a trăit aşa dar tot viaţa asta l-a şi omorît, se poate spune… adică le puteai spune alor tăi, să vezi dacă ţinea). Da ai tăi sunt la curent, nu ştiu dacă mama ştia la vremea aia cine era Freddie Mercury.
Pai aveam vreo 11 ani pe-atunci, le-am mormait eu ceva cum ca sunt doar curioasa sa citesc despre el si ca singur n-am sa o iau pe cai gresite, dar degeaba 🙂 Tocmai fusese concertul din ’92, se facuse mare tam-tam pe tema SIDA, probabil de-aia s-au speriat asa.
Cand aveam 14 ani tata mi-a interzis Shogun. Mai exact, m-a luat de mana, m-a dus la biblioteca, mi-a aratat cele doua volume si mi-a zis cum ca „alea n-ai voie sa le citesti acuma, poate peste cativa ani”. Dupa care a plecat.
Dupa niste ani mi-a recunoscut ca a facut-o intentionat ca sa imi trezeasca interesul. A reusit cu brio. Abia astept sa am copii… am o lista intreaga de carti pe care vreau sa le interzic 🙂
Machiavelic, tatăl tău. Sau poate ştia prea bine natura umană. În fond, toţi suntem stârniţi de ceea ce ni se interzice. O să ţin minte, pentru momentul când voi avea copii.