Scrise pe marginea paginii

Adevărata enigmă a adevăratei Otilia

Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu cearta dintre două mari trusturi de presă, ambele însetate să culturalizeze poporul român. Când poporul e atât de mare şi cauza atât de nobilă, ai zice, nu ar trebui să fie loc nici de invidii, nici de certuri, nu?

Ei bine, nu!

Ca umare, Jurnalul Naţional şi Adevărul se ceartă de vreo câteva zile pe dreptul de a publica o operă a unui mare scriitor român, în cadrul colecţiilor de carte cu care fiecare îşi vinde ziarul. Jurnalul susţine, într-un limbaj pe care nici presa de scandal din România nu îl foloseşte, că deţine drepturile de autor pentru respectiva lucrare. Adevărul spune că el are drepturile de autor, că a anunţat înaintea JN că va publica respectiva carte şi că Jurnalul este cel care foloseşte abuziv denumirea „Biblioteca pentru toţi” pentru a-şi difuza colecţia.

Cum pe de-o parte Adevărul a venit primul cu ideea colecţiei clasice de mobilier de bibliotecă („100 de cărţi pe care să le ai în bibliotecă„, nu „pe care să le citeşti”, a se remarca) dar pe de altă parte Adevărul a mai fost implicat într-un scandal legat de drepturile de autor pentru nişte „Memorii” oarecum inexistente ale lui Tolstoi, nici nu mă voi hazarda în a spune cine are dreptate. Sau dacă are cineva dreptate…

Ironia cruntă mi se pare alta: că toată bătălia a pornit de la „Enigma Otiliei” a lui George Călinescu. Viaţa are un umor nebun, dacă ne amintim că Dan Voiculescu zis şi Felix recunoştea acum câţiva ani că şi-a ales, în relaţia cu Securitatea, pseudonimul „Felix” după romanul… „Felix şi Otilia”, zicea el, al lui Călinescu. Îmi vine să spun că, de atâta dat cu subsemnatul în calitate de Felix, Dan Voiculescu o fi simţind că i se cuvin nişte drepturi de autor, acolo. Numai că această afirmaţie ar fi eronată fiindcă:

1. Dan Voiculescu nu a fost informator al Securităţii (cel puţin atâta timp cât procesul prin care a contestat decizia CNSAS trenează spectaculos de ani de zile el este un cetăţean onest al României).

2. Dan Voiculescu nu mai are niciun amestec în politica Antenelor şi a Jurnalului, întrucât trustul e condus de fiica sa, căreia, fiind adultă şi independentă, nu-i zice tat-so ce să facă…

Nu-i aşa că totul este criminal de comic?

9 gânduri despre „Adevărata enigmă a adevăratei Otilia

  1. Frumoasa situatia… Ma intreb cine e pastratorul drepturilor de autor ale lui Calinescu si ce are de zis (daca se incumeta sa mai spune ceva peste toata harmalaia astora).

  2. uite ca eu nu remarcasem distinctia 100 de cărţi pe care să le ai în bibliotecă“, nu “pe care să le citeşti”… cat despre cearta, nu intereseaza. sunt curios dupa ce editie publica cele 2 edituri romanul – una critica sau te miri care…

  3. @adina
    Asta cu drepturile de autor e complexă, pentru că nu a avut copii din câte înţeleg, iar soţia a deţinut drepturile de autor doar pe parcursul vieţii. Eugen Simion, pe de altă parte, în calitate de preşedinte al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, spune că atât Călinescu cât şi soţia au lăsat toate drepturile -mobile şi imobile cred că a fost exprimarea lui – în grija institutului. Acu nush dacă asta se poate sau nu, o sămă uit în lege să mă dumiresc exact.

    @dragoş
    Într-o discuţie în care argumentele sunt de genul „ciorditorii lui patriciu” vs acuze de invidie provocate de succesul colecţiei „Adevărul”, nu am observat să fie menţionat pe nicăieri ce ediţie ar fi.
    Asta îmi aduce aminte cum am cumpărat eu prin anii 90 „Patul lui Procust” într-o ediţie în care nu se făcea nicio diferenţiere între scrisori şi restul textului, nici măcar prin ghilimele dacă îmi amintesc bine. M-am uitat pe copertă că văd dacă nu era vreo carte-test, pentru cunoscătorii operei, de genul „recunoaşteţi epistola” sau „puneţi-vă singuri ghilimelele” dar nu era…

  4. oricum, oricat de jenante ar gi editiile, e pacat sa vezi cum panza de paianjen, maitreyi se prafuiesc necumparate – darmite citite – pe tejghelele chioscurilor (cate turcisme!…)

  5. Păi, dacă ediţia e proastă, nici atât nu va atrage oamenii către cartea respectivă. Deşi, sigur, nu ăsta e motivul, ci lipsa de … de ce? Lipsa editurilor de entuziasm în a promova literatura autohtonă? Lipsa de entuziasm a publicului, care preţuieşte mai mult cărţile autorilor străini?
    (Mă rog, n-ar trebui poate să vorbesc tocmai eu despre asta, că n-am prea citit autori români ai momentului, deci o hibă e şi la mine. Dar măcar i-am citit pe clasici).
    Mi-a plăcut „Pânza de păianjen” atât de mult în adolescenţă încât nu mi-a mai plăcut nimic altceva de Cella Serghi. Mai e o carte de Nelly Cutava, „Strada Vânătorilor” care mă fascina când aveam vreo 16-17 ani. Şi cu Maitreyi tot pe vremea aia m-am întâlnit. Chiar mă întreb cum mi s-ar mai părea azi cărţile alea.

  6. Am citit si eu acum cateva stiri despre scandalul astora, dupa cum se discuta as zice ca n-are dreptate nimeni =))

    Eu nu-mi cumpar carti editate mizerabil pentru ca nu vreau sa ma enervez, asa ca din partea mea pot sa zaca linistite la tarabe langa cele de poker. „Maitreyi” gasesti si in editie OK, daca stii despre ea si esti curios sa o citesti.

    Am gasit si un articolas ciudatel despre cartile de la Adevarul, uitati aici:

    http://new.clujeanul.ro/editoriale/super-oferta-de-la-adevarul-100-de-carti-pentru-moartea-editurilor-romanesti-4135309

    Daca intr-adevar face concurenta neloiala editurilor (prin preturi inferioare celor de productie) atunci e mai aiurea decat credeam.

  7. @inbalarii
    Mulţumesc, o să mă uit.

    @adina
    La o primă vedere, mie mi se pare că editurile din România NU trăiesc în cea mai mare proporţie din vânzările de autori clasici, de aceea nu înţeleg cum ar putea soiul ăsta de carte-plus-ziar să ameninţe vânzarea de carte. Dar eu nu ştiu dedesubturile muncii editoriale şi admit că poate mă înşel.(Sigur, dacă e încălcată legea concurenţei autorităţile nu au decât să sancţioneze ziarele în cauză, dinspre partea mea, dacă au şi curajul).
    N-am înţeles argumentul ăla cu „cultura e ieftină”… şi dacă ar fi, ce?
    A, iar în scandalul ăsta cu „Enigma Otiliei” o fi având cineva dreptate dar din punct de vedere al respectării drepturilor de autor ambele părţi au comis-o la un moment dat, aşa că nu au căderea morală să arate cu degetul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.