The Fall of Hyperion” este continuarea romanului „Hyperion” (o recenzie aici). Eu le-am citit în engleză dar ambele romane pot fi găsite în limba română la editura Nemira.

WARNING! Vă previn de la început că este o diferenţă vizibilă între primul roman şi continuarea sa. În „The Fall of Hyperion”, Dan Simmons renunţă la simplitatea clasică din „Hyperion”, care se concentra pe poveştile pelerinilor, spuse pe rând. De această dată, acţiunea sare dintr-un loc în altul, purtându-ne de de pe planeta asediată pe Tau Ceti Center, capitala Hegemoniei şi cartierul general al armatei, pe planeta Ordinului Templier, printre roiurile de comete ale atacatorilor extratereştri, în lumea virtuală a Inteligenţelor Artificiale (IA).

Intriga se complică, sunt aruncate în joc teme noi şi, în general, romanul capătă o complexitate narativă care poate fi simţită ca o ruptură faţă de „Hyperion”. Lucrătura este atât de complicată încât, la o primă lectură, unele iţe îţi scapă şi abia la o a doua lectură observi că ele sunt acolo, ceea ce poate crea iniţial o frustrare cititorului. (Eu una aşa am păţit şi, din reacţiile citite de-a lungul timpului în legătură cu „The Fall of Hyperion”, am constatat că nu am fost singura).

Sigur, nu trebuie să ne aşteptăm să primim toate răspunsurile, pentru că Simmons şi-a lăsat loc de continuări („Endymion” şi „The Rise of Endymion”).

LA SUBIECT! În „The Fall…”, Simmons reînnoadă povestea de unde o lăsase: pelerinii de pe planeta Hyperion tocmai ajunseseră la Mormintele Timpului, misterioasele artefacte extraterestre în jurul cărora timpul suferă perturbări, planeta este luată cu asalt de navele invaziei extraterestre.  Hegemonia umană se pregăteşte să facă faţă războiului, care se anunţă a nu fi unul periferic, legat de Hyperion, ci ajunge să ameninţe toate cele 200 de planete.

Conducătorii Hegemoniei analizează cea mai bună strategie pentru a înfrunta asediul, asistaţi de TechnoCore (Inteligenţele Artificiale independente de omenire dar care continuă s-o ajute). Aflăm însă că în rândurile IA-urilor există trei facţiuni, cu atitudini diferite faţă de umanitate şi cu viziuni diferite privind viitorul acesteia; ajutorul acordat de inteligenţele artificiale oamenilor nu mai pare dezinteresat sau izvorât din recunoştinţă, cum se amăgesc muritorii de rând, ci o formă de parazitism.

În acest climat în care toată lumea suspectează pe toată lumea, avem comploturi, trădări, răpiri, avem strategii construite pe presupunerea că personajul desemnat să facă un lucru va trăda şi va face exact contrariul.

Nici pelerinilor nu le merge mai bine: ajunşi în valea „Mormintelor Timpului”, sunt siliţi de împrejurări să se despartă, unii dintre ei cad pradă creaturii numite Shrike, alţii sunt purtaţi înainte şi înapoi în timp, descoperind cu acest prilej că bătălia se poartă nu numai în spaţiul aerian al Hyperion, nu numai în cadrul Hegemoniei, ci şi în timp şi că duşmanii nu sunt neapărat cei evidenţi.

Un dezavantaj al faptului că lupta se poartă şi în viitor, nu doar în prezent este că nu se poate şti niciodată cine controlează creatura Shrike (fiecare victorie din prezent înclină balanţa viitorului înspre o tabără sau alta şi ca urmare şi controlul Shrike-ului se mută de colo-colo). Aflăm cine l-a trimis înapoi în timp – şi răspunsul la această întrebare e surprinzător – aflăm că personalitatea creaturii a fost modelată după cea a unei fiinţe umane dar asta nu ne ajută cu nimic să îi anticipăm acţiunile sau să le înţelegem. Şi cum Shrike nu vorbeşte şi nu avem acces nici la procesele sale de gândire, avem de-a face cu cel mai misterios personaj întâlnit vreodată.

GIMNASTICĂ PENTRU CREIER.

Tabloul general al Hegemoniei umane este mult mai clar acum, cu toate minunile pe care Simmons ştie să le inventeze: planate extrem de variate, râul Tethis, care curge prin mai multe lumi (graţie portalurilor), promenada care trece prin toate cele 200 de planete, râul care curge în sus de pe un asteroid către orbita acestuia, planeta-pădure a templierilor, cu oraşe construite în copaci imenşi, o AI care vorbeşte numai în koani zen.

Înafară de asta, The Fall of Hyperion pune câteva probleme interesante:

– eşti trădător dacă distrugi lucrul la care ţii tocmai ca să îl salvezi?

– poate omenirea să evolueze către o conştiinţă globală, Punctul Omega, care să fie Divinitatea? (căci, ca şi cum n-ar fi destul de complicat, mai avem şi nişte zeităţi pe aici).

– către ce trebuie să evolueze relaţia dintre om şi divinitate? (de la supunerea absolută cerută de Dumnezeul lui Abraham, care cere sacrificarea fără ezitare a fiului iubit, la sacrificiul părinţilor în locul copiilor şi apoi către ce? către refuzul omului de a se mai sacrifica?) Problema necesităţii evoluţiei raporturilor dintre om şi divin odată cu evoluţia societăţii mie mi se pare un subiect valabil de dezbatere şi bravo lui Simmons că l-a abordat, numai că răspunsul final pe care îl dă el este jenant de dezamăgitor, iar unele dintre exemplele date pe parcursul raţionamentului mi se pare că nu prea stau în picioare.

– poţi să refuzi să fii Dumnezeu? mai ales dacă ai de ales între asta şi a muri de o moarte care te-a mai ucis odată?

CONCLUZII ŞI CONTUZII.

În fine, ca să conchid, The Fall… este o carte complexă, care pune probleme interesante, oferă răspunsuri la unele dintre întrebările ridicate în Hyperion şi te lasă cu alte curiozităţi nesatisfăcute. Mi se pare puţin cam prea lungă; unele episoade, în special cele legate de centrul de comandă al Hegemoniei, puteau fi comasate sau puteau lipsi (şi nu zic asta fiindcă sunt fată şi nu îmi plac războaiele, da chiar se cam bate apa în piuă pe alocuri). Finalul este extrem de tensionat dar se bazează parcă o idee prea mult pe convergenţa fericită a unor evenimente ce implică planete diferite şi personaje asemenea.  Oricum, per ansamblu, stă bine în picioare alături de Hyperion, ceea ce nu se poate spune, din păcate, despre următoarele două cărţi din serie. Dar despre asta, altădată.

PENTRU CINE VREA SĂ ŞTIE.

Ca şi Hyperion, The Fall este un omagiu adus poetului englez John Keats. În poemul său Hyperion, Keats a scris despre lupta dintre titanii conduşi de Cronos (zeul timpului) şi noii zei

Anunțuri