Cărţi: Nici bună nici rea

Altfel de vorbitori în numele morţilor

Subcomandante Marcos, Paco Ignacio Taibo II, Morţii incomozi, Humanitas, 2009.

Undeva pe aici e un roman mişto. Aproape că-l văd, dar pe urmă dispare. Avem un soi de poliţist din cadrul gherillei zapatiste (genul care umblă prin munţi călare pe măgar şi care e trimis în capitala ţării, pe unde nu mai pusese piciorul vreodată) şi un detectiv din Ciudad de Mexico, ambii anchetând cazul unui anume Morales, colaborator al regimului autoritar al PRI, longevivul partid de guvernământ responsabil pentru violenţele din 1968.

391px-SubMarcosHorse
Fotografie de autor: Subcomandante Marcos, unul dintre autorii cărţii, în ţinuta oficială

În fine, istoria Mexicului este complicată şi prea puţin cunoscută pe la noi şi, cum autorii fac referire la personalităţi politice şi la fapte istorice ca şi cum ar trebui să fie ştiute de toată lumea, asta îngreunează teribil lectura, pentru că te trezeşti într-o geografie fără repere familiare. La asta se adaugă şi numărul excesiv de personaje bizare şi nu neapărat esenţiale pentru povestire cum ar fi un chinez cu nume spaniol, un rus care e indian, un câine cu laba în ghips, un travestit etc. Nu în ultimul rând, toată această aiureală nostimă nu se lipeşte (ştiu că în teorie ar funcţiona dar aici nu mi se pare că merge) cu citatele – reale – din luptători pentru libertate sau apărători ai drepturilor omului răpiţi sau ucişi în tulburările din Mexic şi nu numai, oameni reali, care au militat pentru ideile lor şi, ca urmare, au dispărut de pe faţa pământului fără urmă.

Dar să revenim la subiect: cei doi de mai sus ajung să lucreze împreună pentru a da de numitul Morales. Cea mai interesantă este partea detectivului din Ciudad de Mexico, care ajunge să ancheteze cazul după ce un client i se plânge că a început să primească telefoane şi ponturi despre acest Morales de la… un fost camarad de celulă, asasinat ca urmare a tulburărilor din 1968. Pe măsură ce ancheta avansează, mortul e din ce în ce mai vorbăreţ şi mai informat.

Treptat, cei doi poliţişti adună date despre Morales dar acestea sunt contradictorii şi par să adâncească misterul. Era Morales, informator? sau torţionar? sau spăla bani murdari? făcea parte din aparatul represiv? era tăticul tuturor tăticilor? Până la final, Morales nu mai este un om, ci întruchiparea Răului absolut. Finalul este surprinzător, punând lucrurile în perspectiva corectă chiar dacă răspunsul la enigma Morales nu este cel la care ne-am fi aşteptat. Este, în acelaşi timp, dezumflător de-a binelea şi plin de speranţă.

Şi de-aia zic eu că pe aici pe undeva e un roman mişto, din pricina mesajului pe care îl conţine (numai de nu ar fi fost atât de îmbârligat cu bizarerii). Morţii sunt incomozi pentru că simpla lor dispariţie vorbeşte despre lucruri care n-ar fi trebuit îngăduite. Cei vii au obligaţia să vorbească în locul lor, acum când au dispărut, aşa cum şi ei, dispăruţii, au vorbit în locul celorlalţi cât timp au fost în viaţă. Iar uneltele cu care conducătorii nelegiuiţi îşi fac treburile murdare trebuie pedepsite, oricît de mărunte ar fi,  pentru că pentru că, fără complicitatea lor, tiranii nu ar înfăptui nimic. Şi, oricât de mari sau de mici ar fi victoriile, oricât de mărunte ar fi bătătiile, toate acestea trebuie să meargă mai departe.

P.S. Cartea este scrisă, la patru mâini, de Taibo, care este scriitor şi de Subcomandante Marcos care este purtătorul de cuvânt al zapatiştilor şi un personaj chiar mai pitoresc decât cartea pe care a scris-o.

Un gând despre „Altfel de vorbitori în numele morţilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.