Un cititor al blogului ne roagă să îi spunem dacă ştim cumva cum se numeşte poezia de mai jos, pentru că nu reuşeşte să afle. Eu una recunosc că habar nu am dar mă gândesc că poate vreun alt trecător pe aici, mai versat în ale poeziei, o poate recunoaşte.

Semnalmentele suspectei sunt următoarele :

„iubita mea
sunt unii mandri ca-s de neam
placerea si-o gaseste in viata fiecare in felul lui
iubita mea
pe mine insa ce ma fericeste
e mai presus de binele oricui…”

Indicii, ceva?

Later: S-a găsit răspunsul, prin bunăvoinţa lui md:

Sonet 91 (W. Shakespeare) – varianta Ion Frunzetti

„Sînt unii mîndri că-s de neam. Mai sînt
De bani, de har, de vîrsta ce le-o dai,
De scump-plătitul, hîd, modern veşmînt,
De şoimii lor, de cîinii lor, de cai.
Sînt firi şi firi; plăcerea şi-o găseste
In viaţă fiecare-n felul lui.
Pe mine însă, ce mă fericeşte
E mai presus de binele oricui.
Iubirea-ţi mai de preţ mi-e şi mai sfîntă
Decît averi, ori rang, ori strai, ori nume.
Nici şoimi, nici cîini, nici caii nu mă-ncîntă:
De tine-s mîndru cît de-o-ntreagă lume.
Nenorocirea-i doar că poţi să faci
Oricînd s-ajung sărac între săraci”.

Alte variante de traducere a sonetului dar şi originalul le  găsiţi aici.

Concluzie: Să ne fie asta o mică lecţieinclusiv mie: şi dacă tu crezi că nu poţi ajuta pe cineva, încearcă să faci cât poţi şi iată, poate vei găsi pe cineva care poate mai mult.

Cred că am un acces de moralism zilele astea…

Anunțuri