Cărţi incomode

Inocenţi cu suflete murdare

T.O. BobeCum mi-am petrecut vacanţa de vară, Polirom, 2004, 2007

Asta este o carte pe care eu aş face-o lectură obligatorie pentru cei care vor să aibă copii, iar pe cei care deja au i-aş asculta din ea şi le-aş da cu rigla peste degete. Nu mi se pare comică, aşa cum au găsit-o alţii, deşi unele întorsături de frază sunt nostime şi asigură un respiro de care, mamăă, câtă nevoie ajungi să ai! Are câteva defecte, unul fiind lungimea raportată la cele povestite (care face ca ultimul sfert din carte să fie cam greu de răbdat) şi altul că puştiul despre care vorbim pare să aibă o gândire mai degrabă caracteristică unuia de clasa a doua decât unuia care trece într-a cincea.

Se constituie, în schimb, într-o demonstraţie convingătoare a felului în care sufletul unui copil poate fi strâmbat de nişte părinţi obosiţi şi indiferenţi, puşi pe căpătuială, şi de însăşi lumea înconjurătoare, cu toată acumularea de violenţă care infuzează imaginarul colectiv.

Doamnelor, domnilor, ce le facem copiilor noştri şi de ce?

COMPUNEREA LUI LUCA

promo_3397
Coperta ediţiei a doua, foarte potrivită, după părerea mea: copilul e prins într-o menghină prea largă dar unde s-ar putea el duce, oricum?

Luca este în vacanţa de vară şi are de scris o compunere în care să descrie această vacanţă. Vrea să scrie una mai bună decât colega lui, Nahabetian Miruna, care mereu i-o ia înainte. Romanul este chiar compunerea lui Luca, la care el se porneşte de la începutul vacanţei, ca să fie sigur că iese bine, mai ales că învăţătoarea a aplicat principiul de bază al şcolii româneşti: cu cât mai lungă, cu atât mai bună. Începe inofensiv, cu nişte clişee de compunere de şcoală generală, cu anotimpuri şi peisaje, cu greşeli de ortografie şi cuvinte folosite în mod pedant sau stângaci – „căci” şi „deoarece” – simţim că autorul cărţii ne face puţin cu ochiul dar per ansamblu impresia de compunere şcolară este impecabil realizată.

Lecţia nr 1: Părinţi, acordaţi timp şi atenţie copiilor

În acest stil naiv, Luca ne descrie lumea în care trăieşte: părinţii preocupaţi de nişte cariere care nu merg strălucit, înstrăinaţi unul de altul, vorbindu-se de rău în faţa copilului, mama geloasă pe soţul ei şi, în general, genul de femeie isterică pe care nu o poţi mulţumi orice ai face. Ai lui sunt preocupaţi să-i dea bani de buzunar (o sumă consistentă) şi să mănânce – chiar obligându-l să mănânce când nu are poftă. Uită în schimb să-i zică o vorbă de laudă şi nu observă că băieţelul nu are prieteni şi este mereu singur. Ce era dacă ar fi întrebat doar odată, în loc de „Ai mâncat?”, „Mău Luca, tu ai vreun prieten?”. Da n-o să vedeţi!

Lecţia nr 2: Fiţi atenţi ce valori îi transmiteţi, inclusiv prin conduita de zi cu zi!

Este chiar spectaculos cum copilul preia din mers clişee auzite de la părinţi şi le mixează, zicând despre tat-so că nu face nimic (mama), numai pune banii pe masă (asta probabil zice tatăl despre el) şi se duce să dea din degetele de la picioare în faţa televizorului ca un trântor (mama sau bunica). Sau cu câtă naturaleţe spune că toată lumea e „după interes” şi că aşa sunt prietenii, trădători şi cu câtă nonşalanţă se referă la unii sau alţii ca fiind „japiţe împuţite”.

Şi apoi bunica moare într-un accident şi de aici începe demenţa.Urmează un lung şir de morţi violente, răpiri, crime; imaginaţia copilului neglijat dă buzna în compunere şi, folosind ca bază de pornire evenimente din lumea reală (decesul, relaţia părinţilor, plecarea în concediu cu ei etc), altoieşte pe ele clişee din filme, rezultatul fiind monstruos. La jumătatea cărţii eşti în plin coşmar, te simţi şi tu singur de atâta singurătate câtă îndură bietul copil, apar Piraţii şi Teroriştii şi acum deja îţi e clar că:

a)      Luca s-a uitat la prea multe filme violente.

b)      Luca s-a apucat să fabuleze zdravăn în compunerea lui.

c)      Luca nu are niciun aliat; chiar şi când evenimentele se petrec doar în mintea lui, el nu are pe nimeni să-l ajute – deşi Piraţii şi Teroriştii se duşmănesc reciproc, ei sunt în egală măsură duşmanii copilului.

d)      Luca nu are niciun singur gând frumos în sensul feeric, senin; toată imaginaţia lui e una de coşmar.

e)      Luca nu are de relatat nicio întâmplare frumoasă cu părinţii săi.

f)        Luca o ia razna progresiv.

Ceea ce ne aduce la

Lecţia nr 3: Fiţi atenţi ce valori deprinde copilul din mediul înconjurător

Copilul nu manifestă, în compunere, niciun fel de reacţie la evenimentele triste pe care le descrie (acelea dintre ele care sunt reale, despre asta fiind multe de discutat). Pentru că, nu-i aşa, băieţii nu plâng, vedem asta în toate filmele cu duri. Spaima şi durerea sa faţă de un mediu asupra căruia nu are niciun control sunt sublimate în acumularea de întâmplări groteşti, de torturi şi crime inimaginabile, de cipuri în cap (dar cică dacă le uzi cu apă se defectează), de bombe care explodează, de terorişti, de urmăritori, e din ce în ce mai mult sânge, zboară ficaţi, capete, unul e ciugulit de viu de pescăruşi, pe altul îl mănâncă viermii. Scrisul devine, respectând aceeaşi gradaţie a deteriorării realităţii, din ce în ce mai incoerent, cuvintele cu majuscule se înmulţesc până când urlă din pagină la tine, pe măsură ce Luca descrie comploturi fantastice, în care tot universul, inclusiv propriii părinţi, este împotriva sa. Copilul se agaţă de compunere ca de unicul său bilet spre normalitate – şcoala, măcar, este locul unde nu s-a întâmplat nimic rău, încă.

Adunătura de clişee şcolăreşti, idei înghiţite de-a gata şi imaginaţie monstruoasă ar trebui să dea fiori de grijă oricărui părinte care nu s-a mai preocupat de mult de ceea ce are copilul lui în cap.

Copilul este înspăimântător, pentru că este un soi de monstru inocent. N-are nicio vină dar n-are nicio lumină. Nu e rău ca fire dar nici nu are noţiunea de bine şi rău. E produsul unei lumi care glorifică goana după bani, etalarea statutului social, aroganţa faţă de cei inferiori ierarhici, slugărnicia faţă de şefu chiar şi când dai de el în slip, la mare, violenţa, indiferenţa: pe scurt, lumea în care trăim.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE

Suzanne Vega Luka



9 gânduri despre „Inocenţi cu suflete murdare

  1. F. bun review, as vrea sa il fi scris eu (cam aceleasi lucruri as fi vrut sa le spun dar nu-mi prea gaseam cuvintele). Doar intr-o privinta sunt de alta parere. Tu spui:

    „Luca nu are niciun singur gând frumos în sensul feeric, senin; toată imaginaţia lui e una de coşmar.”

    Si totusi exista un gand frumos si senin – si tocmai de aceea absurd in contextul acela, cand si lumea si mintea lui sunt prea total si ireversibil bulversate ca sa mai fie posibil: vezi sfarsitul cartii, sfarsitul vacantei imaginat de el, in care se intoarce la scoala, la colegi si la fosta invatatoare si Nahabetian Miruna ii da elasticul ei de par cu bilute…

    Si mie cartea mi-a adus aminte de melodia asta, chiar m-am intrebat daca „Luca” al lui Suzanne Vega o fi fost sursa numelui personajului.

  2. Vad ca ai evitat sa te pronunti in recenzie in legatura cu realitatea si cauzele deceselor in lant din roman – probabil ca sa eviti spoilerele, sau pentru ca, asa cum ziceai, in legatura cu asta sunt multe de discutat. Am totusi curiozitatea cu cine esti tu de acord – cu Alexandru aka Caligraf, care a pornit discutia asta pe blogul lui Zum:

    http://zumcititor.wordpress.com/2009/09/03/zum-feat-caligraf-luca-ii-misterul-crimelor-din-compunerea-lui-luca/

    sau cu mine:

    http://bughimamborag.wordpress.com/2009/09/09/ce-s-a-intamplat-in-vacanta-de-vara-crime-accidente-sau-doar-fantezii-macabre/

    sau poate ai o a treia varianta distincta de ambele ?

  3. Damn, you really got me started!
    Cartea e scrisă în aşa fel încât să ai argumente pentru oricare dintre interpretări şi ăsta e un merit indiscutabil al autorului. Ca urmare, cititorului nu-i rămâne decât să aleagă ce interpretare preferă, întrucât pentru toate găseşti argumente şi contraargumente în text.
    Din punctul meu de vedere, dacă Luca este criminal atunci pt mine cartea nu mai are valoare, pentru că farmecul ei, aşa cum i-l percep eu, este tocmai acela că demonstrează pervertirea normalităţii. Dcaă un copil criminal are un asemenea imaginar, well, e cumva firesc, că doar e criminal, nu? monştri au existat în toate timpurile. Dar dacă un copil normal, fără instincte ucigaşe, are un asemenea imaginar, atunci trebuie să ne îngrijorăm.
    Şi hai să nu fim absurzi, putea să omoare poate o presoană şi să nu fie prins dar în niciun caz trei, (după cum vezi, eu insist să citesc cartea într-o cheie realistă).
    Acuma s-o luăm în ordinea cronologică a deceselor (evident, din punctul meu de vedere, care e la fel de valabil ca orice punct de vedere contrar, al oricui altcuiva):
    – Bunica a murit, e clar.
    – Onedin fie nu a murit, fie copilul nu a asistat la moartea lui. Răpirea lui Luca sigur nu este reală, detaliile despre răpirea sa şi crima la care asistă sunt fie clişee, fie aspecte trase de păr (cum a ros el căluşul cu dinţii). Ştim că se uită la ştirile de la ora cinci, deci are suficientă informaţie ca să-şi imagineze totul, cap-coadă. Este posibil ca Onedin totuşi să fi fost ucis – poliţistul care anchetează cazul prea se învârte mult pe acolo dar Luca sigur nu a fost de faţă.
    – Kitti – o fi murit poate dar nu aşa cum scrie el; moartea ei este grotescă şi improbabilă, are ceva artificial, de moarte inventată. (Deşi detaliul ăla cu baba Ştiuca şi telefonul mă pune pe gândur). Cred totuşi că a murit într-un fel, detaliul edificator fiind acela de după incinerare, când unul dintre părinţi ia borcanul cu cenuşa fetei şi zice: „Acuma eşti din nou mititică, cum te-am avut”. Luca, ştim, poate inventa multe, dar ăsta e genul de detaliu pe care nu are sensibilitatea sau filosofia să-l inventeze.
    – Separaţia părinţilor după revenirea de la mare este probabil reală
    – După părerea mea, decesul mamei nu a avut loc. Detaliile despre moartea ei lipsesc pentru că Luca nu se poate gândi, nu poate scrie cuvintele astea, poate se teme că dacă scrie aşa ceva în compunere, add literam, lucrul chiar se va petrece. De aia ocoleşte subiectul şi o ia pe departe, sunt drame prea cumplite ca să ni le imaginăm în detaliu. Totuşi, copilul, supărat pentru felul în care mama îl tratează, o omoară în compunere, fie şi aşa, pe ocolite. Faptul că tatăl şi-a lăsat barbă în semn de doliu nu e un argument că lucrul chiar s-a întâmplat, poate fi ceva ce copilul a prins din mediul înconjurător, că atunci când le-a murit cineva drag bărbaţii îşi lasă barbă.
    În fine, aşa mi se pare mie acuma. Dar evident că o serie de detalii mi-au scăpat şi s-ar impune, cândva, o a doua lectură.

  4. Hei, deci se pare că la grafică şi design am trecut testul de data asta!
    Cât despre învăţături, este lucru ştiut doar: eu una nu pot să nu mă uit dupa lectii prin carti si să nu incerc sa trag invataminte…

  5. I rest my case. Chiar daca imprejurarile (si chiar realitatea) celorlalte morti sunt ambigue, in cazul bunicii, imo, T.O. Bobe nu lasa loc de alte interpretari. Daca Luca nu a ucis-o pe bunica-sa, ce e cu ochelarii din cais? Plus ca muncitorul Costel ii zice, undeva pe la sfarsit, mamei, sa aiba grija cu copilul ca „el a ucis-o pe baba”. Recunosc ca toate astea imi scapasera la prima lectura, cand nici nu-mi trecea prin cap sa-l banuiesc pe Luca, doar la recitire, dupa postul teroristei, totul mi-a devenit clar.

    Totusi m-am mai gandit: daca e cert ca Luca a provocat moartea bunicii, acum nu mi se pare totusi sigur ca a intentionat-o. Jucatorul excelent de biliard care era a calculat corect traiectoria razei de lumina reflectate si a gentii cu scule, dar e posibil sa nu fi fost constient de forta si urmarile impactului ei cu capul mamaiei. Poate a vrut doar sa o pedepseasca, sa-i cada geanta in cap si sa o loveasca, sa-i iasa un cucui or smth, fara ca ea sa stie cine i-a facut-o – dar nu se astepta sa o gaseasca moarta. Poate constiinta vinovata ca si-a ucis bunica i-a declansat apoi psihoza.

    Apropo, mergi cumva la intalnirea de azi ( la 7, la Muzeul Taranului Roman), a lui T.O. Bobe cu cititorii?

    http://chestiilivresti.blogspot.com/2009/09/intilnire-cu-razvan-petrescu-si-to-bobe.html

    http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/09/dileme-raspunsuri-stiri.html

    Daca da, poate ne povestesti cum a fost, ca eu, ca si white noise, sunt la sute de km.

  6. Mda, la o recitire o să fiu mai atentă la detalii, acuma m-a furat acţiunea.
    Ştiu de întâlnire dar nu sunt sigură că mă duc, pentru că nu mă simt prea bine şi s-ar putea să trebuiască să mă târăsc direct acasă după serviciu. Dacă mă duc, scriu. Dacă nu ajung la asta o să mă duc oricum lunile viitoare, vreau să dau niţel cu nasul prin cultura românească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.