Onorată instanţă, doamnelor şi domnilor juraţi*, stimat public,

Inculpata Luminiţa X. se află în faţa dvs sub acuzaţia că ar fi „un monstru”.

Faptele ce i se impută sunt următoarele:

– că a întâlnit victima, numitul Cezar P.B., în perioada când ambii erau studenţi la Litere;

– că, inculpata fiind serios bolnavă, de nevroză cu fobii multiple, victima, Cezar P.B., s-a dedicat voluntar  îngrijirii acesteia, luând-o chiar în căsătorie, asigurându-i adăpost, întreţinere şi îngrijire medicală în perioada în care inculpata se afla în incapacitatea de a se întreţine singură, ca urmare a agravării bolii;

– că, în momentul vindecării, împricinata a pus capăt unei relaţii de 13 ani cu victima, nu înainte de a se transforma într-un „monstru Cosmopolitan”, într-o fiinţă „îngrozitoare” şi alte acuzaţii de acest tip, vehiculate nu atât de victimă, din partea căreia ar fi oarecum admisibil, ci din partea opiniei publice.

Nu vom pleda „nevinovat” pentru că de vinovăţii este vorba, în tot cazul, şi pentru că nevinovată nu este nicio persoană adultă, în sensul în care termenul este folosit în faţa acestei instanţe. Cerem însă o reabilitare parţială şi ştergerea acuzaţiei că Luminiţa X. ar fi un „monstru”.

Vă voi demonstra, în următoarele pledoarii, că, departe de a fi astfel, clienta mea este, de fapt, foarte umană.

Să examinăm aceste acuzaţii.

Cred că veţi fi toţi de acord că inculpata nu poate fi învinovăţită pentru boala pe care o are şi pentru simptomele care au transformat atât viaţa sa cât şi viaţa victimei într-un coşmar. Nu a fost vina clientei mele şi, timp de 13 ani, a avut, la rândul ei, de suferit din aceste motive. Însăşi victima nu formulează practic vreun reproş pe această temă (îi impută numai anumite meschinării, care apar şi în relaţii absolut normale, de altfel: gelozia, pentru că el ieşea afară din casă şi ea nu putea, anumite momente când îl punea într-o lumină mai puţin favorabilă faţă de musafiri, ca să strălucească ea), rezumându-se la a relata evenimentele în cheie ironică dar fără acuzaţii majore.

De asemenea, nu i se poate reproşa acuzatei că ar fi silit victima să stea alături de ea atâta timp. Mai trebuie  menţionat şi faptul că niciun moment Luminiţa X. nu i-a ascuns victimei starea sa de sănătate: Cezar P.B. ştia de la început în ce s-a băgat şi se putea retrage înainte ca situaţia să se agraveze dar nu a făcut-o.

Împricinata, de altfel, declară pe proprie răspundere şi sub prestare de jurământ că a şi prevenit victima cu privire la anumite aspecte ale caracterului său:

„Sunt rea”, încercam să-ţi spun cu stângăcie, pentru că nu ştiam s-o spun altfel – aveam douăzeci şi unu de ani.

De fapt, chiar şi victima admite:

„Nu e de vină nici Luminiţa, (ea e aşa cum e, face parte din datele problemei, este „ce ni se dă”) … nu e de vină nici soarta crâncenă şi nedreaptă. De vină sunt numai eu. Nu m-a obligat nimeni să mă însoţesc cu un om pe care boala l-a transformat într-un monstru, nu m-a ţinut apoi nimeni legat de el, vreme de 13 ani”.

Onorată instanţă, doamnelor şi domnilor juraţi,

Ajungem astfel la concluzia că unicul fapt cu adevărat imputabil este abandonarea lui Cezar P.B. după ce acesta a sacrificat 13 ani din viaţă pe care şi i-a dedicat îngrijirii Luminiţei X. O nerecunoştinţă flagrantă, doamnelor şi domnilor, un gest egoist, stimat public, un act inacceptabil… dacă privim lucrurile dinafară.

Vă voi propune, în următoarea pledoarie, care vizează principalul capăt de acuzare, să încercăm să ne substituim Luminiţei şi să vedem lucrurile dinăuntru. Veţi constata astfel că nu este vorba despre un act monstruos, ci despre unul care, chiar dacă nu este corect faţă de victimă – şi nu vom susţine asta – este parţial scuzabil şi poate fi înţeles.

Până atunci, vă mulţumesc pentru atenţia dvs!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

* bine, ştiu că în România procesele nu se desfăşoară cu juraţi dar trebuie să plătesc şi eu tribut tuturor filmelor cu procese pe care le-am văzut.

Anunțuri