Scrise pe marginea paginii

Avocat din oficiu: Cazul Luminiţa, prima pledoarie

Onorată instanţă, doamnelor şi domnilor juraţi*, stimat public,

Inculpata Luminiţa X. se află în faţa dvs sub acuzaţia că ar fi „un monstru”.

Faptele ce i se impută sunt următoarele:

– că a întâlnit victima, numitul Cezar P.B., în perioada când ambii erau studenţi la Litere;

– că, inculpata fiind serios bolnavă, de nevroză cu fobii multiple, victima, Cezar P.B., s-a dedicat voluntar  îngrijirii acesteia, luând-o chiar în căsătorie, asigurându-i adăpost, întreţinere şi îngrijire medicală în perioada în care inculpata se afla în incapacitatea de a se întreţine singură, ca urmare a agravării bolii;

– că, în momentul vindecării, împricinata a pus capăt unei relaţii de 13 ani cu victima, nu înainte de a se transforma într-un „monstru Cosmopolitan”, într-o fiinţă „îngrozitoare” şi alte acuzaţii de acest tip, vehiculate nu atât de victimă, din partea căreia ar fi oarecum admisibil, ci din partea opiniei publice.

Nu vom pleda „nevinovat” pentru că de vinovăţii este vorba, în tot cazul, şi pentru că nevinovată nu este nicio persoană adultă, în sensul în care termenul este folosit în faţa acestei instanţe. Cerem însă o reabilitare parţială şi ştergerea acuzaţiei că Luminiţa X. ar fi un „monstru”.

Vă voi demonstra, în următoarele pledoarii, că, departe de a fi astfel, clienta mea este, de fapt, foarte umană.

Să examinăm aceste acuzaţii.

Cred că veţi fi toţi de acord că inculpata nu poate fi învinovăţită pentru boala pe care o are şi pentru simptomele care au transformat atât viaţa sa cât şi viaţa victimei într-un coşmar. Nu a fost vina clientei mele şi, timp de 13 ani, a avut, la rândul ei, de suferit din aceste motive. Însăşi victima nu formulează practic vreun reproş pe această temă (îi impută numai anumite meschinării, care apar şi în relaţii absolut normale, de altfel: gelozia, pentru că el ieşea afară din casă şi ea nu putea, anumite momente când îl punea într-o lumină mai puţin favorabilă faţă de musafiri, ca să strălucească ea), rezumându-se la a relata evenimentele în cheie ironică dar fără acuzaţii majore.

De asemenea, nu i se poate reproşa acuzatei că ar fi silit victima să stea alături de ea atâta timp. Mai trebuie  menţionat şi faptul că niciun moment Luminiţa X. nu i-a ascuns victimei starea sa de sănătate: Cezar P.B. ştia de la început în ce s-a băgat şi se putea retrage înainte ca situaţia să se agraveze dar nu a făcut-o.

Împricinata, de altfel, declară pe proprie răspundere şi sub prestare de jurământ că a şi prevenit victima cu privire la anumite aspecte ale caracterului său:

„Sunt rea”, încercam să-ţi spun cu stângăcie, pentru că nu ştiam s-o spun altfel – aveam douăzeci şi unu de ani.

De fapt, chiar şi victima admite:

„Nu e de vină nici Luminiţa, (ea e aşa cum e, face parte din datele problemei, este „ce ni se dă”) … nu e de vină nici soarta crâncenă şi nedreaptă. De vină sunt numai eu. Nu m-a obligat nimeni să mă însoţesc cu un om pe care boala l-a transformat într-un monstru, nu m-a ţinut apoi nimeni legat de el, vreme de 13 ani”.

Onorată instanţă, doamnelor şi domnilor juraţi,

Ajungem astfel la concluzia că unicul fapt cu adevărat imputabil este abandonarea lui Cezar P.B. după ce acesta a sacrificat 13 ani din viaţă pe care şi i-a dedicat îngrijirii Luminiţei X. O nerecunoştinţă flagrantă, doamnelor şi domnilor, un gest egoist, stimat public, un act inacceptabil… dacă privim lucrurile dinafară.

Vă voi propune, în următoarea pledoarie, care vizează principalul capăt de acuzare, să încercăm să ne substituim Luminiţei şi să vedem lucrurile dinăuntru. Veţi constata astfel că nu este vorba despre un act monstruos, ci despre unul care, chiar dacă nu este corect faţă de victimă – şi nu vom susţine asta – este parţial scuzabil şi poate fi înţeles.

Până atunci, vă mulţumesc pentru atenţia dvs!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

* bine, ştiu că în România procesele nu se desfăşoară cu juraţi dar trebuie să plătesc şi eu tribut tuturor filmelor cu procese pe care le-am văzut.

6 gânduri despre „Avocat din oficiu: Cazul Luminiţa, prima pledoarie

  1. O corectura: in cazul Luminitei nu e vorba de o psihoza ci de o nevroza. Diferenta conteaza: psihoza e ceva mult mai grav, inseamna de obicei nebunie adevarata, cu delir, halucinatii sau macar „voci”, deformarea realitatii – vezi cazul Luca.

    Biata Luminita era si ea o victima: a metodelor brutale de educatie ale tatalui ei vitreg – care la randul lui era si el o victima: a vremurilor, a cruzimii securitatii care i-a ucis tatal si l-a facut sa incarunteasca de tanar.

    Cat despre parasirea sotului, imo a contat faptul ca, ajunsa la 30 de ani, simtea ca dragostea dintre ei a murit, ca nu il mai atrage ci din contra, il dezgusta (vezi detaliile cu inceputul de burta si picioarele neepilate). Sigur, asta se cam intampla in cam toate casniciile, ceea ce nu ii impedica pe cei din generatia parintilor sa imbatraneasca impreuna – dar Lumninita ca „femeie Cosmo” avea acum alte conceptii, mai moderne, pt ea divortul era ceva firesc cand doi nu se mai vor/plac/inteleg.

  2. Mie atitudinea „victimei” mi se pare mahala curata. stii genul: te-am spalat, te-am calcat si cind te-ai vazut cu sacii-n caruta p-aci ti-e drumul. 😀

  3. Pe de altă parte sunt 13 ani duşi pe Apa Sâmbetei; într-o oarecare măsură, frustrarea e de înţeles. Într-o altă măsură, totuşi, e de căcat.
    Cel puţin dacă te înţeleg eu corect şi te referi la faptul că autorul a scris o carte de autoficţiune. Despre asta aveam de gând să scriu în partea a doua a pledoariei, cumva.

  4. as vrea sa stiu cum pot trimite o scrisoare la tribunalul international ,pentru a sti daca pot avea cistig de cauza ,in vederea statului italian ,referitor de patronii lor care eu am de luat bani de la ei si instanza lor ma tin pe drumuri de 3 ani de zile dar eu nu am drepturi la penalizari ca intirzie sami dea banii se trateaza de 9000 de £.MULTUMESC

    1. Nu sunt avocat, asta e o pledoarie în glumă, pe un blog despre cărţi, în care am făcut apărarea unui personaj literar. Credeam că se înţelege asta din text şi din comentarii. Îmi pare rău, dar nu am nicio idee cum v-aţi putea rezolva problema. În principiu însă, din câte ştiu eu, se recurge la CEDO abia după ce s-au epuizat toate căile de atac în statul respectiv. Cel mai bine ar fi să consultaţi un avocat. Altceva nu ştiu să vă spun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.