Cărţi urâte

Dezamăgire

Jose SaramagoOmul duplicat (2002)

Editura: Polirom (2009)

Traducere: Georgiana Bărbulescu

Este primul roman de Saramago care m-a dezamăgit total. Ori am citit eu prea mult Saramago şi nu mă mai prinde, ori n-o fi fost autorul în formă, cert e că n-a mers deloc.

Şi e păcat, căci tema era interesantă. Tertuliano Maximo Alfonso – nume care are un rost al lui dar vom constata asta abia la final – este profesor şi duce o viaţă liniştită şi plictisitoare, până în ziua când vede, într-un film închiriat, un actor care este copia sa identică. Intrigat de acesată situaţie, profesorul se aruncă într-o meticuloasă anchetă menită să dea de urma actorului (care, jucând într-un rol de figuraţie, nu era menţionat explicit pe generic). Această căutare obsesivă nu este decât începutul a numeroase probleme, cum ar fi cine este copia şi cine este originalul, dacă poţi trăi ştiind că eşti un duplicat şi dacă durata vieţii tale depinde sau nu de a celuilalt.

Povestea e interesantă dar digresiunile autorului, conversaţiile lui imaginare şi nesfârşitele despicări ale firelor în patru mi s-au părut de data asta inutile şi plictisitoare, incapabile să aducă vreun plus de semnificaţie celor ce se întâmplă şi având unicul efect de a face lectura să se poticnească.  Aş mai avea nişte obiecţii şi legate de final, care mi se pare uşor forţat pe alocuri şi puţin împins către zona telenovelelor.

În fine, asta e, într-un top al romanelor mele favorite de Saramago cartea asta nu se califică.

Dacă tot am pomenit de top, cred că el ar arăta cam aşa:

1. Eseu despre orbire

2. Intermitenţele morţii

3. Istoria asediului Lisabonei/Toate numele

Ştiu că nu m-a întrebat nimeni dar aşa-mi veni să zic.

5 gânduri despre „Dezamăgire

  1. Pe mine m-a dezamagit si cu Intermitentele mortii si cu Pestera. De fapt, asta este tot ce am citit de el. Stiu ca nu faci un sondaj dar … 🙂

  2. Mie „Intermitenţele morţii” mi-a plăcut la nebunie pentru satira socială din prima parte şi n-am nicio îndoială că exact aşa s-ar întâmpla lucrurile dac-ar fi să fie (acolo sau în altă ţară). „Peştera” nu prea m-a încântat nici pe mine. Las că poate a treia e norocoasă. La mine, cu Orhan Pamuk aşa s-ar zice (asta dacă n-o sfecleşte autorul la final).

  3. desi sunt un fan saramago, ultimele lui carti sunt niste cacaturi, parca nu le-a scris el…
    eseu despre luciditate, pestera, omul duplicat – din care n-am citit mai mult de 20 de pagini – sunt jalnice…
    dar e batran, saracul…

  4. Intermitentele mortii este, in opinia mea, un exemplu clasic de idee formidabila, data de pamant. Prima parte este într-adevar promitatoare, dar este ingropata de a doua: moarte indrăgostită şi pierduta cu firea. A fost prea mult.
    Marian

  5. @ dragos c
    Şi eu sunt fan Saramago. Îmi tot spun că nu poate omul să scrie numai capodopere. E totuşi de mirare că la vârsta lui mai scrie, că alţii nu mai pot nici să gândească logic.

    @ Marian
    Ei, trebuia s-o păţească şi moartea la un moment dat! Mie nu mi-a displăcut total partea a doua dar, într-adevăr, era o scădere faţă de prima parte şi cred că Saramago a scăpat neurecheat pentru asta numai pentru că era Saramago. Unui scriitor mai puţin celebru nu i s-ar fi iertat.
    Şi nici măcar nu ne-a zis de ce nu murea tipul ăla.
    Dar prima parte – chapeau!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.