Cărţi: Nici bună nici rea

Şi ce putea să iasă de aici…

Ismail KadarePalatul viselor (1981)

Editura Humanitas, 2007, Colecţia Raftul Denisei

Traducere Marius Dobrescu

Până pe la jumătate, am fost convinsă că am dat peste acel Kadare care m-a încântat cu „Generalul armatei moarte” sau cu „Aprilie spulberat” şi nu peste cel care m-a dezamăgit cu „Florile îngheţate din martie” (ce titlu frumos şi ce poveste derizorie!). Şi premisele erau promiţătoare. În Imperiul Otoman există Tabir Saray, Palatul Viselor. Acesta adună şi analizează visele tuturor supuşilor imperiului, pentru că nu se ştie niciodată cui anume îi va trimite divinitatea un semn sau o prevestire de importanţă capitală. Instituţia este organizată după toate regulile unei birocraţii, are departamente precum Primirea, Sortarea, Interpretarea, palatul însuşi este un labirint tăcut pe unde un nou venit se poate uşor rătăci, atmosfera este, în permanenţă, vag neliniştitoare.

Se spune despre Palat că este instituţia care conduce cu adevărat Imperiul şi ar putea fi aşa, atâta timp cât oamenii nu mai sunt singuri nici în vise şi atâta timp cât puterea îşi bazează deciziile pe interpretările date viselor profetice de angajaţii acestei instituţii.

În acest loc ajunge să lucreze tânărul Mark-Alem, provenit dintr-o familie albaneză care a dat mulţi dregători de vază Imperiului otoman şi a cărei istorie de bogăţie, glorie şi moarte violentă se confundă cu cea a statului pe care îl slujeşte. Quyprillii au pierdut de mult legătura cu Albania natală şi află cu surpriză că neamul lor are o baladă care circulă prin Balcani. În timp ce un văr intreprinzător decide să aducă rapsozi albanezi care să cânte această baladă la o sărbătoare de familie, Mark-Alem se cufundă din ce în ce mai mult în lumea viselor celorlalţi, care începe să i se pară mai puternică şi mai vie decât lumea reală. Grija de a nu greşi, dificultatea de a fi sigur că a dat interpretarea corectă viselor îl rod în fiecare zi.

Kadare redă foarte bine climatul de nesiguranţă şi coşmar în care lucrează funcţionarii Palatului. E ceva kafkian în atmosfera romanului, deşi autorul spune că a fost inspirat mai degrabă de Infernul lui Dante şi că a dorit să-şi creeze propria lui versiune.

Problema începe din partea a doua a cărţii, când cele două fire epice ar trebui să se unească. Ele se unesc dar într-un mod neclar, neconvingător, lacunar, ca şi cum autorul nu ar fi vrut sau nu ar fi putut să dezvolte mai departe cadrul creat cu atâta măiestrie. Forţa epicului dispare, fantasticul coşmaresc îşi pierde puterea, iar personajul principal nu are capacitatea de a duce naraţiunea pe umeri nici prin acţiune (căci nu acţionează), nici prin disperare, nici prin eşec, asistând abulic la cele ce se petrec. Treaba-i că una e să fie personajul abulic şi alta e să fie povestirea aşa. Păcat. Ar fi putut ieşi o minunăţie.

Chiar şi pe jumătate ratat, romanul tot s-a demonstrat a fi prea mult pentru regimul lui Enver Hodja, care l-a interzis. Palatul Viselor, cu birocraţia sa şi cu intruziunea sa în intimitatea oamenilor, amintea prea mult de instituţiile represive ale comunismului.

Oricum, oarecum dezamăgită de ceea ce ar fi putut fi un roman puternic, îmi plasez speranţele pe „Mesagerul ploii„, pe care am de gând să-l cumpăr la Bookfest.

RECOMANDARE DE SERVIRE

MadonnaBedtime story

Pentru că, undeva în viitor, cam aşa ar fi putut ajunge să arate Palatul Viselor.

4 gânduri despre „Şi ce putea să iasă de aici…

  1. Fireste, fara nicio legatura cu Kadare:
    De luni de zile imi propun sa te intreb, dar uit mereu, fascinat de valoarea posturilor tale, nu corectezi si tu linkul asta din dreapta, „deamingjewel”? Sa nu-mi replici prin bancul cu dabija, te rog…

    1. De luni de zile observ, zilnic, faptul că am scris greşit. După care constat că asta nu i-a împiedicat pe unii să ajungă pe celălalt blog, îmi spun că o să corectez eu neapărat dar nu azi… şi tot aşa.

      Mă bucurasem că am şi eu un comentariu la Kadare 😦

  2. Încă nu am citit Ismai Kadare, dar, cu toate că înţeleg că nu ai fost pe deplin încântată de Palatul viselor, mi se pare foarte interesant din ce ai scris, aşa că îl trec pe listă 🙂 Mulţam de recomandare!

    P.S. îţi înţeleg reacţia referitor la bucuria de a avea un comentariu la un autor despre care abia aştepţi să mai afli păreri, gust şi eu aceeaşi bucurie sau dezamăgire în astfel de situaţii…

    1. Dacă mă gândesc un pic, cred că „Palatul viselor” e o carte bună cu care să-l începi pe Kadare. E mai soft decât altele şi îţi faci o imagine corectă despre potenţialul şi talentul autorului.
      Altminteri, poporul albanez aşa cum îl portretizează el în romanele sale este pur şi simplu cumplit; aveau nişte coduri ale onoarei foarte rigide şi un sistem de răzbunare ritualizată (Gjackmarrje) prin comparaţie cu care vendetta italiană era o joacă de copii.
      Cât despre comentarii, e un risc pe care mi l-am asumat când m-am apucat să citesc insistent scriitori d-ăştia „exotici” (şi s-au mai şi nimerit de prin spaţiul balcanic, unul după altul). Recunosc însă că uneori mi-e necaz, pentru că eu îmi făcusem blog ca să discut despre cărţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.