Cărţi iubite

În loc de PDS

Lorena LupuHyde Park, 2009

Editura: Millennium Press, 2009

N-am mai pus de mult poezii în week-end, cam de anul trecut, cred. Ca să compensez, iată o postare despre un volum întreg, deşi nu ştiu dacă „Hyde Park” poate fi etichetat ca volum de poezie, de poeme în proză sau dacă poate fi etichetat în vreun fel.

Faceţi o călătorie în Hyde Park. O să vă placă. Nu mă refer la Hyde Park-ul londonez, ci la acel No Man’s Land situat la graniţa dintre poem şi proză în care şi-a plasat povestea Lorena Lupu. Fata-pisică, o creatură minunat de inadaptabilă, care se hrăneşte “cu poveşti, cu soare şi cu dragoste” dar căreia nu-i lipseşte simţul umorului, este personajul-pretext prin intermediul căruia cititorul asistă la perindarea pe la microfon –  că doar Hyde Park este locul unde oricine poate lua cuvântul – a unor persoane care întrupează “maladii” ale vremii noastre.

Omul care era alergic la viaţă şi care avea nevoie de timp ca să se vindece, numai că nimeni (nici măcar prietenii) nu i-a acordat timp; femeia care îşi cedează trupul altcuiva, pentru ca, eliberată de el să se poată vedea dinafară,  fără a mai fi orbită de exerciţiile alternative de autoadmiraţie şi de autodepreciere specific feminine; maturul imatur; necrofanul (nu necrofagul); personajul de roman care ajunge să îşi ucidă autorul; iubirea altcuiva folosită ca mască/sau eşuând dezamăgitor în iubirea de sine – sunt numai câteva personaje şi tablouri din Hyde Park.

Hyde Park suntem noi

Cei mai mulţi dintre vorbitori, dincolo de ceea ce declamă, au două trăsături comune: neîmplinirea şi vanitatea, o combinaţie nefericită, foarte vizibilă în ultimul timp în societatea hedonistă în care trăim.

„Libertatea asta de exprimare nu e decât libertatea de a pretinde/Vreau şi eu o poveste care să nu înceapă cu „eu”/ O poveste care să nu continue cu „eu”/ Şi care să nu ne arate cât de unic şi de inegalabil este „eu”/ Are cineva ochi pentru ce e în jurul lui? / Are cineva ochi pentru altceva decât propriul discurs?”*,

se va întreba la un moment dat eroina.

Sub masca sa jucăuşă, dincolo de versurile care pendulează între sensibilitate şi aciditate, cartea face o subtilă critică a moravurilor contemporane şi, în mod cert, veţi regăsi acolo, văzute cu un ochi proaspăt, situaţii în care v-aţi aflat măcar odată. Până la urmă, mi se pare că Hyde Parkul Lorenei Lupu este cumva lumea în care trăim, în care sunt „prea mulţi povestitori şi prea puţini ascultători”, în care ne confruntăm cu „adevăruri rostite de parcă ar fi fost minciuni/ Şi minciunile rostite de parcă ar fi adevăruri”**.

Nicio surpriză aşadar că, la final, fata pisică se trezeşte, la fel ca în viaţă, tot fără răspunsuri, tot fără un loc clar în lume, poate doar cu ceva iluzii lipsă. Asta după ce a încercat deschiderea sufletului către toată lumea, indiferenţa faţă de semeni, iubirea („Dragostea îmi dă la iveală caracterul de felină./Tu însă cauţi o credinţă de câine./Iată, aş zice eu, un conflict de interese”***), întrajutorarea aproapelui (îşi deschide un atelier de reparat imaginea de sine a oamenilor****, consecinţele fiind altele decât cele la care ne-am gândi).

Chestia perversă este că, după ce ai subliniat versuri prin toată cartea, ajungi la final unde fata-pisică ţi-o trânteşte:

(…) lumea, îndeobşte nu îmi ascultă nici vorbele

darămite gândurile

Nu-mi asculta gândurile nici măcar cât îmi asculta vorbele.

Fiecare lua din mine exact cât îi trebuia şi pleca mai departe”

(„One-Moment Stand”, Hyde Park

… şi te trezeşti rozând cu vinovăţie capătul creionului şi zicând „uuuups! m-a prins”, până când realizezi că de fapt asta este, în general, soarta literaturii, să ne slujească de oglindă.

În final, iată un citat mai lung, care ilustrează stilul autoarei

„Aş vrea

…să mă înec în marea ta,

Sărată şi unduitoare

…să mă îmbrac în algele tale verzi, ca nişte bijuterii carnivore,

sufocante-sincopante-sicofante

…să mă devoreze toţi rechinii tăi

şi să-ţi cadrilez apele cu firicele subţiri şi timide de sânge

să te infestez cu toate bolile mele, cu toate fricile mele,

cu toate amintirile

şi mai ales, neamintirile mele,

…să îmi transform toate oasele într-un singur dinte

Un colţ (de paradis)

Cu care să mă înfig în tine

Cu care să mă pierd undeva

prin tine

…să mă înghiţi cu nisipurile tale muşcătoare

…să mă digeri încet-încet

…şi să mă plimbi cu curenţii tăi haotici peste tot prin tine

iar eu să îţi urmăresc pe dinăuntru puii mici de valuri, când se nasc…

aş vrea.”

(„Retorică spontană”, Hyde Park)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

* „Încă un moment de reculegere”, Hyde Park

** „A doua rătăcire”, Hyde Park

*** „Exerciţii de meschinărie”, Hyde Park

**** „Reparăm imagini de sine pe loc”, Hyde Park

32 de gânduri despre „În loc de PDS

    1. Nu sunt eu în măsură să fac ierarhii de valori, eu scriu despre ceea ce îmi place sau nu îmi place. Astea-s gusturile mele, bune sau rele.
      Altminteri, fireşte că ai dreptul la o părere proprie despre cartea asta – cu condiţia să o fi citit (ai citit-o?) – şi să o exprimi în termeni decenţi. Pe de altă parte, fii te rog drăguţ şi poartă-ţi războaiele personale cu Lorena Lupu pe blogul ei sau pe blogul tău dar nu mă amesteca pe mine. Pentru că, de fapt, despre asta este vorba, nu?

  1. Nu este nimic personal, ma refeream exclusiv la volumul de poezii. In proza publicata anterior de autoare materialul era cat de cat bunicel, Hyde Park este un esec total.

  2. nu este nimic personal, în afara umorilor pe care individul le ejectează pe oriunde apare numele meu, de când l-am banat.

    uneori mă mir: ce anume îi face pe oameni să dezvolte asemenea obsesii legate de persoana mea? să fie oare lipsa acută a unei vieţi personale interesante? să fie nevoia inconştientă de a fi înjuraţi (un masochism neasumat)? să fie oare lipsa unui simţ al penibilului? sau toate la un loc?

  3. @ cipslim
    Deci până la urmă nu autoarea era mediocră, după părerea ta, ci volumul. E bine de precizat.
    Poate că pur şi simplu Hyde Park – fiind în alt registru decât romanele – nu o fi genul tău.

    @ Lorena
    Am constatat că a existat un asemenea conflict – deşi nu am observat ce l-a declanşat. De unde şi observaţia pe care i-am făcut-o.
    Eu nu pricep un lucru, deşi fenomenul e frecvent în blogosferă: dacă nu apreciezi o persoană sau ceea ce face ea, nu e mai bine să-ţi îndrepţi energiile către ceva care îţi place? Ce sens are să tot revii şi să tot anunţi că nu-ţi place, că e nuştiucum?

  4. Imi pare rau ca nu am fost destul de clar, ma refeream la volumul de „poezii”. Faptul ca a aruncat o turma de neologisme in niste clisee vizuale si le-a asezat pe randuri, nu califica textele astea drept poezii, cel putin in opinia proprie de iubitor de carte. Nu, nu am citit intreg continutul insa eu daca musc din mar si vad un vierme, nu mai pot continua.

    PS. Nu neg ca am avut anumite neintelegeri cu autoarea, insa am avut conflicte ideologice, nu personale, discutia asta nu isi are rostul aici ci pe blogul autoarei dupa cum bine ai subliniat.

  5. dreamingjewel: nu mă întreba pe mine, că eu nu fac asta. eu îmi îndrept energiile doar spre lucruri pozitive – în măsura posibilităţilor. dacă mă refuză cineva, merg mai departe, nu bat patul pe loc şi delirez obsesiv în privinţa lui.

    abia dacă cineva îmi cerşeşte atenţia „sinking low” – denigrându-mi cărţile sau aberând ceva de genul „a fost trei luni la Maxim şi s-a închis, a fost la Pandora şi Pandora cedează” – simt nevoia să ripostez:
    Am fost un an şi ceva la Maxim – şi nu eu am luat deciziile manageriale şi strategice! Plan de promovare, publicitate, alea-alea – nu au fost atribuţiile mele!

    Pe lângă Maxim, s-a închis 30 % din presa românească! Tot eu sunt de vină?

    La Pandora, în clipa în care contribuiam, aduceam trafic de mii de vizualizări pe zi! Slăbiciunea lor de acum nu are NICI o legătură cu mine!

    Trebuie un creier cu adevărat bolnav şi o necunoaştere totală a modului în care funcţionează presa (scrisă sau online) pentru a construi un asemenea eşafodaj de minciuni şi a umple Internetul cu ele. Singura decizie justă în legătură cu acest personaj patetic a fost banarea lui şi mă felicit ori de câte ori apare pe ici pe colo că am făcut-o.

  6. @ cipslim
    Mie mi s-a părut că neologismele aveau în cea mai mare parte rolul de a aduce o notă ironică. Cam ca atunci când vorbeşti foarte sincer despre ceva şi, de teamă să nu pari cumva patetic, râzi puţin de tine şi de ceea ce spui. Şi,de fapt, alternanţa asta între joc şi serios este parte din ceea ce mi-a plăcut la „Hyde Park”
    Nu mi s-a părut că poezia ar avea clişee, mi s-a părut că spune, într-un fel inedit, lucruri foarte actuale. Uneori e nevoie să recurgi la imagini din sfera absurdului ca să ilustrezi absurditatea lumii în care trăim. Uite, omul care avea nevoie de timp şi nimeni nu il acorda, ba nici măcar nu i-l vindea, nici măcar prietenii – nu-i asta una dintre problemele omului contemporan?
    Dar de, oameni diferiţi, gusturi diferite.

    @ Lorena
    Ei, era o întrebare retorică.
    Asta cu Maxim şi cu Pandora este absurdă, evident că niciun om nu poate suplini o strategie de marketing şi promovare. Presupun că nici ăla care scrie o asemenea chestie nu o crede, este o escaladare a discuţiei, când cineva nu mai are argumente şi începe să dea orbeşte doar-doar o nimeri (enerva adică).

  7. La unele texte, exista anumite incercari spre original insa autoarea se hraneste in mare parte cu idei si imagini perimate, cliseice cum am mai mentionat. Este plictisitoare, nu incita imaginatia, nu aduce decat inovatii sterpe in incercarea de a soca cititorul.
    Trateaza intradevar, foarte multe probleme actuale ale omului contemporan insa nu vad creatie nicaieri, si mai ales nu vad ca poeziile sa fie lucrate, imbunatatite, si apoi publicate.
    Sigur ca sunt idei bune, si Nicolae Guta(comparatie absurda, recunosc) are idei bune, e vorba de comunicarea lor, asta face un poet poet si niste randuri pe o foaie poezie.

    Are capacitatea autoarea sa creeze arta? Probabil, nu neg asta, insa nici asta nu-i lucru asa de usor cum pare , necesita munca si atentie, nu numai incredere in sine.

  8. Păi dă nişte exemple de clişee, că altfel o să ne rezumăm la „eu cred că e clişeu”, „ba eu nu” şi s-a încheiat discuţia. (Deşi, în principiu, mai ales când vorbeşti despre poezie, pân la urmă tot la percepţii extrem de subiective se ajunge, mai mult ca atunci când e vorba de proză, cred).
    Altminteri, nu ştiu cum poţi să-ţi dai seama dacă poezia e sau nu lucrată, atâta timp cât ai doar produsul finit şi nu şi fazele intermediare. La proză e mai simplu, fraza curge sau nu, topica e sau nu respectată, sunt repetiţii pe unde nu trebuie, intriga nu se ţine bine, are găuri de logică etc. Dar la poezie care este fluidă şi fără reguli prin definiţie (cel puţin poezia modernă) cum poţi să îţi dai seama?

    De exemplu, Cenuşăreasa care îşi împrumută trupul unui mort, ca să se poată vedea din afară, de la distanţă şi să se găsească astfel mai frumoasă decât se ştia, mie nu mi s-a părut deloc a fi un clişeu. (Şi asta e doar o parte din interpretare).
    Your turn!

  9. hai sa nu insistam prea mult, exemplul care l-ai dat tu cu marea verde, unduitoare, etc, flip la socant (sange, carnivore, infestez) flip la absurd si random piparat cu neologisme si tematica i luv you, you love me, we’re a happy family (copie dupa Barney the gay dinosaur) .
    Deci boring.
    Posibil ca sa nu fie pe gustul meu, dar insist la opinia proprie, hai sa vorbim despre vreme ca nu ajungem nicaieri. Ma bucur ca iti place, din pacate nu ma pot include.

  10. unde e tematica asta „i luv you, you love me, we’re a happy family”? în textele mele cumva? 😀

    evident, nu are rost să insişti prea mult, dreamingjewel, pentru că îl deturnezi pe spammer de la ceea ce ştie să facă (injurii şi calomnii) şi îl forţezi să gândească.

    „flip la absurd şi random” 😀 😀 asta e exact ca bancul cu Bulă la balet: „numa’ ce începe să alerje şi să ţopăie una bezmetică pe scenă, apoi vine unu’ şi o saltă, să o miroase la chizdă”.

    mna, cred că ai evaluat şi singură capacitatea de înţelegere a omului, precum şi măsura în care e calificat să comenteze literatură.

  11. @ cipslim
    Păi într-un fel, iubirea este sau are acelaşi efect ca un virus. Şi, deşi ştim că e absurd, ne dorim pe undeva să se întâmple aşa cum spune textul: să fim iubiţi cu toate neîmplinirile noastre, cu răutăţile şi meschinăriile, cu tot ce-am făcut şi cu tot ce n-am îndrăznit să facem (amintirile şi neamintirile). Normal că tema e veche, e cea mai veche din lume. Asta înseamnă că nu trebuie să mai scriem despre iubire? (Păi s-ar duce dracului 90% din industria muzicală – ăsta nu e un argument, evident, e doar un joc de glezne). A, să scriem dar original – adică într-un mod neimaginat până acum? Dar ce, se iubeşte original? Se iubeşte cam tot la fel, cred, în linii mari, în ciuda schimbărilor sociale. Tot aia vrem şi tot aşa suntem dezamăgiţi.
    Şi nu e deloc vorba despre „a happy familiy”, şi nici despre „you love me” (p-asta unde ai văzut-o?). E doar un vis despre dragoste care nu se concretizează. Este o aspiraţie de a fi iubită şi de a iubi care, inevitabil, nu se va îndeplini (şi nici nu se poate îndeplini aşa, probabil, iubirea nefiind niciodată ceea ce ne imaginăm noi că este).
    Iar gay este numai dacă ştii sau vrei neapărat să ţii minte că autoarea şi-a declarat o opţiune (neexclusivă) pentru femei.
    Altminteri, sigur că putem vorbi despre vreme dar dacă descoperim că pe tine te enervează căldura iar mie îmi convine, ce ne facem? Ba, mai rău, ce ne facem dacă descoperim că avem aceeaşi părere? Despre ce mai vorbim atunci?

    @ Lorena
    Aici, deocamdată, nu se comportă ca un spammer. Iar eu cred în dialog şi, când acesta chiar nu se mai poate purta, cred în banare; deocamdată nu e cazul. Deci situaţia e sub control.

  12. Faptul ca iubirea este o tema exhaustiva e o afirmatie sora cu blasfemia in conceptia mea.
    Ideea creatiei poetice este transpunerea sentimentelor autorului catre cititor prin metode specifice.
    Autorul foloseste doar metodele specifice, teme uber uzate, clisee(zic eu, inovatii originale spui tu) artistice si ceva extreme vizuale ca sa explice un sentiment.
    Problema e ca ea explica un sentiment straina fiind de sentimentul in sine. Poezia ei mi se pare ca un pom de craciun, unde, din cauza decoratiilor nu se mai vede nici un pic de verde.

    Si Gay Dinosaur= dinozaurul vesel, orientarea sexuala, culoarea pielii sau apartenenta etnica nu ma intereseaza in momentul in care ramanem in domeniul artistic.

    @lorena nu mai am nimic de vorbit cu tine, putem discuta despre acelasi subiect, unul despre altul, cu aceleasi persoane, \ dar eu nu mai am absolut nimic de discutat cu tine direct, esti mult sub orice limita de bun simt cand cineva nu e de acord cu tine. Spor la pescuitul in butoi, aduce rezultate 100%, valoarea in sine a activitatii este nula, succesul este insa garantat.

    Spamer … Pai la ce fac reclama?

  13. „ea explică un sentiment străină fiind de sentimentul în sine” 😀 😀 a făcut el o vizită în mintea mea şi ştie la fix.
    şi care e „tema uber uzată”?

    gay dinosaur – nu tot tu l-ai adus în discuţie, psihopatule? oricum, valoarea mea literară nu scade în urma faptului că un jeg de om ar vrea neapărat chestia asta. e exact ceea ce nu înţeleg penibilii ca tine.

    iar reclamă faci la propriile-ţi bullshituri. Implori atenţia tuturor prietenilor mei, chinuindu-te să mă denigrezi.

  14. Lady, gentleman, vă rog frumos, fără insulte. Fără aprecieri despre „limita bunului simţ” al altuia şi fără estimări ale stării psihologice a interlocutorului.

    @ cipslim
    Nu ai de unde şti cât ştie o altă persoană sau nu despre iubire sau alte sentimente. Poţi spune cel mult că versurile nu-ţi transmit sentimentul sau nu te fac să vibrezi dar nu poţi extinde la ce ştie sau nu autorul. Opera şi nu persoana, da?
    Şi nu vreau să discut semantică pe aici, cum ar fi sensurile cuvintelor gay şi, ştiu eu, cheerful…
    Dacă temele ei sunt „uber uzate”, care ar fi o temă nouă şi originală? (Chiar sunt curioasă, că de stâmbat din nas putem toţi…).
    Iar dacă nu ai de vorbit nimic cu Lorena, după cum singur declari, poate ar trebui să nu mai frecventezi subiectul în sine: adică nu mai vorbi cu ea, n-o mai citi, nu mai intra pe alte bloguri unde se vorbeşte despre ea (şi unde ştii bine că ea va intra, este?) etc.

    @ Lorena
    Păi ignoră-l şi, dacă intră aici numai ca să se certe cu tine, va pleca atunci când nu o să mai poată vorbi decât cu mine. În felul ăsta nu va mai spune nimic nici despre carte, evident. Dacă e troll nu trebuie hrănit (şi anume nu trebuie hrănit de tine, că pe tine te trollează, nu pe mine). Degeaba banezi pe cineva la tine dacă apoi duci războaie cu aceeaşi persoană pe alte bloguri. Practic o încurajezi să te atace. Pe unde intră şi vorbeşte despre tine, anunţă simplu că e troll, postează nişte comentarii pe care le-a făcut la tine pe blog şi care să probeze asta şi punct. Sau ignoră-l. Că aşa, îi dai exact ce vrea de la tine: atenţie.

  15. Tema noua ar putea fi amestecul de iubire cu paranoia, tema noua ar fi cersitul afectiunii cu care se lupta unul din parteneri impotriva vointei proprii, duplicitatea tolerata cu buna stiinta etc. Tema de fata e exact asta: te iubesc , vreau sa ne iubim cat mai profund posibil, vreau sa-ti trantesc un plod. Ce legatura are tema horor cu sentimentul matern ma depaseste,e la fel de original ca si pusul poeziilor lui Sorescu pe muzica lautareasca- e original, numa ca nu are sens.
    Am facut cunostinta de prea multe ori cu „oare ce a vrut el sa spuna” insa nu sunt genul de om care sa bata apropouri si nu ma dau in laturi sa imi exprim opiniile asa cum sunt ele, Gay dinosaur ca e happy si e purple deci e …gay, sensul peiorativ.

    1. Eu sunt absolut şocată! Copii? WTF! De unde dracu ai văzut tu copii în poezia aia, că eu sunt femeie şi n-am văzut niciunul. Nu e PIC DE SENTIMENT MATERN ACOLO! Pe bune! Tema e te iubesc şi vreau să te iubesc şi să mă iubeşti cu toate ale tale bune şi rele şi cu toate ale mele, bune şi rele şi să te cunosc cât mai bine şi sămă cunoşti cât mai bine. Unde e copilul?
      Poate că îţi vezi în poezie nişte teme personale, ale tale şi nu ale autoarei, pentru că uite cât de diferit am receptat acelaşi text.
      Copil! Fantastic! „Puii mici de valuri” nu se referă la copii, ai luat textul prea ad literam.

  16. dap, vina mea, am avut mpresia ca scrie produc sau ceva de genul.
    cum s-ar zice imi pun o palarie gen Oblio si ma duc la colt :D.

    Deci care e tama aia noua pe care o trateaza? iubirea dincolo de defecte?
    Cum zici tu 90% din industria muzicala, pai 90% sucks…

    1. Bun, am revenit.
      1. Dacă e s-o luăm aşa, „amestecul de iubire cu paranoia” e o temă veche de când Othello, pe puţin, cât despre „duplicitatea tolerată cu bună ştiinţă” a tratat-o Anne Bronte (cea mai puţin cunoscută dintre cele trei surori) în „Necunoscuta de la Wildfell Hall”. Sau Balzac în „Verişoara Bette”. Asta ca să dau primele două exemple care îmi vin în minte acum. Să mai zic şi de Proust? Deci ceea ce sugerai tu ca teme noi nu sunt teme noi. Eu aia ziceam, că despre iubire putem vorbi în diverse feluri, în vers alb unde odinioară vorbeam în rime dar că iubirea omenească nu şi-a schimbat decât veşmintele şi pe dedesubt este tot aia în fundamentele ei: tot visăm la chestii care nu pot fi, tot ne descoperim dezamăgiţi, tot suntem geloşi, tot ajungem să detestăm cealaltă persoană fiindcă nu e perfectă cum credeam când ne-am îndrăgostit de ea, tot acceptăm umilinţe pe care nu ne imaginam că le vom accepta.
      Sau poate mă înşel.
      Dar asta e altă dezbatere, pe care o s-o lansez probabil săptămâna viitoare, după târgul de carte.

  17. (continuare)
    2. Poate că aceste teme – despre care tu spui că sunt originale iar eu zic că nu tocmai – sunt tratate în carte, de unde ştii? Că n-ai citit-o. Poate am ales eu nişte citate neinspirate.
    Nu pot decât să reiau ce am zis în recenzie: mie stilul mi se pare original şi proaspăt, sub joaca aia aparentă sunt lucuri care te fac să gândeşti, recursul la imagini ad literam pentru a ilustra imaturitatea accentuată, hedonismul pronunţat , dificultăţile femeii de a şti cine e în lumea modernă funcţionează ca un şoc.
    În fine, asta poate continua la infinit, cu fiecare dintre noi zicând că temele sunt sau nu sunt noi, vechi, uzate, proaspete dar în final suntem doar doi oameni cu păreri. Opuse.
    Iar solicitarea ta de a vedea nuş ce teme absolut originale – adică nemaiabordate de nimeni? – este oarecum absurdă. Nu toţi poeţii au revoluţionat poezia, ceea ce nu înseamnă că sunt valoroşi numai ăia care au revoluţionat-o şi că ăilalţi nu merită citiţi. Nu toţi scriitorii au revoluţionat romanul – Tolstoi a fost un clasic, de exemplu, n-a făcut revoluţie literară, ca Proust, n-a inventat un mit ca Oscar Wilde cu Dorian Gray al lui, asta înseamnă că Tolstoi e un ratat? Sau Cehov, care creează foarte mişto felii de viaţă? Iată că nici marii scriitori n-ar reuşi să corespundă pretenţiilor tale. 🙂

  18. @Allan Clar
    Imi pare rau sa dezamagesc, dar blogul meu nu este unul dedicat criticii literare.
    @Dream
    Pai am zis ca ma retrag, nu? Cel putin deocamdata.O sa recitesc poeziile asa de-a dracu ca sa-mi amintesc de ce nu mi-a placut. Am mai comandat un volum de poezii ca doar nu o sa ma apuc sa caut prin gunoi dupa celalalt, ca asta i-a fost soarta. Nu garantez insa nici soarta astuia.

    1. Cum să arunci o carte, blasfemiatorule! Când nu-ţi mai place, dă-o altora: dă-i, adică, şansa să întâlnească un cititor care să o placă.
      Şi dacă te apuci s-o citeşti chitit să nu-ţi placă şi să-i vezi numai defectele, exact asta o să se întâmple.

  19. nu pot intelege de ce niste oameni normali la cap petrec ore bune in fata calculatorului ca sa intretina un dialog in gol??? altceva mai bun de facut nu aveti??? lorena, vezi poate e flamand Pulica…

  20. Ce nu înţeleg eu este ce fel de persoană se trezeşte să ne trimită să ne vedem de treabă la vreo două săptămâni după ce discuţia a încetat. Şi la mine pe blog eu trimit oamenii acasă, dacă vreau, nu tot felul de căzuţi din lună care comentează pe aici pentru prima oară.
    E ca şi cum ai veni la mine în casă şi te-ai apuca să-mi dai afară musafirii pentru că tu crezi că nu am de ce să îmi pierd timpul cu ei. Cu alte cuvinte, tocmai ai fost nesimţit dar presupun că nu te deranjează.
    Dacă ai de vorbit cu Lorena, du-te pe blog la ea.
    A, iar schimbul prelungit de replici se cheamă discuţie şi se poate purta şi între oameni care nu sunt de aceeaşi părere.

  21. Vorbim degeaba. In profunzimea ei adevarata loreana asta nu-i decat o ……* Incerca sa-i atragi atentia politicos ca nu-i ce crede ea despre sine, ca n-are pe nicaieri nimic cu umorul si-o sa-ti iei la sugipule de nu le mai poti duce. Artista? Fuck off!

    *Cenzurat de posesorul blogului. Nu accept asemenea exprimări la mine pe blog. Altminteri, aveți dreptul la părerea dvs despre Lorena Lupu sau despre ceea ce scrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.