Cărţi: Nici bună nici rea

Incredibil de imposibil

Saul BellowHenderson, regele ploii (1958)

Editura Polirom, 2007

Traducere Vali Florescu

Dacă vreţi o carte despre un bogătaş american care se simte nemulţumit de goliciunea vieţii lui, pleacă în Africa şi află, aproape de natură, noi sensuri ale vieţii… citiţi Hemmingway. Dacă însă vreţi o carte despre un asemenea american care pleacă în Africa bou şi se întoarce vacă, atunci aţi nimerit romanul potrivit. Puneţi-vă comod o perniţă la spate şi nu luaţi nimic în serios. Bun, acum sunteţi gata.

Adevărul e că Henderson este, în esenţa lui, un personaj de tragedie, chiar de  tragedie greacă – aia în care personajele erau condamnate în virtutea caracterului lor, adică fiind ceea ce erau nu puteau face decât ceea ce făceau, indiferent de preţul plătit. Cam aşa e şi milionarul nostru, sincer în disperarea lui de a afla un rost vieţii dar condamnat la ratare din cauza firii sale entuziaste, exaltate, pripite. Din păcate, acelaşi Henderson reuşeşte, din cauza exaltărilor sale, să se pună în situaţii atât de ridicole de fiecare dată, încât e greu să-i mai iei în serios disperarea.

Larger than life

Problema lui Henderson e una simplă şi imposibil de rezolvat: omul nu s-a născut nici în epoca potrivită, nici în clasa socială potrivită cu firea lui dar acum nu are cum să dea înapoi. E croit prea pe larg – mare de înălţime, depăşind suta de kilograme, violent, incapabil să-şi trăiască emoţiile şi entuziasmele altfel decât copleşitor. Eu una sunt convinsă că insul, cu statura sa imensă, forţa lui uriaşă şi vitalitatea lui sălbatică ar fi fost foarte fericit în calitate de cruciat, de năvălitor barbar rotind securea deasupra capului sau măcar în calitate de pădurar sau fermier sau orice alt individ care consumă o grămadă de energie prin munca fizică şi restul în bătăi la bar.

Din păcate, Henderson este o brută bogată, mai rău, un moştenitor bogat, nici măcar nu a muncit el să adune averea pe care o are. Ca urmare, îi lipseşte un scop în viaţă. Ar vrea să trăiască şi el cu un rost, să fie util sau, cum ar fi spus un alt personaj de-al lui Bellow, „muream să făptuiesc binele„. Numai că nu ştie ce anume ar putea face şi, ca urmare, la 56 de ani, pleacă în Africa, în speranţa că necunoscutul îi va oferi câteva răspunsuri. În plus, o voce în el strigă „Vreau, vreau, vreau”, fără a-i spune şi ce vrea, imensa lui vitalitate refuză să se resemneze odată cu vârsta şi să se împace cu gândul morţii.

Bine-nţeles că, odată ajuns în Africa, Henderson se aruncă plin de bune intenţii în tot felul de păţanii ridicole. Mai întâi ajunge la un trib şi, încercând să-i scape de o invazie de broaşte, reuşeşte să-i scape totodată şi de rezerva de apă a tribului. Omul se căieşte singur, se aruncă pe jos, cere să fie omorât… dar cumva reuşeşte să nu înveţe nimic din păţanie. Ca urmare, mai târziu îl vom vedea în postura ridicolă de rege al ploii, alergând gol puşcă printr-un sat african, împreună cu o escortă de femei înarmate cu bice. O scenă în care personajul suferă atât de mult în interior şi este atât de ridicol în afară încât am încercat fără prea mare succes să-mi imaginez cine putea ar fi actorul care, într-o eventuală ecranizare, să fie capabil să o scoată la capăt. (Poate John Goodman dacă ar juca aşa cum a făcut-o în „Barton Finch„, cred). Şi tot aşa, că nu e ăsta sfârşitul ridicolului când vine vorba de Henderson.

Struţocămila ca gen literar

Chestia este că omul e conştient de propriul său ridicol şi, el fiind naratorul, atunci când nu-şi exprimă frământările sufleteşti face un mişto crunt de sine. Efectul este un dezechilibru al cărţii, care nu este nici cal, nici măgar, neputându-se decide nici să ne povestească lucruri serioase într-un mod complet comic, nici să ne povestească totul în cheie serioasă. Ca urmare, romanul nu funcţionează 100% ca relatare umoristică şi chiar mai puţin ca istorie a unei iniţieri, fie ea ratată sau reuşită.

Cât despre revelaţia finală a lui Henderson, eu una am citit şi am recitit şi n-aş putea spune în ce constă ea. De unde impresia mea că acţiunile lui Henderson din final nu sunt dictate de găsirea vreunui adevăr, ci sunt doar o contrareacţie firească a oricui când s-a confruntat cu moartea altcuiva. În asemenea împrejurări, devenim conştienţi de norocul nostru de a fi vii şi viaţa şi lucrurile obişnuite capătă pe moment altă valoare în ochii noştri. Este o reacţie firească, este reafirmarea violentă a vieţii în contextul morţii – dar nu-i o revelaţie de niciun soi. Este o trăire primitivă, de moment, oricât am raţionaliza-o, nu un adevăr spiritual găsit cu trudă. Sigur, Henderson poate să creadă altceva, poate să simtă că a înţeles un lucru dar noi, care l-am mai văzut de-a lungul romanului pradă sigură a tot soiul de entuziasme cu final păgubos, putem rămâne sceptici în faţa acestei aşa-zise revelaţii.

Mă rog, el să fie fericit!

Au existat unii care l-au comparat pe Henderson cu Don Quijote, studiul e aici.

Iar un rezumat al reacţiilor critice la romanul lui Bellow, aici.

2 gânduri despre „Incredibil de imposibil

  1. Bună recenzie!
    Primul paragraf m-a făcut să trec romanul lui Bellow pe primul loc în lista cărţilor de citit cât mai curând. Sigur o să mă facă să râd. Şi eu ador cărțile care mă fac să râd…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.