Că doar v-am promis:

Lucian BlagaGhimpii


Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam

odată trandafiri sălbatici.

Aveau atâţia ghimpi,

dar n-am voit să-i rup.

Credeam că-s – muguri,

şi-au să înflorească.

 

 

Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi,

câţi ghimpi aveai,

dar n-am voit să te despoi –

credeam c-au să-nflorească.


Azi toate astea-mi trec

pe dinainte şi zâmbesc. Zâmbesc

şi hoinăresc prin văi

zburdalnic în bătaia vântului. Eram copil.


Bun, cred că ideea ar fi cum şi-a dobândit poetul înţelepciunea şi, odată cu ea, şi liniştea sufletească, odată vindecat de naivităţi şi după ce timpul a atenuat suferinţele şi i-a permis să-şi amintească de trecut cu seninătate. Dar, nuş de ce, mie nu prea-mi sună ca un happy-end. Probabil pentru că am văzut prea mulţi oameni care au înlocuit naivitatea tinereţii cu un soi de blazare faţă de orice pe care o iau drept înţelepciune.

Anunțuri