Lume, lume, începe Târgul de carte Gaudeamus, găzduit, ca de obicei, în pavilionul central al Romexpo.

ATENŢIE Anumite lucruri s-au schimbat, unul dintre ele fiind chiar programul. Târgul nu mai începe miercuri, ca de obicei, ci joi şi va ţine şi luni, când e o zi specială pentru pofesioniştii din domeniul pieţei de carte (deşi accesul vizitatorilor e, în continuare, permis).

ATENŢIE DIN NOU! Că programul se tot modifică, bag seama,  şi n-o să stau să-l actualizez zilnic.

Programul de vizitare al târgului este următorul:

  • joi, 18 noiembrie: 16.00 – 21.00
  • vineri, 19 noiembrie – duminică, 21 noiembrie: 10.00 – 20.00
  • luni, 22 noiembrie: 10.00 – 16.00

Cum, de anul trecut, la fiecare ediţie va fi câte o ţară ca invitat de onoare, de data asta este Belgia.

Anul acesta, biletele de intrare costă 4 lei, iar abonamentele, valabile pentru întreaga perioadă a târgului, costă 10 lei. Luni, în ultima zi a târgului, accesul publicului este liber.

Mai multe informaţii despre târg, participanţi etc, găsiţi aici, iar o hartă cu primul nivel,  aici. Din păcate, e format pdf şi nu reuşesc necum s-o pun pe blog la vedere. În schimb, o puteţi descărca dând click pe link. Şi pentru restul inelelor găsiţi hărţi tot acolo, la „Info expozanţi” – „Înscrieri la zi” „Amplasare standuri” (bine, mă, că schimbaţi tot timpul!).

Donaţii de carte

Persoanele care au în bibliotecă anumite volume pe care nu le mai doresc acolo, le pot dona în cadrul târgului. De aici, ele vor fi trimise către bibliotecile publice din mediul rural şi din comunităţile româneşti din străinătate. Campania se încadrează în proiectul iniţiat de Radio România, „Cărţile se întorc acasă„. Persoanele care doresc să doneze cărţi se pot adresa Secretariatului GAUDEAMUS, pentru a li se facilita accesul în incintă şi transportul cărţilor aduse la târg, în spaţiile special amenajate. În cazurile în care este vorba despre un număr foarte mare de volume, acestea pot fi preluate de către organizator din locaţia indicată de către donator, imediat după încheierea manifestării, după o discuţie prealabilă.

Lansări

Sunt multe şi de toate soiurile, aşa că ar fi cel mai bine să consultaţi programul pe site-ul Gaudeamus. Eu am reţinut:

Joi

17.00 GRUPUL EDITORIAL CORINT (la standul editurii)

Lansarea volumului: „Dimensiunea represiunii din România în regimul comunist. Dislocări de persoane şi fixări de domiciliu obligatoriu” – Nicoleta Ionescu-Gură

Vineri

18.30:  EDITURA HUMANITAS (stand)

Lansarea volumului „Aer cu diamante”Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan (acu nuş ce să zic, programul Gaudeamus îl dă ca fiind sâmbătă de la 18.00, site-ul Humanitas îl dă ca fiind cum scrie aici, mişto sincronizare)

18.30 – 19.00 SOUND& IMAGE (în Spaţiul pentru evenimente 7.0)

Lansare colecţie DVD: Cele mai mari 100 descoperiri- Documentare Discovery Channel

18.30: EDITURA POLIROM (Bursa de contacte 3.20)

Masă rotundă cu tema Norman Manea: obsesia incertitudinii / şedinţă de autografe. Participă: Norman Manea, Edward Kanterian, Paul Cornea, Carmen Muşat, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Claudiu Turcuş

Sâmbătă

EDITURA POLIROM (stand)

12.00: Lansarea volumului: „Pagini neaşteptate„, scrieri inedite de Julio Cortázar, traduse în premieră

12.30: Lansarea celei mai recente cărţi semnate Salman Rushdie,Luka şi focul vieţii„. Prezintă: Florin Iaru, Bogdan-Alexandru Stănescu

13.30: Lansarea celui mai recent roman al lui Orhan Pamuk: „Muzeul inocenţei”

13.00 – Lansarea volumului: „La taifas” Aurora Liiceanu

15.30: Lansarea romanului „Rădăcina de bucsau” – Ovidiu Nimigean. Prezintă: Daniel Cristea-Enache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lucian Dan Teodorovici

EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ (stand Polirom)

14.30: Lansarea romanului „Oraşul jumătăţilor de înger” – Florin Toma

BOOKBYTE (stand)

13.00: Lansarea librăriei online pentru ebooks

EDITURA HUMANITAS (stand)

12.00: Lansarea volumelor: „Tragedia Germaniei” şi „Franţa hegemonie şi declin” de Lucian Boia, în seria de autor „Lucian Boia”. Participă: Lucian Boia, Adrian Cioroianu şi Vlad Russo

12.30: Lansarea volumului: „Cartea întrebărilor” – Ioana Pârvulescu

13.30: Lansarea volumului: „Jurnal esenţial” – Monica Lovinescu, în Colecţia „Zeitgeist”. Participă: Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu

14.30: Prezentarea Seriei de autor „Mario Vargas Llosa

15.30 Lansarea volumului „Fluturele negru” – Radu Paraschivescu

17.30: Lansarea volumului „Poeme noi”Ana Blandiana (idem – asta zice Humanitas pe site, programul Gaudeamus o dă ca fiind lansată duminică)

EDITURA PARALELA 45 (stand)

14.00: Lansare carte: „Opera poetică” – Leonid Dimov, volumul I şi II, ediţie îngrijită şi prefaţată de Ion Bogdan Lefter

GRUPUL EDITORIAL CORINT- Editura Leda (stand)

16.30: Lansare de carte: „Don Julian” – Juan Goytisolo.

11.00 – 12.00: EVENIMENT SPECIAL MIRCEA DINESCU (Ceainăria Gaudeamus)

Lansarea volumului „Femeile din secolul trecut” – poeme inedite de dragoste; prezentarea discului cu melodii cântate de poet pe versurile poeziilor sale si a vinului său cu „poezii pe sticla”

19.00: RADIO ROMâNIA MUZICAL (Ceainăria Gaudeamus)

Recital: „Seară muzicală sud-americană” – Wladimir Pesantez din Ecuador

Duminică

EDITURA HUMANITAS (stand)

11.30 : Lansarea volumului: „Mircea cel Mare (zis „cel Bătrân”) şi luptele sale cu turcii” – Neagu Djuvara (ediţie revăzută şi adăugită)

14.30: Lansarea volumului „Anul Iepurelui” – Arto Paasilinna, Colecţia „Raftul Denisei”, Humanitas Fiction

15.00: Lansarea volumului: „Epoca de fier” – J. M. Coetzee, Colecţia „Raftul Denisei”, Humanitas Fiction


EDITURA POLIROM (stand)

16.00: Lansarea romanului „Noaptea când cineva a murit pentru tine”Bogdan Suceavă. Prezintă: Paul Cernat, Cătălin Sturza, Radu Voinescu, Lucian Dan Teodorovici

EDITURA PARALELA 45 (stand)

14.00: Eveniment literar- lansarea celui de-al treilea volum din seria „Opere” ale lui William Shakespeare, ce cuprinde piesele: „A douăsprezecea noapte”, „Doi veri de stirpe aleasă”, „Nevestele vesele din Windsor”

Cum ziceam, sunt multe altele, şi poezie şi proză şi tot ce mai poftiţi. Sper că n-am greşit nimic, dar a fost destul de obositor să tot mătur programul în sus şi în jos, aşa că verificaţi şi voi pe site-ul Gaudeamus dacă vă interesează ceva anume.

Mai pe seară o să pun şi postul despre lansările SF&F de la Gaudeamus.

Anunțuri