Cărţi: Fişa de citate

Românii, neschimbaţi?

Vreo două-trei zile, cât am treabă de nu-mi văd capul de ea – şi, după cum bine se ştie, „unde nu-i cap, sabia nu-l taie„, cum ar zice Monsieur Pierre Albert, pe care voi nu l-aţi cunoscut (încă) – vreo două-trei zile o să vă mai ţin ocupaţi cu chestii de-astea, făcute la repezeală. După aia, oricât de târziu ar fi, o să revin cu o relatare despre lansarea antologiei „Pangaia” şi o să mai recuperez din restanţe (ştiţi voi, Marquez, Djuvara, d-astea).

Să lăsăm acum scuzele şi să trecem la lectura următorului fragment, extras din lucrarea „Revoluţiile Valahiei„, scrisă de Anton-Maria del Chiaro, secretar particular al lui Constantin Brâncoveanu, şi publicată în 1718. Şi să tragă fiecare ce concluzii vrea.

„De multe ori am remarcat curiosul spectacol, cum băieţi între 7-8 ani, călări, conduceau grupe de cai la adăpat, iar dacă vreun cal se abătea din grup, băiatul îl striga rechemîndu-l cu înjurături triviale, iar dacă nu izbutea, începea să plângă continuând totuşi pomelnicul de înjurături obscene, fără însă să cunoască înţelesul lor. (…) În popor părinţii însă-şi deprind copiii cu înjurături şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături”.

„În general valahii nu prea sunt evlavioşi, totuşi nu uită să-şi facă cruce ori de câte ori trec dinaintea unei biserici, ori a unei icoane şi sunt atât de riguroşi observatori ai zilelor de post, că nici nu vor să audă de scutirea lor în timpul unei boli sau altei nevoi; de aici convingerea lor că ne pot ataca pe noi, catolicii, imputându-ne uşurinţă în nepăzirea posturilor şi considerându-se de buni creştini, că în postul Paştelui nu mănâncă decît de două ori peşte, adică prima şi ultima săptămână ce ei numesc Săptămâna Mare, abţinându-se de la vin şi de la mâncăruri cu untdelemn, dar cu mai puţină rigoare în celelalte zile ale Păresimii”.

Boierii umblă în oraş călare, însoţiţi de un alai de slugi după demnitatea ce ocupă (şi noi ne mai mirăm de ce se dau miniştrii cu girofarul – n.m.) , iar la intrarea în curtea palatului descalecă şi, înainte de a sui scara Curţii, îşi scot ghetele, punând în picioare nişte pantofi, numiţi turceşte papuci; acelaş obicei respectuos se întrebuinţează la vizitele între boieri”.

„Patul nu se desface decât noaptea, pentru dormit, aşa încât saltelele umplute cu bumbac şi plapumele sunt strânse înfoiat şi îndoite la capete, formând o masă patrată şi înaltă şi acoperită cu un cearşaf alb şi subţire, cu flori de mătase şi terminată apoi cu perne din aceiaşi pânză”.

„Valahii detestă obiceiul de a ţine în casă vase pentru necesităţi de noapte şi în toiul iernii se duc la locul comun, situat departe, la extremitatea clădirii”.

Valahii sunt deci mărinimoşi, mai cu seamă faţă de străini, dar sunt şi răsbunători şi nu uită insulta nici odată, nici faţă de proprii părinţi. Sunt plini de curtoazie între ei, şi începutul şi sfârşitul unei urări e sănătatea (…);

„Cât priveşte industria sticlăriei, era o fabrică la 2 mile italiene departe de Târgovişte, care producea o sticlă foarte transparentă şi curată, cu toate că era de culoare albastră ; se aducea din Polonia o sticlă mai albă, dar plină de pete şi alte defecte, care nu suporta comparaţia cu cea fabricată în Valahia. Boierii însă, ca şi străinii, obişnuiţi cu risipa, importau cristaluri din Ungaria şi din Boemia, care erau aduse de două ori pe an, de negustori ce vin din Lipsca şi cu alte mărfuri”.

„La nunţile celor mai nevoiaşi şi chiar la negustori, când se serveşte la masă friptura, se obişnuieşte a se împărţi invitaţilor câte o basma ce li se pune pe umăr. Atunci fiecare comesan, aruncă în farfurie câte o sumă de bani, pe care îi strânge apoi cuscrul într-o basma legată şi o încredinţează miresei, care e adusă în sala de masă, cu faţa acoperită şi unde sărută mâna cuscrului”.

Del Chiaro nu e defăimător, cum s-ar putea crede poate după citatele alese de mine. El relatează tot ce a văzut, cu o minuţiozitate izvorâtă tocmai din simpatia pentru români, cărora le laudă hărnicia, curăţenia, capacitatea de a deprinde orice meşteşug de la italieni, greci, turci, este convins că poporul se trage din coloniştii romani de odinioară şi invocă diverse argumente în sprijinul acestei teorii. Prima parte a lucrării lui, disponibilă integral aici înfăţişează totodată lucruri inedite din viaţa de zi cu zi a norodului şi a boierilor – dar despre astea mâine sau poimâine – redă obiceiuri şi ceremonii ale vremii. Mi se pare extrem de interesantă această fotografie de epocă, aşa, cu tot ce-am avut şi cu tot ce am pierdut înainte de venirea fanarioţilor.

Publicitate

4 gânduri despre „Românii, neschimbaţi?

  1. Da, este chiar foarte interesant. Nu stiu dac-as avea rabdarea, ca tine, sa merg la izvoare atat de vechi, dar suna incantator… Cred ca o vreme ma mai „multumesc”, totusi, cu Lucian Boia si Neagu Djuvara, care imi fac favoarea de a fi reflectat ei pentru mine deja asupra scrierilor de mai sus 🙂

    1. Neculce e cam greu de citit din cauza limbii române aşa cum era ea la vremea respectivă şi e axat strict pe faptele domnitorilor, dar del Chiaro este foarte curgător, descriptiv exact cât trebuie, ar fi fost un bun jurnalist. Plus că lucrarea e revizuită în 1924 de Nicolae Iorga, deci e într-o limbă română accesibilă nouă (nu ca Neculce care e cam greoi).
      Şi nici nu-i lungă, eu zic s-o încerci.

  2. caracterul unui popor ramane neschimbat de-a lungul timpului, nu este doar cazul romanilor. si popoarele germanice, si cele latine au aceeasi „problema”. cele asiatice, nici nu mai vorbesc, doar stie toata lumea ca sunt obsedate de traditii.
    ce mi se pare amuzant este ca americanii care dupa parerea mea sunt un popor fara o istorie semnificativa fata de europeni sau asiatici, sunt cei care se bat cel mai tare cu caramida in piept cand e vorba despre descendenta lor :))
    eu n-am mai citit demult carti de istorie, recunosc si-s chiar jenata de asta, mai ales ca a fost una dintre pasiunile mele. o sa mai arunc cate un ochi pe la tine, ca te vaz mai culta, asa.. poate in felul asta nu-mi mai mor neuronii pe motiv de suicid din plictiseala :))

    1. E interesant ce scrie aici del Chiaro pentru că există un curent de gândire care consideră că fanarioţii ne-au stricat (şi într-o măsură cred că au făcut-o, de exemplu chestia cu şpaga generalizată am impresia că de la ei ni se trage, că nici del Chiaro, nici Neculce nu par s-o pomenească decât în raport cu mituirea Înaltei Porţi, nu şi ca practică între români – dar din del Chiar mai am un pic de citit), iar relatarea lui arată că alte obiceuri, bune sau rele, cum ar fi înjuratul, sunt ale noastre, nu avem pe cine să dăm vina.
      Dincolo de asta, e interesant să vezi ce s-a păstrat şi pierdut din obiceiurile unui popor şi cum era el într-un anumit moment.
      Şi în cazul meu istoria a fost o pasiune de care am uitat cu totul şi acum repar cât pot. Eu am citit cam haotic, în general, ceva de ici, ceva de colo, încotro m-a dus interesul, dar m-am decis ca de la anul să citesc mai sistematizat. Despre orice mă interesează.
      Despre Neculce am scris niţelulş mai jos:
      https://bibliotecababel.wordpress.com/2010/11/12/istoria-asa-cum-nu-ne-place/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.