Conform rezultatelor poll-ului, ar trebui să-mi mişc fundul pe CititorSF şi să mai scriu de nişte sf-uri. Cum însă azi a postat deja aspoiu şi mai e şi un anunţ de pus, îmi permit să amân această obligaţie pentru marţi. O să încep aşadar, cu cea de-a doua opţiune, „cum să faci o lansare”. Celelalte vor urma cam una la două zile, că nu-mi place să intru în noul an cu restanţe de niciun fel.

Pentru cine se întreabă ce m-a apucat, toate au pornit de la postul ăsta, unde am zis că o să scriu despre cum cred eu că trebuie să fie o lansare de carte. O să trec peste aspectele organizatorice de genul sală adecvată, microfon funcţional dacă e nevoie de el etc şi o să intru direct în aspectele legate de desfăşurarea propriu-zisă a unei lansări de carte. Cu menţiunea că eu nu lucrez în domeniu, dar anumite lucruri mi se par de bun-simţ.

1. Moderatorul. Moderatorul nu trebuie să uite un lucru: el este acolo ca să intermedieze interacţiunea dintre autor şi invitaţii săi pe de o parte şi public pe de altă parte. Chiar dacă este el însuşi o personalitate de prim rang, rolul lui aici este să asigure montura potrivită pentru ca scriitorul şi ceilalţi invitaţi să strălucească. Nu trebuie să monopolizeze el atenţia, nu trebuie să fure el spectacolul. În acelaşi timp, faptul că la o lansare publicul este un participant tăcut, care se manifestă cel mult prin râsete sau aplauze, nu înseamnă că el e o cantitate neimportantă. Moderatorul trebuie să ţină cont şi de public, de aşteptările cu care a venit la lansare, de ceea ce îl interesează şi, în general, trebuie să cam cunoască felul în care reacţionează un public, să-l simtă când se plictiseşte  şi să-şi adapteze tehnicile şi desfăşurătorul la acesta. A, iar dacă publicul râde, e important să fii sigur că râde cu tine şi nu de tine…

2. Tonul. Dacă lansarea de carte are loc în spaţii închise – şi cărţi lansate pe stadioane nu prea vezi – ar fi recomandabil să se utilizeze un ton fie tonic, optimist, fie aşezat şi serios. A se urla ca la concertele de rock sau ca la meciurile de fotbal, a începe strigând şi a sfârşi într-un zbieret mie una nu mi se pare o idee bună. În biblioteci nu se urlă. În librării nu se ţipă. Presupun, deci, că şi la o lansare de carte se poate vorbi pe un ton normal. O carte este un dialog şi într-un dialog nu se urlă (adică de urlat se urlă, dar ăla nu mai e cu adevărat dialog).

3. Prezentarea. Autorul şi invitaţii săi vor avea nevoie de o prezentare. Aceasta trebuie să se axeze pe realizările majore ale persoanei în cauză. Laudele pot fi susţinute fie de un citat al unei autorităţi în materie, fie pot fi ale tale personale, dar să fie scurte şi sincere. Nu face invitatul să se simtă prost copleşindu-l cu laude hiperbolizate ce se întind la nesfârşit – unii chiar se simt stânjeniţi de asta. O laudă sinceră şi zisă pe scurt face mai mult – atât pentru persoana lăudată, cât şi pentru public. Nu te dovedeşti deştept dacă faci mişto de propriii tăi invitaţi, mai ales în timp ce ei stau alături de tine şi încearcă să reacţioneze elegant. În general, imaginea unui invitat care nu mai ştie unde să se uite şi cum să reacţioneze fie sub o cascadă de laude care ar îndoi şi genunchii unui elefant, fie sub nişte bobârnace atât de grobiene încât omul se întreabă – se vede pe faţa lui – „ăsta îşi bate joc de mine sau ce?” – imaginea asta este neplăcută pentru public care, am zis-o, o reiau, este un actor important, chiar dacă mut, într-o lansare. Dacă se aud chicoteli din public, nu înseamnă neapărat că sunteţi spiritual, uneori oamenii chicotesc de stânjeneală.

4. Invitaţii. Cel mai bine, fie că sunteţi organizatorul, fie că sunteţi autorul şi vă alegeţi invitaţii, este să aduceţi persoane care ştiu să vorbească în public. Serios. Ştiu că pare mai important să fie nume sonore, critici de profil etc. dar zău că nu e. Dacă Domnul Somitate Sonorescu va vorbi o jumătate de oră, dintre care 15 minute alăturea cu subiectul, iar restul de 15 vor necesita traducere din neologistică în limba română, iar după el va veni confratele Criticel Importănţilă care va vorbi 25 de minute, dintre care 15 pe lângă subiect, iar restul cu ăăă, îîîî şi cu stâlcirea numelui autorului/personajului/societăţii care organizează acţiunea, toate acestea vor purta un singur nume: JALE. Mai bine oameni care pot vorbi pe scurt, plastic, sincer, spumos: ei rămân în memorie cu mult după ce lansarea s-a terminat. (Amintirea lor poate uneori supravieţui chiar berii de după).

Dacă simţiţi că fără domnii Sonorescu şi Importănţilă lansării i-ar lipsi ceva vital, atunci negociaţi cu ei la sânge să nu vorbească mai mult de zece minute. Şi dacă îi ia valul, faceţi-le un semn discret către ceas. Şi, în general, când invitaţi oameni să vorbească la lansare, asiguraţi-vă că au ceva de zis (nu mă faceţi să dau exemple, că dau). Ceea ce ne duce la..

5. Discursurile. Am mai zis-o, dacă vrei să păstrezi atenţia sălii, discursul poate dura maxim 15 minute, când fie este foarte spiritual, fie are date extrem de importante şi interesate pentru cei prezenţi. Dacă nu, şi cinci minute sunt suficiente. Le datorezi acest respect minimal – de a nu-i plictisi – celor care au venit să asiste la lansare când puteau fi altundeva. Sigur că tu adori să te auzi vorbind, dar oare şi publicul e de aceeaşi părere? Păi e simplu, uită-te la ei. Dacă se uită la tine ţintă şi în sală e linişte – e un anumit tip de linişte când ai atenţia sălii – e în regulă; dacă se foiesc, vorbesc unii cu alţii şi în sală e o rumoare persistentă, ai zbârcit-o şi e cazul să nu-i mai chinui pe oamenii ăia.

– începe cu ceva interesant – o glumă, o poveste de viaţă, o frază şocantă – ca să-i captivezi din prima

– vorbeşte simplu şi cursiv (fără ăăă, îiii – dacă nu ţii minte, notează-ţi câteva fraze-cheie, nu e nicio ruşine)

– stabileşte contact vizual cu sala, în loc să stai cu ochii în jos (în felul ăsta, o să şi observi când dau semne de plictiseală)

– comunică-le ceva; gândeşte-te ce vrei să ştie când vei încheia tu discursul; nu le vorbi ca să vorbeşti.

– nu deschide paranteză în paranteză în paranteză

– fă glume, dar numai dacă eşti sigur că-ţi iese

– nu uita să închei

6. Scriitorul. El este piesa centrală, că de aia vă aflaţi acolo, ca să-l lansaţi. Trebuie să se vadă. Poate să vorbească primul, poate să vorbească ultimul, poate să vorbească la mijloc, important este să potriviţi în aşa fel lista de vorbitori încât, până îi vine rândul, publicul să nu fie mort de plictiseală, disperat după o ţigară, dornic să ajungă la budă şi sătul de atâta vorbărie. Dacă se va recurge la formula unui dialog între moderator şi autor, se poate conveni dinainte o listă de întrebări, astfel încât scriitorul să transmită ce are de transmis, moderatorul să aibă un dialog curgător şi ambii să nu se găsească puşi  în situaţii penibile, cum ar fi pauzele alea în care nimeni nu zice nimic.

7. Desfăşurătorul. Puteţi avea, pe lângă lansare, şi alte evenimente legate de aceasta: o mică dramatizare a unei scene, un filmuleţ, un moment muzical sau o proiecţie de imagini. Ideea este să aibă legătură cu evenimentul principal, cartea, scriitorul, să fie subordonat acestuia şi să-l potenţeze; să nu fie un pretext pentru a băga publicului pe gât ceva ce nu a venit să vadă sau pentru a satisface vanităţi colaterale. Orice ar fi aceste variaţii, ele trebuie să facă parte din scenariu, adică să ştiţi de ele, să ştiţi despre ce este vorba, cum or să iasă, să aveţi controlul. Nu cred în emanaţiile spontane din public, nu la noi, nu acum.

Dialogul cu publicul poate fi o parte din eveniment – deşi dacă e o lansare de carte poate fi cam delicat, căci publicul nu a citit-o, probabil – dar ar fi bine fie să anunţaţi asta dinainte, fie să vă asiguraţi că publicul mai are chef de aşa ceva. Aici recunosc că nu prea ştiu cum ar trebui  procedat, poate să-i întrebaţi în pauză? Sau să daţi o pauză anunţând că după aceea publicul poate pune întrebări?

În fine, eu asta am avut de zis.

Îmi veţi spune probabil că am o viziune cam conservatoare asupra lansării de carte. Se pot lansa cărţi şi în parcuri, se pot face mixuri de evenimente. De acord, e conservatoare, dar e ca alfabetul. E cam greu să faci variaţiuni la temă până nu ţi-ai însuşit literele de bază.

Anunțuri