Scrise pe marginea paginii

An fără bilanţ

Anul ăsta nu fac niciun bilanţ cu privire la cărţile pe care le-am citit, din două motive. Mai întâi, pentru că-i stupid, deşi abia acum mi-am dat seama: este ca şi cum ai citi la normă sau pentru normă, nu de dragul cărţilor şi a ceea ce poţi descoperi în ele. Mă jur că n-am să mai fac în viaţa mea de blogger liste de cărţi cumpărate, citite, etc., e un soi de lăudăroşenie găunoasă şi inutilă şi falsifică însuşi scopul şi sensul lecturii: important este ce poţi spune despre cărţi şi nu câte arăţi altora că îţi stau pe rafturi.

În al doilea rând, pentru că am impresia că ăsta ar fi cam singurul bilanţ care mi-ar ieşi pe pozitiv anul ăsta. Ceea ce nu e de mirare, lectura este refugiul meu preferat din faţa realităţii şi, se pare, în 2010 am cam abuzat de asta, lucru absolut nesănătos. Faptul că te ascunzi într-o carte nu înseamnă că realitatea nu vine să te scoată de urechi afară, chestie pe care aş face bine s-o ţin minte pentru la anul. Nu spun neapărat că ar trebui să citesc mai puţin, ci că aş face bine să folosesc altfel lectura (ca odihnă după o treabă bine făcută? ca recompensă? ceva de soiul ăsta, cred).

P.S. Trebuie totuşi să mă laud că anul ăsta am reuşit să citesc „Muntele vrăjit” al lui Mann, una dintre cărţile la care mă tot poticneam!

31 de gânduri despre „An fără bilanţ

  1. Slava D-lui, un blog care renunta la stupidul obicei al ‘bilanturilor’ de lectura de la sfarsitul anului. De la ‘tarii cat mai mult carbune!’ la ‘blogului cat mai multe carti!’ e o distanta mai mica decat s-ar crede 🙂

  2. „Faptul că te ascunzi într-o carte nu înseamnă că realitatea nu vine să te scoată de urechi afară, chestie pe care aş face bine s-o ţin minte pentru la anul.”-bine spus!
    Traiesti ca sa citesti sau citesti ca sa traiesti?
    Ce inseamna „a trai”?Fiecare om are cate un raspuns in functie de cum este el construit,fizic si psihic.Cum iti dai seama ca traiesti?Raspunsul e oferit de creier care e ajutat de organele de simt-ochiul,urechea,nasul,limba,pielea.

    1. Asta cu ce înseamnă a trăi e o întrebare pe care mi-am pus-o şi eu, pentru că am constatat că eu cam trăiesc ca să citesc, ceea ce e un fel de a trăi prin procură şi deci o chestie nu foarte sănătoasă.
      Pe de altă parte, dacă mie îmi place mai mult să citesc decât, să zicem, să ies prin cluburi, asta înseamnă ce: că nu-mi trăiesc viaţa pentru că nu „mă distrez” – adică nu fac acele activităţi care trec în general drept distracţie – sau că de fapt îmi trăiesc viaţa pentru că fac un lucru care-mi place?

  3. exista viata si in afara cluburilor si dupa cum am zis fiecare face dupa cum il taie capul.Mai scriu o data:”Raspunsul e oferit de creier care e ajutat de organele de simt-ochiul,urechea,nasul,limba,pielea.” ….Cand ochiul traieste ,tu traiesti cand urechea traieste tu traiesti ,s.a.m.d.

    1. Ei, asta poa să zică şi un animal. Sau de fapt tocmai aia e, că nu poa să zică… Există diferenţă între a trăi adică a nu fi mort şi a trăi cu sensul de a trăi din plin. Ca urmare, nuş ce să zic despre mine, cu excepţia faptului că am niscaiva dileme existenţiale (deci exist!).

  4. Haideţi să tăiem Briciul lui Ocam cu Sabia lui Damocles 🙂 şi sa zicem ca dacă n-am trăi nu ne-am putea întreba, iar dacă ne întrebăm e clar că trăim. Cei care doar există nu se întreabă niciodată, aşa că noi din moment ce ne întrebăm nu doar existăm.

    1. Să ştii că asta-i cea mai simplă scuză ca să nu faci nimic, ci doar să te întrebi.
      Iar de întrebat, toată lumea se întreabă, la un moment dat, de aia zic eu că e important şi ce-şi răspunde şi ce face cu răspunsul ăla.
      Bah, ce filosofie! Când de fapt eu am bagaje de făcut!

      1. Eu n-am probleme de acest gen tocmai pentru că reduc situaţia la esenţă. Pot să aleg cum să trăiesc şi dacă prefer să trăiesc indirect, prin lectură, anumite senzaţii nu văd de ce ar fi o problemă.
        Viaţa asta-i bun pierdut, de n-ai trăit cum ai fi vrut…
        dar nu văd de ce ne-am plânge din moment ce alegem viata aşa să ne-o trăim. Pt mine viaţa înseamnă pe lângă altele şi citit, scris, etc. Ar trebui să dorm în cluburi şi sa mă droghez că să îndeplinesc cerinţele trăitului după standardele altora? Prefer să trăiesc după standardele mele …

  5. Mi-a plăcut foarte mult „e un fel de a trăi prin procură”…şi eu am simţit asta în diverse perioade, o mai simt uneori, şi nu doar prin cărţi, ci şi prin filme, dar e tare bine, dă dependenţă…Fireşte se cere un echilibru că orice lucru, chiar bun, împins la maxim devine o problemă.
    Petrecere frumoasă! Un An Nou aşa cum îţi doreşti, cu trăit în nume propriu, dar şi prin procură din când în când 😉

    1. de mann a se citi inainte alesul, martusrisirile escrocului felix krull si povestiri de batranete. muntele vrajit, faustus etc. mai la urma, ca TREBUIE. insa te plictiseste ingrozitor…

  6. @dj: Ar fi trist daca cititul ar fi doar un mijloc de evaziune & trait prin procura (mai trist chiar decit daca l-am folosi doar ca odihna sau recompensa). Ca si cum intre carti si „realitate” ar fi un perete etans. Eu sint convins ca ne ajuta sa intelegem ce traim, deci sa traim mai de-adevaratelea, dar s-ar putea sa exagerez : )

    1. La asta cu ce şi ce ce citim e o discuţie cu tot atâtea răspunsuri câţi cititori. Fireşte că de citit citim şi ca să înţelegem ce trăim, dar când cititul substituie trăitul atunci n-ai o problemă? Când emoţiile cele mai intense le-ai trăit alătiri de un personaj -acuma exegerez de dragul discuţiei, nu-s nici eu aşa – şi nu alături de un prieten sau datorită unei experienţe directe, nu-i o problemă?
      Tocmai aia e, că cititul şi trăitul nu trebuie separate de un perete, dar când te ascunzi în cărţi de viaţa reală şi mai ales când o faci sistematic, exact asta faci, ridici un perete.

  7. @dj: Sigur că citim în multe feluri, am comentat tocmai ca să pomenesc şi un fel bun de a citi, că tu ziceai mai ales de de-alea rele : ) Şi sigur că ştiu cum e să citeşti ca să uiţi de Afară, cititul ăsta e şi în trusa mea de supravieţuire. (deci înţeleg tot ce zici tu, discut de dragul discuţiei).

    Da, e o problemă cînd emoţiile cele mai intense le-ai trăit citind cartea X şi nu o experienţă directă, dar poate problema e a experienţei directe : )

    1. Evident că e problema experienţei directe, dar este inevitabil ca, după un timp de trăit prin procură, ea să nu se mai ridice la nivelul emoţiilor inspirate de cărţi: pân la urmă, imaginaţia bate realitatea pentru simplul fapt că poate fi perfectă, ceea ce realitatea, draga de ea, nu-i. Vezi Doamna Bovary.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.