Scrise pe marginea paginii

În cizmele giganţilor

Administratorii averii lui Salinger au interzis publicarea în SUA şi Canada a unei aşa-zise continuări a romanului De veghe în lanul de secară, intitulată 60 years later: Coming trough the rye. Scrisă de un Nobody Iwantsomeglory, adică nu de Salinger, cartea vrea să ne povestească nuşce despre Holden Caulfield ajuns între timp pensionar. Grrrrr!

Ştirea completă, aici. După cum aţi ghicit deja, pe mine mă enervează la culme când vine câte un scriitoraş oarecare şi îşi vârâ picioruşele în cizmele lăsate în urmă de marii maeştri, în speranţa că aşa poate să devină şi el uriaş. Dacă eşti atât de bun, de ce nu încerci pe cont propriu, frate? Soiul ăsta de parazitism literar mă scoate din sărite. Îmi aduc aminte că prin anii 90 a apărut o continuare la Pe aripile vântului în care Scarlett rămânea însărcinată cu Rhett dar nu apuca să-i spună că nuş ce se întâmpla, o telenovelă, oricum, o alta la Rebecca şi chiar şi una la La răscruce de vânturi, asta din urmă fiind spusă din punctul de vedere al lui Heathclif (care, ca personaj, e atât de interesant tocmai pentru că e închis în sine).

Serios, de ce naiba ai vrea să citeşti aşa ceva? Autorii nu au dorit o continuare a operei lor (măcar pentru că pe vremea aia nu erau la modă trilogiile a câte şapte volume, ca acum). Dacă ar fi scris totuşi o continuare, n-ai cum să ştii dacă aşa ar fi scris-o. Mi se pare cumva o violare a spiritului operei, ba chiar a autorului însuşi, să dai buzna peste universul şi personajele cuiva şi să le răsuceşti după bunul tău plac. E ca şi cum ai da intra în casa memorială a autorului şi ai începe să muţi mobilele altfel, după o estetică a ta proprie, deşi poate felul în care cădea lumina pe peretele gol, la ora trei după-amiază, avea o semnificaţie specială pentru acela.

Dune sau dume?

De aia, de exemplu, refuz să citesc şi continuările seriei Dune scrise chipurile de fiul lui Frank Herbert după notiţele tatălui său. Or fi interesante, nu zic… dar nu-i mâna tatălui acolo, nu-i mintea lui, nu-i imaginaţia lui, nu-i acelaşi lucru, la naiba! (Şi de altfel am citit primele două volume, într-un efort de a-mi depăşi prejudecăţile, şi m-am trezit, de data asta, şi mai înţepenită în ele; ceva lipsea).

Sigur, în cazul seriilor neterminate, pot cumva să-i înţeleg pe cei care vor să citească o continuare, cred că m-aş fi urcat pe pereţi să fi murit Steven Erikson şi să nu fi terminat seria The Malazan Book of the Fallen. (Şi-i doresc în continuare multă sănătate, poate scrie şi alea trei volume cu Anomander Rake drept personaj principal, dacă or mai fi în plan). Şi am coşmaruri cu GRR Martin şi ASOIAF. Vrei să ştii povestea, vrei să afli cum se termină. Dar zău că nu ştiu cum ar putea asemenea lumi complicate, concepute de oameni cu o asemenea imaginaţie, să poată fi extinse de alţii. Lasă notiţele sau planurile, cât de amănunţite or fi ele – mintea care le-a creat, sufletul care a investit în ele, astea lipsesc şi nu cred că pot fi înlocuite.

8 gânduri despre „În cizmele giganţilor

  1. Eu am mari emotii ca o sa termine Brandon Sanderson ASOIAF 🙂 Martin are 62 de ani, sindrom metabolic si ultimul volum a aparut acum 6 ani 😦

    1. Da, se pare că Martin nu a învăţat nimic din povestea lui Robert Jordan. Dar cred că spre deosebire de Jordan, care a lucrat la „Roata timpului” până în ultimele zile de viaţă, Martin s-a cam plicitsit de ASOIAF. De altfel, el spune undeva prin „Dreamsongs” că e bun la început chestii dar nu şi la finalizarea lor.
      Nu am zis de Sanderson, deşi l-am avut în minte, dar dacă tot a venit vorba părerea mea e că:
      1. Mai bine îşi vedea de propriile lui poveşti, că în „Elantris” promitea.
      2. Faptul că în loc să termine „Roata timpului”, adică să scrie un volum, a preferat să împartă povestea în trei romane, lungind seria, mă face să gândesc despre el nişte lucruri cam neplăcute şi poate nu tocmai adevărate. Cum ar fi că încearcă şă-şi însuşească din gloria lui Jordan…

      1. Ai vazut Best SFF Novels of the Decade Readers Poll pe site-ul Tor? Sunt deja 1400 de voturi. Plin de Sanderson si Jordan. Se vand bine, plac oamenilor. Pana la urma poate sa ajunga pentru ca un scriitor sa se considere pe deplin realizat.

        1. Old Man’s War by John Scalzi – 293 votes
        2. American Gods by Neil Gaiman – 262 votes
        3. Blindsight by Peter Watts – 218 votes
        4. The Name of the Wind by Patrick Rothfuss – 217 votes
        5. Jonathan Strange & Mr. Norrell by Susanna Clarke – 163 votes
        6. Anathem by Neal Stephenson – 143 votes
        7. A Storm of Swords by George R. R. Martin – 139 votes
        8. Perdido Street Station by China Miéville – 133 votes
        9. The Way of Kings by Brandon Sanderson – 130 votes
        10. The Lies of Locke Lamora by Scott Lynch – 110 votes
        11. Spin by Robert Charles Wilson – 95 votes / Night Watch by Terry Pratchett – 95 votes [TIE]
        12. The Curse of Chalion by Lois McMaster Bujold – 93 votes
        13. Altered Carbon by Richard Morgan – 87 votes
        14. Mistborn: The Final Empire by Brandon Sanderson – 83 votes
        15. Harry Potter & the Deathly Hallows by J.K. Rowling – 76 votes / Kushiel’s Dart by Jacqueline Carey – 76 votes [TIE]
        16. Towers of Midnight by Robert Jordan and Brandon Sanderson – 72 votes
        17. Knife of Dreams by Robert Jordan – 69 votes / The Hunger Games by Suzanne Collins – 69 votes [TIE]
        18. The Windup Girl by Paolo Bacigalupi – 67 votes
        19. Deadhouse Gates by Steven Erikson – 65 votes
        20. The Gathering Storm by Robert Jordan and Brandon Sanderson – 63 votes
        21. Revelation Space by Alastair Reynolds – 56 votes

        1. Presupun că da, cineva se poate simţi realizat şi aşa. Dar cum să n-ai atâta mândrie, totuşi, încât să-ţi doreşti să fascinezi oamenii cu propriile tale poveşti şi universuri, nu împăunându-te cu haine de împrumut?
          În fine.
          Mă bucur pentru Watts. Nu că aş crede că aia e într-adevăr cartea deceniului, e prea specializată ca să atingă un număr mare de cititori, dar damn! ce mi-a plăcut!
          A, şi-mi pare rău pentru Erikson dar asta e! Iar Deadhouse Gates e chiar una dintre cele mai tari din serie.

          1. De asta imi place si mie asa de mult de Mieville..ca putea sa continue la nesfarsit cu Bas Lang, intr-o implinire financiara si o multumire nesfarsita a fanilor..dar el a ales cu totul alta cale..bravo lui!
            Lasa ca daca ii elimini pe cei de pe alta lume din punct de vedere al succesului financiar (Scalzi, Gaiman, Martin, Rowling, Jordan&Sanderson), Erikson este acolo intre primii..plus ca nu am nici o indoiala ca peste 50 ani carti ca si Anathem sau Perdido vor fi mult mai sus in clasament.
            Avantul Eriksonian mi-a fost taiat de traducerea de la Trtitonic..nu am reusit sa trec de jumatatea cartii..incerc sa-mi iau din nou avant si sa le citesc in engleza pentru ca sunt sigur ca o sa-mi placa.
            Iar Blindsight este pe list de vreo 6 luni dar m-am luat cu cateva aparitii excelente din 2010 (Kraken, Quantum Thief, The Passage, Blackout/All Clear) si am tot amanat-o..dar acum dupa ce am terminat si Under Heaven a lui Guy Gavriel Kay (cuvintele mi-s prea sarace pentru a descrie asa o bijuterie) nu mai am nici o scuza.

          2. Asta ziceam şi eu despre Mieville, dar cred că la celălalt post. Încep să-i iubesc din oficiu pe ăştia care scriu cărţi de sine stătătoare.
            Eu am citit Erikson în ciuda ediţiei Tritonic şi am vrut mai mult, aşa că l-am citit în engleză. You ain’t seen nothing yet! Gardens of the moon nu te pregăteşte decât vag pentru ce urmează. Eu nu mă omor după SF-ul sau fantasy-ul militar, dar la Deadhouse Gate – care virează către aşa ceva – îmi muşcam degetele la final.
            Erikson este însă dezavantajat de cronologia universului său, care este, vorba lui Stephen King, FUBAR. Nici cu tone de suspense of disbelief nu se înşiră evenimentele ca lumea, deşi în marea de întâmplări şi personaje lucrul trece uneori neobservat.
            Blindsight are o grămadă de ştiinţă şi speculaţii ştiinţifice, chestie care i-a cam răcit pe unii cititori, dar mie mi-a plăcut în demenţă. Vampiri în spaţiu?! Plus explicaţia ştiinţifică a funcţionării vampirilor (a găsit explicaţie şi pentru reacţia lor în faţa crucilor, o savoare!), da ştiinţifică pe bune, nu ca la Cronin, în linii mari. (Nu că nu mi-ar fi plăcut Cronin, tocmai l-am terminat).

  2. Pingback: Intermeci (22)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.