Cărţi iubite

Trecutul sub asediu

Robert Charles WilsonThe Chronoliths (2001)

Editura: Tor Books, 2001

Nu-i recomandabil să-ţi faci o părere despre un autor după o singură carte, dar, încă de când am citit Turbion, mi-am zis că nu poate fi un accident – dacă scrii aşa ceva, eşti scriitor de primă clasă. The Chronoliths nu face decât să-mi confirme impresia. Wilson scrie un sf inteligent, provocator, unde ştiinţa este în drepturi, dar pe care îl poţi înţelege şi fără să ai alături manualul de fizică cuantică. Adăugaţi la asta o acţiune care reuşeşte să fie alertă fără să facă abuz de cliffhangere (o boală destul de răspândită cliffhangerita asta) şi o povestire spusă de la nivelul unor personaje cu care reuşeşti să te identifici şi deja sunt întrunite ingredientele unei cărţi mişto. Citiţi-o!

În actualul context de criză economică, suprapus peste o mai îndelungată criză a valorilor, romanul devine şi mai neliniştitor, mai ales că acţiunea este plasată cam peste vreo 10 ani faţă de momentul în care ne aflăm. Este drept, în lumea lui Wilson, criza este una a resurselor care se epuizează, dar sentimentul de lume în derivă, de lipsă a perspectivelor încurajatoare nu e greu de recunoscut. Ei bine, în acest climat, în Asia încep să apară monumente uriaşe, menite să celebreze victoriile unui dictator asiatic. Problema cu aceste monumente, supranumite Cronoliţi, este că ele vin din viitor, mai precis dintr-un viitor relativ apropiat, situat la numai 20 de ani distanţă.

Iniţial, omenirea nu se sinchiseşte că un dictator asiatic îşi aniversează în avans victoriile, este problema Asiei, deci să facă bine să se descurce. Pe măsură însă ce cronoliţii se înmulţesc şi imperiul aflat undeva în viitor se extinde, ameninţând să depăşească graniţele Asiei, politicienii şi oamenii de ştiinţă încep să se îngrijoreze, în timp ce populaţia unei planete în derivă începe, din ce în ce mai mult, să vadă în acest necunoscut un salvator, un unificator şi se arată dispusă să sacrifice valori precum libertatea în favoarea unei stabilităţi, fie ea şi impusă cu forţa armelor. Măsura demenţei este dată de faptul că, deocamdată, Asia s-a dizolvat într-o puzderie de stătuleţe pradă războaielor civile aşa încât Kuin este greu de depistat, dar absenţa omului în carne şi oase nu împiedică înflorirea a tot felul de culte extremiste dornice să-i grăbească ascensiunea.

Întreaga istorie nu ne este povestită de la nivelul liderilor politici şi nici măcar a savanţilor care încearcă să descifreze misterul cronoliţilor, ci de la nivelul omului obişnuit prins în toată demenţa asta şi neavând altă aspiraţie mai măreaţă decât supravieţuirea sa şi a persoanelor la care ţine. Sam a fost martor la venirea primului cronolit, iar apoi s-a trezit colaborator al grupului de cercetători care analizează paradoxurile trimiterii în timp a giganticelor structuri, dar principala sa preocupare este să fie un tată cât mai bun pentru fiica sa şi s-o ţină cât mai departe de valul de nebunie care a cuprins lumea. Ceea ce nu va fi întotdeauna uşor.

O lectură excelentă, alertă, fără burţi şi pasaje inutile, cu explicaţiile ştiinţifice frumos inserate între momente de acţiune extrem de tensionate şi o mână de maestru, căruia nu-i scapă hăţurile niciun moment. Nu pot decât să-mi repet îndemnul de a o citi şi să-i mulţumesc lui aspoiu pentru că m-a făcut să descopăr încă o carte excelentă (alături de Mockingbird a lui Walter Tevis şi Blindsight a lui Peter Watts).

32 de gânduri despre „Trecutul sub asediu

  1. Din cate spun cei care se pricep mai bine decat mine, o carte de Robert Chalres Wilson este de departe cea mai buna recomandare pentru cineva care nu a citit deloc SF sau care spune ca nu-i place SF-ul..datorita tuturor motivelor enuntate de tine mai sus.
    Iar peste cateva luni o sa avem Vortex! Uraaa!

    1. Aoleu, păi eu n-am citit nici „Axa”! Ei, dar oricum mai am în posesie Darwinia şi o s-o citesc pe aia mai întâi.
      De fapt, era să dau iama în ea de cum am terminat The Chronoliths, dar am zis să mă mai torturez niţel amânând momentul, deşi subiectul sună delicios.

    1. Ei, la mine nu ştiu cât ar mai fi stat, dar m-ai corupt şi TU, cu „Under heaven” a lui Guy Gavriel Kay şi asta o să citesc când termin cu Boneshaker, că nu mai am mult la ea. (De fapt, am tras niţel cu ochiul prin cartea lui Kay şi începe bine de tot!).

      1. Daaa..nici nu a trebuit sa ajung la jumatatea primului capitol ca sa stiu ca e carte care o sa-mi placa..iar asta e un lucru destul de rar.

    1. Dacă nu-i dai o şansă lui Wilson, tu pierzi.
      O să scriu şi de Boneshaker, că anul ăsta am decis să fiu mai disciplinată şi să scriu despre cărţi de îndată ce le citesc. Probabil o să pun ceva miercuri.

      1. Apoi nu e vorba daca-i Wilson sau altu’.
        E doar faptu’ ca nu ma prinde si imi creeaza senzatia complet dezagreabila ca citesc la norma sau ca sa termin, chestie ce nu prea o suport.
        Ca fapt divers aceeasi senzatie am avut-o si cu ultimul Chiang dupa primele pagini, dar am tras de mine sperind ca o sa am fiu surprins mai la vale… Dejeaba bah, dejeaba.

        1. Ei, la mine a fost cam v-aţi ascunselea. M-a prins, m-a scăpat, m-a prins, m-a scăpat. Eu am tot dat să mă împiedic, da parcă nu mi-a venit.
          N-are, băi, n-are. ŞI ar fi putut să aibă.
          Chiang n-am încercat încă şi nici nu-l am pe listă deocamdată.

    1. Cu Kraken trebuie sa stingi lumina inainte de a-l imbratisa 🙂 ..sa te arunci in orb..daca faci asta veti avea un timp impreuna minunat..de nebun 🙂

  2. Citind comentariile de mai sus:pasiunea suptului o deprindem din prima zi de viata.Nu conteaza ca e lumina sau intuneric.Inseamna ca avem ceva „Vampiric” impregnat genetic in noi?In ziua de azi bautura o [sugi] cu paiul nu dai paharul pe gat ca un tzaran.Cand te intilnesti cu iubita nu ii spui ca o iubesti ,o [sorbi] din priviri iar ea te intreaba sec:draga,ai bani pe card?Si astfel realizezi ca SFul e un vis de adolescent aflat la pubertate,ca cei din jurul tau care se considera adulti alearga zilnic dupa bani si nimic din siretlicurile omenesti descoperite de sute de ani nu le creeaza remuscari.Rasturnand problema as zice ca viitorul este sub asediu.Viitorul nostru.

    1. Viitorul sub asediu, asta sună mişto, ca să nu mai zic că e şi adevărat, dacă te uiţi la halul în care consumăm resurse. Iar eu sunt fericită cu SF-ul meu şi-i las pe adulţi să fie adulţi cât or pofti, dacă asta-i face pe ei împliniţi. Culmea e că, în multe cazuri, nu-i face.

  3. pai draga DJ, sa-mi fac o comanda pe amazon cu wilson asta? sau sda cobor pana la Thalia mai bine… The Cronoliths si Turbion zici… Ia sa vad eu daca le gasesc. Alt titlu de-al lui imi mai recomanzi?
    Ca recunosc, m-am cam plictisit de Mieville cu Kraken (bine zice aspoiu), acum citesc Martin, Zburatorii noptii (greu, tarait, fiindca n-am vreme aici, desi e superba) si parc-as gusta ceva nou…

    1. Da, Turbion e Spin, Axa e Axis. Obligatoriu ia-ţi ceva de Wilson. Nu am ce să-ţi mai recomand, că nu am citit decât Spin şi The Chronolits, dar şi Darwinia sună mişto din câte am citit despre ea şi eu cred că n-ai cum să dai chix cu Wilson.
      Vezi că e o trilogie Spin – Axis – Vortex (care Vortex mai tre să apară), să ţii cont de asta când cumperi. Axis a avut cronici mai reţinute, dar cred că e mai bine să citim şi să vedem cum ni se pare nouă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.