Robert Charles WilsonThe Chronoliths (2001)

Editura: Tor Books, 2001

Nu-i recomandabil să-ţi faci o părere despre un autor după o singură carte, dar, încă de când am citit Turbion, mi-am zis că nu poate fi un accident – dacă scrii aşa ceva, eşti scriitor de primă clasă. The Chronoliths nu face decât să-mi confirme impresia. Wilson scrie un sf inteligent, provocator, unde ştiinţa este în drepturi, dar pe care îl poţi înţelege şi fără să ai alături manualul de fizică cuantică. Adăugaţi la asta o acţiune care reuşeşte să fie alertă fără să facă abuz de cliffhangere (o boală destul de răspândită cliffhangerita asta) şi o povestire spusă de la nivelul unor personaje cu care reuşeşti să te identifici şi deja sunt întrunite ingredientele unei cărţi mişto. Citiţi-o!

În actualul context de criză economică, suprapus peste o mai îndelungată criză a valorilor, romanul devine şi mai neliniştitor, mai ales că acţiunea este plasată cam peste vreo 10 ani faţă de momentul în care ne aflăm. Este drept, în lumea lui Wilson, criza este una a resurselor care se epuizează, dar sentimentul de lume în derivă, de lipsă a perspectivelor încurajatoare nu e greu de recunoscut. Ei bine, în acest climat, în Asia încep să apară monumente uriaşe, menite să celebreze victoriile unui dictator asiatic. Problema cu aceste monumente, supranumite Cronoliţi, este că ele vin din viitor, mai precis dintr-un viitor relativ apropiat, situat la numai 20 de ani distanţă.

Iniţial, omenirea nu se sinchiseşte că un dictator asiatic îşi aniversează în avans victoriile, este problema Asiei, deci să facă bine să se descurce. Pe măsură însă ce cronoliţii se înmulţesc şi imperiul aflat undeva în viitor se extinde, ameninţând să depăşească graniţele Asiei, politicienii şi oamenii de ştiinţă încep să se îngrijoreze, în timp ce populaţia unei planete în derivă începe, din ce în ce mai mult, să vadă în acest necunoscut un salvator, un unificator şi se arată dispusă să sacrifice valori precum libertatea în favoarea unei stabilităţi, fie ea şi impusă cu forţa armelor. Măsura demenţei este dată de faptul că, deocamdată, Asia s-a dizolvat într-o puzderie de stătuleţe pradă războaielor civile aşa încât Kuin este greu de depistat, dar absenţa omului în carne şi oase nu împiedică înflorirea a tot felul de culte extremiste dornice să-i grăbească ascensiunea.

Întreaga istorie nu ne este povestită de la nivelul liderilor politici şi nici măcar a savanţilor care încearcă să descifreze misterul cronoliţilor, ci de la nivelul omului obişnuit prins în toată demenţa asta şi neavând altă aspiraţie mai măreaţă decât supravieţuirea sa şi a persoanelor la care ţine. Sam a fost martor la venirea primului cronolit, iar apoi s-a trezit colaborator al grupului de cercetători care analizează paradoxurile trimiterii în timp a giganticelor structuri, dar principala sa preocupare este să fie un tată cât mai bun pentru fiica sa şi s-o ţină cât mai departe de valul de nebunie care a cuprins lumea. Ceea ce nu va fi întotdeauna uşor.

O lectură excelentă, alertă, fără burţi şi pasaje inutile, cu explicaţiile ştiinţifice frumos inserate între momente de acţiune extrem de tensionate şi o mână de maestru, căruia nu-i scapă hăţurile niciun moment. Nu pot decât să-mi repet îndemnul de a o citi şi să-i mulţumesc lui aspoiu pentru că m-a făcut să descopăr încă o carte excelentă (alături de Mockingbird a lui Walter Tevis şi Blindsight a lui Peter Watts).

Anunțuri