Scrise pe marginea paginii

Să-l mai credem? El se jură…

Prilej de bucurie şi telefoane între bloggeri! GRR Martin se jură pe ne-blogul lui că anul ăsta, pe 12 iulie, o să avem pe piaţă următorul roman din seria Cântec de gheaţă şi foc, pre numele său „A Dance with Dragons”.

Acuma, ştiţi bine că noi ăştia, cărora ni s-au lungit urechile de ni le-am făcut cravată tot aşteptând după Martin, suntem păţiţi cu tot felul de alarme false în privinţa asta şi autorul însuşi scrie că n-a terminat, dar se jură în toate felurile şi chipurile că pe 12 iulie cartea va fi în librării. Cam aşa:

„Barring tsunamis, general strikes, world wars, or asteroid strikes, you will have the novel in your hands on July 12”.

Ei, eu până nu văd cartea cu ochii mei, nu cred.

Deci, să aşteptăm până pe 12 iulie.

După care… o să ne apucăm să aşteptăm intervalul de timp nebulos până când autorul va scrie următorul roman din serie… disper când mă gândesc!

Later edit: Am verificat încă o dată calendarul, ca să mă asigur că nu-i întâi aprilie.

2 gânduri despre „Să-l mai credem? El se jură…

    1. Pe mine m-a sunat Nicu ieri (după ce pe el în sunase Assassin) şi în primele cinci minute nici n-a reuşit să mă convingă că-i pe bune. Şi chiar mă aştept să fir vreun tsunami ceva care s-o întârzie, căci carte mai aşteptată decât asta nici că am mai pomenit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.