George Romero, unde ai fost ieri seară? Ai ratat ocazia de a găsi inspiraţie pentru un nou film din seria „The Living Dead„, posibil numită „Zombies on the Dancefloor”. Ăia eram noi învăţând pirueta cu picioarele în x, care mie mi se pare cel mai eficient mod de a pune pe cineva la podea. Ori pe tine însuţi, ori pe cel de-alături.

Ca în orice film horror care se respectă, tensiunea a atins punctul maxim la final, când instructorul ne-a explicat că, pe lângă figurile de dans, trebuie să-ţi faci o intrare pe ring. Intrarea presupune să faci patru succesiuni de paşi pe ideea un pas înainte-un pas lateral (cu unduirea corespunzătoare a şoldurilor), oprire, unduire (x3), întoarcere la stânga. Asta nu-i greu, e singura chestie care mi-a ieşit şi mie, deci vă daţi seama. Să vedeţi însă cum a fost când a venit rândul băieţilor. Că fetele au ceva experienţă cu datul din şolduri, mai de la dans, mai de la altele. Băieţii mai puţin. Când păşeau „senzual” dădeau impresia că încearcă să-şi croiască drumul printr-o mare de castroane extaordinar de fragile întinse în calea lor pe baza unor scheme complicate şi nerepetitive.  Când se opreau pe loc şi se unduiau din şolduri ziceai că-şi fac loc printr-o mulţime agitată, cu taraba cu mărunţişuri agăţată de gât. Ce să zic, am văzut în Night of the Living Dead zombies care se mişcau cu mai multă graţie. Ca să nu ziceţi că femeile sunt meschine, vreau să ştiţi că fetele au reuşit să nu râdă foarte tare pe parcursul acestor performanţe, ba chiar i-au aplaudat pe fiecare în parte. (Drept e că şi meritau, ne-au înseninat seara).

După care, masochistă cum sunt, m-am dus acasă şi am mai repetat vreo oră pirueta, reuşind să mă lovesc de mobile care, perfide, au refuzat să se dea din calea mea, deşi le avertizasem asupra consecinţelor. Pisica se pusese poponeţ în pat, la adăpost din calea dezastrului,  şi nu vreţi să ştiţi cum se uita la mine: ca şi cum ar fi fost convinsă ea de mult că sunt nebună, iar acum avea în sfârşit confirmarea. Ca măsură suplimentară de siguranţă, noaptea trecută s-a dus să doarmă în şifonier şi mi-a lăsat patul numai mie. Asta n-a fost rău, am putut să mă fâţâi în pat fără să-mi fac griji că o deranjez. Culmea a fost că, la un moment dat, afară au început abrupt nişte miorlăituri teribile şi locul unde dormea de obicei pisica a trosnit ca şi cum ea ar fi fost acolo şi ar fi tresărit, cum face de obicei. Mmm, straniu. Oare locul îşi va fi adus aminte de pisică? Oare i-o fi fost urât? Oare o să facă o depresie pentru că pramatia l-a abandonat? Poate un pat să fie posedat de o pisică vie? FTW! ar trebui să văd şi eu nişte filme mai normale!

 

Anunțuri