Excelentă iniţiativa bookblog de a organiza un târg de carte dedicat genului SF&F. Sper să aibă cât mai mulţi vizitatori şi să fie un succes, aşa încât să nu fie o manifestare-unicat, ci să devină un prilej anual de reunire a comunităţii de gen din România. Dar să lăsăm visele şi să trecem la chestii concrete.

Când: în perioada 26-27 martie, adică în acest week-end, între orele 10.00 – 18.00

Unde: la Muzeul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff)

Cât: intrarea gratuită, restul – după portofel, cică or să fie şi niscai reduceri dar mai multe date n-am văzut.

Cine: editurile Nemira, Millennium Books, Leda şi Tritonic, librăria de carte în engleză Nautilus; magazinultau – cu o ofertă de e-readere şi tablet PC-uri; revista de benzi desenate Comics, magazinul Robofun si magazinul Taraba de Jocuri.

PROGRAM

Sâmbătă

11:00 – 12:00 – Dezbatere: Universuri: Mistificarea demiurgică – Umberto Eco. Prezenţa lui Umberto Eco în literatura Science Fiction, cu titlurile „Pendulul lui Foucault”, „Baudolino” şi „Cimitirul din Praga”. Organizator – SRSFF.

12:00 – 12:45: – Dezbatere: Ion Hobana și influenţa sa în Science-Fiction-ul românesc. Organizator – SRSFF.

14:00 – 15:00: Intâlnirea fanilor Star Wars

15:00 – 15:30 – Lansare: Antologia “STEAMPUNK. A doua revoluţie”. Organizator – Millennium Press.

Lansare: „Cerneală şi sânge” de Ştefana Czeller şi  „HG Wells: Utopia modernă” de Mircea Opriţă. Organizator – Millennium Press.

15:30 – 17:00 – Dezbatere: „Steampunk – un subgen de import”. Organizator – Millennium Press.

Duminică

11:00 – 12:00 – Dezbatere: Scenarii apocaliptice: 2012 – Sfârşitul calendarului. Ce urmează: soarele, apa sau deşertul? Organizator – SRSFF.

14:00 – 15:00 – Benzi desenate SF în România

14:00 – 16:00 – Sumo fights cu roboţi la standul Robofun. Oricine are un roboţel construit de el poate să-l înscrie în concurs. Mai multe detalii aici.

15:15 – 16:15 – Dezbatere: Jurnalele amurgului. Vampirul în literatură, de la Carmilla la fenomenul Twilight. Organizator – Oliviu Crâznic.

Mai multe detalii despre manifestare, participanţi etc. pe site-ul manifestării, Final Frontier.

P.S. Aşa, ca o notă de subsol, nu pot decât să mă întreb ce dracu are Eco cu SF-ul, totuşi, dar e drept că dintre operele menţionate mai sus n-am citit decât „Pendulul lui Foucault”. Care nu-i SF după părerea mea, oricum ai da-o.


Anunțuri