Scrise pe marginea paginii

Ce naiba e de făcut când…?

Ce simplu-ar fi ca operele literare să stea unde le-ai lăsat, nu pe raftul bibiotecii, ci în mintea ta, să stea exact cum le-ai lăsat şi exact unde le-ai lăsat şi să ştii mereu cum te raportezi la ele. Ce ne facem însă, că de multe ori nu-i aşa. Reiei o carte care ţi-a lăsat o impresie de neşters, crezi tu, şi constaţi că magia nu mai funcţionează. Ai crescut, ai căpătat noi experienţe, ai ajuns să înţelegi mai multe sau, dimpotrivă, să uiţi anumite stări sau trăiri, ai citit multe altele între timp şi ai un context mult mai larg. Ce ţi se părea odată grozav acuma e, cu indulgenţă, naiv, iar ce ţi se părea ermetic devine clar.

Asta în sine nu e rău deloc, evoluezi, nu-i aşa? ceea ce nu poate fi decât de bine. (Sau poate te blazezi şi e naşpa, oricum cu aceeaşi sete ca în primii noştri ani de lectură nu mai citim, cât am fi de împătimiţi). Dar, ca să ajung la întrebarea din titlu, cum naiba vorbeşti despre cărţile pe care le-ai citit demult de tot? Dacă de exemplu mă întreabă cineva cum mi s-a părut Cărtărescu, e mai bun în „Orbitor” decât în povestirile din tinereţe, eu cum o să-i răspund că mi-a plăcut mai mult în „Nostalgia”, atâta timp cât am citit ultima dată „Nostalgia” undeva prin anul 2000?

Deci, ce faci cu cărţile citite de mult? Vorbeşti despre ele pe baza opiniei din trecut? Le reciteşti? dar cât poţi reciti? şi chiar şi aşa, de unde ştii că n-o să-ţi schimbi din nou părerea, odată cu viaţa? Zici că (nu) ţi-a plăcut acum X ani?

7 gânduri despre „Ce naiba e de făcut când…?

  1. Zici ce tii minte despre carte – orice parere e personala, nici una nu e definitiva, nici una nu e infailibila – si daca recitesti cartea si iti schimbi parerea spui si asta.

    Iar pe unele carti, cele importante, cred ca se merita sa le recitesti.

    1. Evident că merită să le reciteşti, numai că n-ai timp să reciteşti nici tot ce merită, cred. Mă mai gândeam că poate ar trebui să citeşti cărţile la vârsta potrivită pentru ele – ce naiba poţi, omeneşte vorbind, să înţelegi, ca adolescent, din „Patul lui Procust”? – dar cum stabileşti care e aia, atâta timp cât experienţele pot varia atât de mult de la om la om?
      Altminteri, acum doi ani am citit „Război şi pace” şi am găsit-o neschimbată.

  2. Eu nu cred ca exista „varsta potrivita” pentru o carte, pana la urma nu atat varsta biologica o sa iti influenteze perceptia, cat cartile de dinainte si cartile de dupa.

  3. La mine e simplu…o carte pe care am citit-o cândva ori trăieşte înca în mine , ori nu. Dacă a fost o carte care să mă atingă atunci îmi amintesc de ea, dacă nu o uit şi în concluzie nici dispus s-o recitesc nu sunt. Prefer sa acord credit unei noi cărţi decât uneia pe care am pariat cândva şi m-a dezamăgit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.