Şi ăsta e momentul în care iau o pauză de la recenziile de carte. În ultimul timp, toată treaba a devenit mai mult o mustrare într-un colţişor al minţii – ţţţ, n-ai pus recenzia aia – decât o plăcere şi, când se-ntâmplă aşa, e cazul să te opreşti. Am la treabă IRL de nu-mi văd capul. Şi, pe de altă parte, am senzaţia că am devenit un soi de anexă a cărţilor pe care le citesc, ceea ce nu-i sănătos.

La un moment dat, discutam cu un prieten despre faptul că ar trebui să închid unul din bloguri, că n-am cum să mai ţin două. Eram în dubiu pe care să-l închid, moment în care el mi-a spus, jignindu-mă, fără să vrea, într-un mod înfiorător: „Păi lasă-l pe ăla de cărţi, că e mai interesant să citeşti ce are de zis cineva despre o carte decât ce zice el aşa, în general”. Ăsta a fost un semnal suplimentar de alarmă: chiar nu mai sunt şi altceva decât un cititor?

N-o să închid blogul ăsta, o să mai postez din când în când, când o să găsesc vreo idee de adus în discuţie (am una chiar acum, dar o să pun după Paşti), dar recenzii conştiincioase la ce citesc n-o să mai scriu un timp nedeterminat (adică până îmi va reveni cheful de asta).

În schimb, dacă tot există poezia de sâmbătă, o să fac şi eu rubrica Tabloul de Sâmbătă, iaca! în care o să pun câte un tablou care-mi place şi o să zic aşa cum mă pricep de ce îmi place. Nu vreau să dau lecţii de artă nimănui, pentru că sunt complet ignorantă, ce vă propun este să explorăm împreună, în măsura în care aveţi chef, un domeniu despre care nu ştiu mai nimic, dar care mă atrage.  (Vă promit însă că n-o să mă apuc de pictat!). În fond, Biblioteca Babel trebuie să fie locul unde s-au amestecat toate limbile şi limbajele, deci de ce nu şi-ar găsi şi pictura loc în ea?

Cine are treabă cu mine fie mă găseşte pe celălalt blog, fie poate să stea aici răbdător, că trec eu  o dată pe săptămână să şterg praful.

Anunțuri