Nu ştiu alţii cum sunt, dar, în cazul meu, o bună parte dintre „primele mele dăţi” memorabile au fost legate de cărţi. Primul meu King, primul meu Strugaţki sau primul meu Asimov au avut o intensitate pe care primul meu sărut, primii mei blugi etc, d-astea, n-au avut-o. Sigur, au fost săruturi şi alte alea memorabile, dar, nuş cum se face, nu primele. (Probabil că băieţii ăia, în loc să încerce să mă sărute, ar fi trebuit mai întâi să-mi scrie câte un roman 🙂 ). Cam aşa ceva am povestit şi în ancheta făcută de revista online Suspans la un an de la apariţie, pe tema „Primul meu King„. Au răspuns la ea oameni mult mai interesanţi decât mine, cum ar fi T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Liviu Radu, Costi Gurgu, Mihai-Dan Pavelescu, Oliviu Crâznic şi alţii.

În afară de asta, am mai povestit şi cum mi s-a părut mie „Rivers of London” de Ben Aaronovitch.

Şi o cronică la „Her Fearful Symmetry” de Audrey Niffenegger.

Anunțuri