Cărţi: Nici bună nici rea

La ce e bună arta conversației

Glenway WescottȘoimul rătăcitor – O poveste de dragoste (1940)

Titlu originalThe Pilgrim Hawk – A Love Story

Editura Univers, Colecțiile Cotidianul, 2009

Traducere Dana Covăceanu

Un triunghi amoros format dintr-o femeie, un bărbat și un șoim, în care rolurile nu sunt distribuite așa cum te-ai aștepta. Cartea asta  m-a lămurit pe mine la ce era bună arta conversației și de ce englezii îi dădeau atâta importanță. Pentru că pe parcursul întregului roman – de altfel foarte scurt – personajele vorbesc  în aparență despre îmblânzirea unui șoim, dar, de fapt, despre relațiile și tensiunile din cadrul cuplului principal: unul de aristocrați irlandezi de vârsta a doua, fără altă ocupație decât aceea de a călători, a vâna și a face vizite.

În aparență, pe parcursul după-amiezei pe care aceștia și-o petrec la un conac din Franța, la niște prieteni americani, centrul discuției este cea mai proaspătă pasiune a doamnei: șoimul pelerin Lucy și tentativele acesteia de a-l îmblânzi. Printre rânduri, se poartă de fapt o dezbatere acerbă despre o grămadă de alte lucruri, cum ar fi constrângerile căsniciei, sacrificiul libertății personale în favoarea confortului, dorința de a evada din cadrul strâmt al acestei vieți și abilitatea de a nu lăsa lesa nici prea lungă, nici prea scurtă.  Inițial credem că șoimul metaforic este bărbatul, îmblânzit de parteneră, căutând să regăsească temporar iluzia libertății prin escapade cu băutură și scandal – atât cât îi stă bine unui gentleman irlandez de la țară – în timp ce soția încearcă să-i organizeze călătorii și distracții pentru a-l face să uite de curelușa atașată de picior. Constatăm însă, pe parcursul după-amiezei petrecute la conacul francez, că, de fapt, în ciuda acceselor sale de violență, bărbatul a fost complet îmblânzit, că adevărata sălbăticiune, tânjind după înaltul cerului și după plăcerile vânătorii este de fapt femeia, și că această sălbăticie este atât de adânc gravată în sufletul ei, sub spoiala de civilizație, încât soțul nu va reuși niciodată s-o îngrădească decât pentru a o face să izbucnească în alte forme.

Nu-i o carte extraordinară, dar este de admirat măiestria cu care scriitorul reușește să redea toate acestea sub aparența unei conversații mai tot timpul civilizate, dintr-o după-amiază banală.

2 gânduri despre „La ce e bună arta conversației

    1. Cred că și pe mine, deși nu semăn deloc cu doamna în cauză. Eu cred de fapt că femeile sunt prădători înnăscuți, numai că secolele de civilizație patriarhală – prin forța împrejurărilor, femeile fiind mai puțin puternice fizic decât bărbații, într-o vreme în care supraviețuirea și forța fizică erau strict legate – le-au făcut să nu-și mai cunoască sau recunoască adevărata natură.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.