Stephen KingAlegerea celor trei  (1987)

Titlu original: The Drawing of the Three

Editura: Nemira, 2010

Traducere: Mircea Pricăjan

Pistolarul întâlnește secolul XX. Secolul XX o ia pe coajă. Cam așa s-ar putea rezuma în două propoziții cel de-al doilea volum din seria Turnul Întunecat a lui Stephen King, numai că ar fi cam nedrept să mă rezum la atât, mai ales că, după un prim volum cam dezamăgitor pentru mine, acest al doilea roman mi-a deșteptat interesul pentru serie.

Principalul motiv a fost că în Alegerea celor trei se dezvăluie mai multe despre personalitatea lui Roland Deschain, pistolarul în cauză, și acesta se dovedește a fi fascinant prin determinarea cu care își urmează țelul și prin încăpățânarea de a nu abandona lupta nici atunci când aceasta pare pierdută. Deschain e cu atît mai intersant cu cât nu prea se încadrează în tipologiile de eroi ai genului fantastic. Pentru un erou e prea lipsit de strălucire, în aparență cel puțin, iar pentru un anti-erou nu este suficient de tenebros – Roland are, dacă pot să spun așa, un mod pragmatic de a suferi.

King chiar ne spune – sau Roland ne spune – că, dintre prietenii săi din copilărie, pistolarul nu era nici cel mai isteț, nici cel mai imaginativ, singurele sale calități fiind iuțeala cu arma și o lipsă de imaginație care, combinate, sunt principalul său atuu. Desigur, mai târziu vom constata cu surprindere că pistolarul e mai mult de atât și că persoanele din jurul său nu-l văd așa cum se vede el, că pentru ei arată ca o legendă care a prins viață. King duce însă cititorul  către această concluzie încet, imaginea pistolarului se completează pe parcurs, aproape pe neobservate. În plus, din acest al doilea roman eroul nostru își pierde și două degete de la mâna dreaptă, ceea ce îl va sili să tragă numai cu stânga, înjumătățindu-i practic capacitatea de foc, însă nici acest lucru nu va reuși să-i diminueze nici determinarea și nici impactul pe care personalitatea sa formidabilă – chiar dacă nu întotdeauna  agreabilă – îl are asupra celor care-i ies în cale.

Cât despre subiect, acest al doilea roman din serie nu ne mai dezvăluie foarte multe despre universul în centrul căruia se află Turnul Întunecat. Aflăm doar că există un soi de uși între lumile care există „pe diferitele niveluri ale turnului” și că prin ele poți intra în lumi diferite sau în timpuri diferite ale aceleiași lumi. Acțiunea începe la numai câteva ore după discuția dintre Roland și Marten din finalul romanului Pistolarul. Eroul ajunge pe o plajă unde este atacat și rănit de niște creaturi marine, pierzându-și degetele de la mîna dreaptă și alegându-se și cu o infecție care îi amenință viața. În această stare își continuă el călătoria pe parcursul căreia, așa cum profețise omul în negru, trebuie să-și găsească trei însoțitori. Cel dintâi se va dovedi a fi un tânăr dependent de droguri, trăind în umbra fratelui său mai mare și ajuns, în momentul când Roland dă peste el, în postura de cărăuș. Cel de-al doilea va fi o negresă infirmă și schizofrenică, blânda Odetta cea educată și violenta și vulgara Detta cea cu tendințe criminale într-o singură persoană. Dacă Eddie Dean se luptă cu dependența de droguri, Odetta și Detta se luptă să se elimine una pa alta, iar pistolarul, ajuns aproape în pragul morții din cauza infecției, trebuie să îmblânzească acești tovarăși nesiguri de drum.

Punctul forte al lui King sunt personajele, nu trec câteva pagini și ajungi să-l simpatizezi de Eddie Dean în ciuda problemelor pe care le are, iar Detta e pur și simplu sinistră.  Incursiunile lui Roland în anii 80 – de unde îl extrage pe Eddie – și 60 – de unde provine (O)Detta – arată că niște nimicuri precum o lume complet nouă, cu obiceiuri străine și cu tehnologii necunoscute nu sunt de natură să pună în dificultate un ins hotărât cum e pistolarul nostru care, practic, nu are ce alege, nici din polițiști, nici din tipii răi.

Singurele reproșuri pe care le-aș aduce romanului ar fi că ne dezvăluie încă prea puțin din această lume nouă și că rezolvarea problemei Odetta/Detta pare cam forțată. Chiar și așa însă, Alegerea celor trei merită citită pentru că decorul, scenele, situațiile sunt rareori previzibile, personajele sunt cuceritoare, iar ritmul alert.

Ca urmare, recomand serios oricui a fost dezamăgit sau plictisit de primul roman al seriei să nu o abandoneze până nu-l citește și pe al doilea, greșeală pe care eu era s-o  fac.

ALTE ROMANE DE STEPHEN KING:

Pistolarul

Anunțuri