Stephen KingȚinuturile pustii (1991)

Titlu original: The Waste Lands

Editura: Nemira, 2010

Traducere: Mircea Pricăjan

Cel de-al treilea roman din seria în care pistolarul și cei care vor deveni de-acum tovarășii săi caută drumul către Turnul Întunecat. Dacă romanul precedent, Alegerea celor trei, m-a făcut să-l simpatizez pe eroul principal în ciuda încăpățânării implacabile  cu care caută să-și atingă țelul, în Ținuturile pustii mica bandă de eroi se sudează, relațiile dintre ei de definesc și, ca efect, au început să-mi placă împreună, ca grup.

Între cei trei încă mai sunt frecușuri; Eddie și Susannah, fostă (O)Detta se acomodează cu rolulde învățăcei ai lui Roland, într-ale trasului cu arma și nu numai, fiindcă îți trebuie mai mult decât o armă ca să ajungi pistolar. Rând pe rând, cei doi contestă sau sfidează autoritatea acestuia, iar Roland, care n-a mai avut de mult companie trebuie să găsească, pentru fiecare, cel mai bun mod de a-l da pe brazdă, fără a-l frânge, dar și fără a-l pierde.  În lumea periculoasă în care se află, cei trei trebuie să învețe să se încreadă unul în celălalt, lucru deopotrivă de dificil pentru fiecare, date fiind viețile pe care le-au dus înainte ca destinul, sau ka, cum ar zice Roland, să-i pună, împreună, pe drumul Grinzii, către Turn.  Asta n-ar fi nimic dacă pistolarul n-ar fi pe punctul de a-și pierde mințile din motive care s-ar dovedi un mare spoiler, așa că n-o să vi le spun.

Aventuri sunt destule, romanul începe cu cei trei înfruntând un urs gigantic, care este, de fapt, un soi de cyborg ce datează de pe la facerea lumii și se încheie cu ei confruntându-se cu un tren conștient de sine, dar psihopat și cu apucături criminale. Pe parcurs, își fac rost de un al patrulea tovarăș de drum și de ka-tet, ba chiar și de ceea ce se va dovedi un al cincilea membru la fel de valoros, dar despre asta nu mai zic nimic, decât că partea despre „achiziționarea” celui de-al patrulea membru este una dintre părțile cele mai reușite ale cărții. Nu la fel de reușită ca aceea despre orașul Lud, o piesă de zile mari, aproape SF, atipică pentru King, dar scrisă de un autor în cea mai bună formă a sa. Lud, un oraș al supertehnologiilor, locuit de o generație care, după nesfârșite războaie, a uitat secretele științei și trăiește, în mijlocul ruinelor civilizației, într-un mod demn de primitivi. Se întâmplă lucruri atât de sinistre încât cititorul oscilează între milă, groază, dispreț și iarăși milă față de locuitorii din Lud.

Mitologia și SF-ul își dau mâna în Ținuturile pustii. Încă nu am senzația că toate părțile acestei lumi se îmbucă așa cum trebuie – am, de exemplu, obiecții majore cu privire la existența unui sat desprins din westernuri și care plătește tribut Baroniilor taman în vecinătatea sofisticatului, chiar dacă decăzutului Lud – dar deja nu mă mai deranjează așa de tare. Aș petrece oricum cât mai mult timp în compania lui Roland, Eddie, Susannah și ..a celorlalți.

ALTE ROMANE DE STEPHEN KING:

Anunțuri