Jules Verne20.000 lieues sous les mers (1870)

Format: ebook

Sursa: Project Gutenberg

She walks in beauty like the night, spune Byron într-un celebru poem, și nimic nu e mai frumos decât acest vers și, mai ales, nu restul poemului, pe care l-am găsit întotdeauna dezamăgitor și nu la înălțimea debutului, care te face să te întrebi cum poate ea să pășească în frumusețe sau prin frumusețe sau înfășurată în frumusețe sau creînd/văzând doar frumusețe în jurul ei și mai ales cum „ca noaptea” și… dar oricum nu despre Byron e vorba aici.

Pentru copii, 20.000 de leghe sub mări e o carte de aventuri, deși mă tem că, în termeni de popularitate, Harry Potter o bate la cur. Pentru adultul care a mai citit ceva sf&f, inclusiv contemporan, este un roman care debutează lent, cu cam multe digresiuni, în loc să intre mai repede în subiect și cu personaje realizate din tușe cam tari, într-un cuvânt, demodat. Pentru mine, la recitire, este, ca în versul lui Byron, un moment în care Jules Verne a pășit prin frumusețe, a creat-o și ne-a prilejuit-o și nouă. Libertatea amețitoare de care se bucură echipajul de pe Nautilus, sustrăgându-se legilor umane, călcând prin locuri nevăzute și neatinse (încă) de om, alegându-și destinații după pofta inimii nu e depășită decât de frumusețea scenelor subacvatice pe care și le-a imaginat Jules Verne. N-aș ști ce să aleg mai întâi, plimbarea de plăcere de pe fundul mării, „pădurea” subacvatică din care peștii se ridică precum păsările, vânătoarea, cimitirul din pădurea de coral, imaginea vaselor naufragiate odihnindu-se pe fundul mării – femeia ieșită pe jumătate pe fereastră într-o încercare inutilă de a-și salva copilul mă urmărește încă de la 12 ani, când am citit prima dată această scenă – comoara scufundată despre care numai Nemo știe, razele soarelui văzute de sub oglinda apei, perla secretă pe care căpitanul o așteaptă să crească, vulcanul scufundat, ruinele unui oraș care poate fi sau nu Atlantida. Sau poate pur și simplu sufrageria comodă a submarinului, cu toate comorile smulse mării expuse în vitrine, cu hublourile deschise și cu surprinzătorul peisaj marin desfășurându-se afară.

Și dacă unele pasaje, cum ar fi bătălia cu caracatițele ucigașe sau momentul când Nautilus își taie drum pe sub banchiză mi s-au părut cam trase de păr, și dacă, pe alocuri, enumerările tuturor speciilor ălora de pești – enumerări, nu descrieri – mi s-au părut cam plicticoase,  l-am iertat totuși pe autor, de dragul întregului. Pentru că, preț de o săptămână, el, care-i mort de mult și eu, care-s vie, și Căpitanul Nemo, profesorul Aronnax, Conseil și Ned Land, care nici n-au existat în carne și oase, am pășit, împreună, prin frumusețe.

Vreau să mai pomenesc în final despre farmecul limbii franceze. Uitasem cât de mișto e!

Anunțuri