prince of thorns Mark LawrenceThe Broken Empire Trilogy

O trilogie controversată din start, The Broken Empire a lui Mark Lawrence începe bine (Prince of Thorns, publicat la noi anul trecut de Editura Trei), continuă ok (King of Thorns) și se încheie cu un roman plin de meandre inutile și de sărituri în timp uneori obositoare (Emperor of Thorns) pe care de mult l-aș fi lăsat din mână dacă nu ar fi fost personajul principal care mi s-a părut interesant. Pentru că – și așa se explică probabil în mare parte controversele din jurul cărții – Jorg of Ancrath este, cu adevărat un om rău, așa cum sunt oamenii răi în viață și nu în cărți.

Ca să vă faceți o idee despre cadrul general, imaginați-vă o lume în ruine, după o catastrofă care a redus actuala civilizație la o ruină de mult uitată, peste care au înflorit noi state feudale. Amintirea noastră mai bântuie sub forma identităților virtuale uitate în computere pe care doar din întâmplare cineva mai află cum să le folosească și în locurile radioactive presărate ici-colo pe fața lumii. Acțiunea se petrece într-o Europă din care întrevedem fragmente, în care nume vechi (Roma, Wyen) alternează cu nume noi. Există creaturi mutante, morții nu stau unde i-ai lăsat, tehnologia străveche frizează magia, așa că atmosfera de fantasy e asigurată.

Și oamenii răi au sentimente. Doar că pe ei asta nu-i împiedică

Eroul principal, Jorg, are 14 ani la începutul seriei și vreo douăzeci mi se pare la final. După ce la numai zece ani și-a văzut mama și fratele mai mic asasinați sub ochii lui și după ce tatăl său, rege peste Ancrath, a acceptat, diplomaticește, o compensație în locul răzbunării, tânărul prinț moștenitor fuge de acasă, alăturându-se unei bande de tâlhari la drumul mare. După patru ani în care ajunge să preia comanda acesteia se întoarce dornic să-și preia tronul – sau, mă rog, un tron, că doar n-o să facă mofturi. Evident că regele, considerându-l pierdut, s-a recăsătorit și așteaptă un copil, așa că revenirea fiului rătăcitor nu e motiv de bucurie. Faptul că se îndrăgostește de mătusă-sa vitregă, Katherine, nu-i e de niciun ajutor lui king of thornsJorg. Pe de altă parte, nici el nu dorea împăcare, ci răzbunare.

Treaba-i că eroul nostru e cu adevărat un om rău. Înrăit, mai degrabă, având în vedere prin câte a trecut, dar asta nu-l face mai puțin letal. Jorg e capabil să distrugă orașe din simplu calcul strategic, să ucidă cu pragmatism (chiar persoane care nu-l atacau), să salveze un copil de la moarte dar cu reținere și lăsându-l apoi în voia sorții, să-ți rupă degetul numai pentru a te învăța că nu trebuia să i-l întinzi în primul rând și apoi că, dacă tot i l-ai întins, mai bine ți-l rupeai tu câștigând un avantaj decât să ți-l rupă el înfrângându-te. Marii conducători au fost, în general, oameni cu destul de puține scrupule, orice ar încerca să ne convingă literatura fantasy.

Pe de altă parte eu nu prea i-am înțeles pe detractorii romanului și nici chiar pe unii dintre lăudătorii săi, care avertizează că eroul e lipsit de sentimente și egoist. Povestind la persoana întâi, Jorg, ca orice adolescent care face pe durul și ca orice băiat rău în vremuri dificile, va pretinde, firește, că nu-i pasă de nimic și de nimeni. Numai că există oameni al căror respect îl dorește – Nubanul, Gorgoth – oameni la care ține – Makin, Coddin și nu mai zic de Miana sau Katherine – și fapte pe care și-ar fi dorit să nu le fi făcut, dar care au fost, în logica lui sucită, necesare pentru atingerea țelului mai mare. Ceea ce îl face un personaj interesant, eliberat de clișeele genului. Pe de o parte, nu este un antierou clasic, pentru că aceia sunt băieți buni ajunși într-o situație rea, care fie caută să se reabiliteze, fie fac, din când în când, acte de bunătate menite (de autor) să ne facă să pricepem că nu sunt ăia negativi. Pe de altă parte, nu e nici un villain în sensul clasic, pentru că toate aceste sentimente ascunse, mici gesturi, mici tresăriri de cumsecădenie neduse până la capăt (lucru pe care, de altfel, și-l reproșează) care nu-l reabilitează îi dau totuși o dimensiune umană de care răii-standard cu râsul lor cavernos și cruzimea lor demonstrativă sunt lipsiți.

E violator sau nu sau cum e când feministele n-au ce face

Emperor Of ThornsDupă lansarea primului roman din serie a ieșit ditamai scandalul și au rezultat cronici veninoase legate de presupusul misoginism al seriei, de oportunitatea de a avea drept personaj un violator și despre lipsa de personaje feminine puternice (asta pe mine m-a enervat cel mai tare și o să vă explic mai jos de ce mi se pare un exemplu de prostie cu circumstanțe agravante).

Chestia cu violul eu suspectez că a fost o șmecherie publicitară reușită a lui Lawrence care conta că scandalul va atrage atenția asupra cărții. Pe la începutul romanului, ni se dă de înțeles că puștiul și banda lui de tâlhari au mai comis și violuri. Nu ne sunt însă înfățișați violând, ba, mai mult, pe tot parcursul seriei nu-l mai vedem pe Jorg făcând sex decât cu femei care n-au nimic împotrivă. Și pe urmă e vorba de un puști de 10-14 ani, for Chrissake, conform legislației actuale ar fi minor și nerăspunzător de faptele lui. Pe de altă parte, obiecția asta o înțeleg cât de cât, violul și în literatură, și în viață e inacceptabil.

În schimb, acuzațiile despre misoginismul seriei sunt stupide. Faptul că majoritatea personajelor cu roluri importante – regi, duci, prinți și alții – sunt bărbați este o consecință a epocii în care are loc acțiunea. Sunt vremuri de război, da? Și oricum, pierzându-și tehnologia, lumea a revenit la un mod de producție bazat pe forța fizică, așa încât era inevitabil, chiar dacă nu plăcut pentru toți cititorii, ca diferențele dintre sexe să se accentueze. Că vă place sau nu, actuala egalitate ÎN DREPTURI dintre femei și bărbați a apărut abia când s-a trecut de la munca predominant fizică la cea mecanizată sau la cea bazată pe intelect, unde puterea mușchilor nu mai era necesară. Nu-s sociolog, nici sociobiolog, dar cred că orice revenire la vechile condiții ar dezechilibra din nou balanța.

În plus, n-am descoperit vreun personaj din roman care să trateze femeile cu lipsă de respect pentru simplul fapt că sunt femei. Cât despre lipsa femeilor puternice, Katherine mi se pare că-și constuiește, cu un preț, propria ei putere,  Miana e redutabilă, ca să nu mai menționăm că și Papa de la Roma este femeie (și este, firește, reprezentarea stagnării și obscurantismului, un rol nu tocmai plăcut, dar egalitatea între sexe presupune egalitate și când vine rândul la personaje antipatice). Plus că față în față cu aceste femei din viața lui, Jorg nu le trimite la cratiță,  ba chiar le respectă și se simte adesea stingherit ca un puști.

Ei, ar mai fi una alta de zis despre serie, dar în mare cam asta e. Nu vreo mare piesă a literaturii fantasy, dar în tot cazul cu câteva aspecte care o fac originală. Bine, și se știe, scriitorii mei favoriți sunt alții…

Anunțuri