Robyn YoungRebeliunea

Titlu original: Insurrection

Gen: Istoric

Editura: Nemira (2016)

Traducător: Laura Ciobanu

E cazul să încep și eu să țin pasul cu traducerile mele. Îmi propusesem să povestesc pe blogrobyn-young-1-rebeliunea_c1 despre ce înseamnă să traduci în general și cu ce probleme te confrunți de la carte la carte, dar am fost atât de ocupată cu tradusul că nu mi-a mai rămas timp de povestit. O s-o iau în ordinea apariției cărților și o să văd ce îmi mai amintesc.

Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct. Familia lui Robert are un drept la tron, dar are și moșii întinse în Anglia, așa că Robert își va petrece copilăria rupt între Scoția natală și mult mai rafinata Anglie, între bunicul tradiționalist și tatăl loial lui Edward I, între datoria față de neamul său și dragostea față de prietenii pe care și-i făcuse la curtea Angliei.

Autoarea încearcă – și chiar reușește – să îl transforme pe Bruce într-o figură simpatică, un tânăr naiv și bine intenționat, deși impresia mea e că în realitate omul a fost mult mai calculat. Dar istoria e scrisă de învingători și învingătorii au întotdeauna dreptate (John Comyn și Richard al III-lea ar avea ceva de spus pe tema asta, din postura de parte vătămată). În plus, din ce scria în recenziile de afară, taman în asta ar consta noutatea abordării lui Young, căci romane cu Bruce cinicul tot s-ar fi scris.

Și arcașii deschiseră focul… sau nu

Când traduci un roman a cărui acțiune se petrece între 1285 și 1301 trebuie să fii atent ce termeni folosești. Nu merge să te iei după autor, căci unele cuvinte care la noi au parfum de neologisme existau bine-mersi în limba engleză de secole. Îmi pare rău că nu am notat exemple ca să dau acum câteva. Eu una, în traducere, am preferat să folosesc cuvinte din fondul de bază al limbii române, ca să nu îi fac pe cavalerii regelui Angliei să discute între ei ca doi corporatiști care stau de vorbă la un power point. Nu vă temeți, că nu i-am făcut să vorbească nici în stilul cronicarilor moldoveni.

O altă problemă a fost aceea că, atunci când nu ai arme de foc și ghiulelele sunt de fapt bolovani șlefuiți (sau neșlefuiți), comanda „foc!” e cam aiurea. La fel și expresia „a deschide focul” cu săgeți. (GRR Martin, de exemplu, în ASOIAF, nu spune „fire”, spune „loose”). Și cuvântul explozie ar trebui în general ocolit, cred. Poate că e de preferat a sări în aer. Dacă nu se inventase încă tiparul, nu trebuie să spui că un lucru i s-a întipărit personajului în minte. (Dar poți să folosești expresia „gravat”, cum face, de exemplu, Daniel Abraham – un alt scriitor tradus de mine – în romanul „Calea dragonului”, care o să apară la Gaudeamus săptămâna viitoare.) În fine, am observat că autorii anglo-saxoni nu au asemenea probleme și că scriu „foc” așa, cu nonșalanță, dar eu am refuzat una ca asta.

Cea mai mare bătaie de cap mi-au dat-o însă armele și armurile, pentru că la noi o parte dintre ele n-au mai ajuns și, ca urmare, nu există denumiri neaoșe pentru ele. Ca să nu mai zic că pentru descrierea blazonului lui Bruce senior am căutat poze ca să îmi dau seama ce înseamnă „red cross banded at the top”, ba i-am trimis una și redactorului, ca să știe ce și cum.

Insurecția de la 1300?

În original cartea se chema „Insurrection”. Văleleu! am zis eu, căci fiind traducător nu-mi permit să zic uups! Nu puteam să traduc titlul ca Insurecția, că îmi amintea prea mult despre propaganda comunistă care preamărea revoluția din 23 august 1944. Nici „Răscoala” nu mergea, că pe ăsta și-l adjudecase Rebreanu. „Revolta” ar fi fost o soluție, dar Nemira avea deja o altă revoltă, aia din Mockingjay. Așadar am propus Rebeliunea și așa i-a rămas numele.

Bile albe, bile negre

Mi-au plăcut felul în care a reușit autoarea să picteze unele scene, cu atâta forță încât m-a făcut să simt epoca. (Și l-am invidiat pe Robert pentru că și-a petrecut copilăria într-un castel de pe malul mării.) Mi-a plăcut și abilitatea cu care a umplut golurile evenimentelor istorice cunoscute cu propriile ei speculații (un deces misterios putea fi un accident sau un asasinat, o moarte considerată a fi urmarea răului de mare ar fi putut fi de fapt o otrăvire, ideea e că nu există dovezi care să o contrazică) fără să deformeze lucrurile deja știute.

M-a iritat oarecum insistența cu care descrie adesea vremea, dându-mi uneori senzația că traduc buletinul meteo. Am simțit aici influența unui curs de creative writing, în care autorilor li se spune: „și nu uitați vremea”. Și m-a enervat de-a binelea preferința ei pentru o anumită construcție menită să creeze impresia de simultaneitate a mai multor acțiuni. ”Când/În timp ce X făcu y, Z comise ț”. Asta e, am impresia, o meteahnă a tinerilor scriitori, că eu nu îmi amintesc să fi întâlnit genul ăsta de frază la Dickens, sau nu pe fiecare pagină. De trei ori. Una după alta. În fine, limba română oferă din fericire mai multe opțiuni când vine vorba să traduci așa ceva, deci per ansamblu nu se va observa.

Una peste alta, am trecut prin cartea asta de vreo cinci ori înainte să predau traducerea, ca să mă asigur că totul e bine. Când am terminat o uram pe Young direct și personal, nu că biata autoare ar fi avut vreo vină. Dar am iertat-o suficient cât să trec la traducerea celui de al doilea roman al seriei, despre care vă voi povesti câte ceva când o fi să apară.

Anunțuri