Franny Moyle Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde

Titlu original: Constance. The Tragic and Scandalous Life of Mrs. Oscar Wilde (2011)

Gen: Biografie

Editură: Humanitas (2014)

Traducere: Cristina Jinga

Dacă te iei, așa cum ești tentat, după considerațiile despre căsătorie pe care le fac

constance-wilde-tanara

Frumoasa Constance înainte de căsătoria cu Wilde

personajele din piesele lui Oscar Wilde și dacă îl vezi în lordul Henry Wotton din Portretul lui Dorian Grey pe însuși autorul cărții, rămâi cu convingerea că soția lui Wilde trebuie să fi fost o slută plicticoasă, cicălitoare și cam autoritară, cu care acesta s-a căsătorit ca să aibă un paravan pentru adevăratele lui preferințe sexuale.

Și dacă ai descoperi că te înșeli? Că de fapt Constance a fost o femeie frumoasă și pasionată de artă, că admira sincer talentul și personalitatea soțului ei? Că s-au căsătorit din dragoste (da, inclusiv el, care mai înainte o curtase, fără succes, pe cea care avea să devină soția lui… Bram Stoker)? Că s-a dovedit nespus de tolerantă față de turneele lui și de frecventele lipse de la domiciliu? Sau că, înaintea scandalului din 1895 care s-a încheiat cu doi ani de muncă silnică pentru Wilde și cu distrugerea familiei sale, cei doi, Oscar și Constance, erau un cuplu monden care ținea prima pagină a ziarelor, cam ca Brangelina în vremurile de glorie ale tandemului Jolie-Pitt?

Pentru mine toate astea au fost o surpriză când am citit cartea lui Franny Moyle. Mă așteptam să citesc despre un fel de martiră conjugală și am descoperit o femeie cu o personalitate puternică, chiar dacă nu flamboaiantă ca a lui Oscar, și dornică să-și croiască un loc al ei, în loc să se încadreze în canoanele epocii.

Fiică terorizată de maică-sa, Constance ar fi putut să devină o femeie timidă și retrasă ca un șoricel, dar era ceva în firea ei care a împiedicat-o. Nu vedea ce altceva ar fi putut face în afară de măritiș – femeile de neam nu munceau în epocă – dar a refuzat un pretendent, doi, trei pentru că i se păreau neinteresanți. Purta haine largi și refuza să-și pună corset, fiind promotoarea îmbrăcăminții așa-zis „estetice” la care nu a renunțat nici când a fost ironizată. A fost printre primele care a purtat fustă-pantalon și a înființat alături de alte femei o Societate a Hainelor Raționale. A militat pentru dreptul femeilor de a primi o educație, de a vota și de a candida și a fost subiect de caricatură din pricina asta. Oscar a susținut-o în toate aceste demersuri (de dragul ei a condus chiar și o revistă pentru femei numită Women’s World), iar ea i-a admirat fără rezerve creațiile, chiar și când din cauza firii lui risipitoare se pomenea strâmtorată. Erau considerați un model de armonie conjugală și, în primii ani, așa  și fost.

Oscar se plictisește

Pe de altă parte, Oscar concepuse mariajul cu soția lui drept „o căsătorie estetică”, un lucru artistic și rafinat. Concretul, firește, și-a băgat coada stricând totul. Cea de-a doua sarcină a soției sale a fost dificilă și se pare că după naștere raporturile sexuale între cei doi soți au încetat cu totul. Nu că Oscar nu ar fi dat semne de plictiseală dinainte:

Când m-am căsătorit, soția mea era o fată frumoasă, albă și zveltă ca un crin, cu ochiul vioi și cu râsul cristalin ca o muzică. Într-un an sau pe aproape, grația ca o floare a dispărut cu totul; a devenit greoaie, otova, diformă. Se târa prin casă într-o suferință dizgrațioasă, cu fața pătată și trupul hidos (…)

i s-a plâns el unui prieten. Poate tocmai de aceea cel de-al doilea copil, Vyvyan, a fost mai puțin iubit de părinți. Inclusiv în închisoarea din Reading Wilde va pomeni în scrisorile sale de Cyril, Cyril, Cyril și o singură dată de Vyvyan*. Mai grav de atât este faptul că între timp Wilde își descoperise atracția față de bărbați, pe care a început să și-o manifeste întâi discret, apoi tot mai pe față, până la nefericitul scandal legat de Lordul Alfred Douglas (Bosie). Într-o scrisoare care mustește de o patimă abia stăpânită, el îi mărturisește unui prieten:

Există un tărâm necunoscut, plin de flori ciudate și parfumuri subtile, un tărâm la care cea mai mare bucurie este să visezi, un tărâm unde toate lucrurile sunt perfecte și otrăvitoare.

Și a tot cules flori pe acest tărâm până a ajuns în închisoarea din Reading. Unii spun că și Constance ar fi trebuit să fie mai vigilentă, să priceapă ce se petrecea și să intervină. Citind rândurile de mai sus, eu nu cred însă că mai putea fi salvat. Poiana cu flori otrăvitoare îl

mi-constance-wilde-the-daily-mail

Constance la 39 de ani, în exil

atrăgea mult prea tare pe cel care scria cu fanfaronadă „ (…) aș sacrifica totul pentru o nouă experiență (…) Cred că mai degrabă aș muri pentru ce nu cred decât pentru ceea ce știu că e adevărat (…) M-aș lăsa ars pe rug pentru o senzație (….)

Rândunica și prințul

Scandalul cu care s-a încheiat culesul „florilor” a avut ca rezultat un faliment răsunător de pe urma căruia până și jucăriile copiilor au fost scoase la licitație. majoritatea datoriilor fuseseră făcute cu Bosie. Și dacă e să citești scrisorile lui Oscar Wilde din închisoare o să le găsești pline de plângeri împotriva soției lui, deși aceasta, chiar silită să plece în străinătate și să-și schimbe numele, nu l-a abandonat complet și avea să devină principalul său întreținător la ieșirea din închisoare. Portretizată de amicii lui Wilde ca necruțătoare și aspră, n-a făcut decât să încerce să protejeze puțina avere a copiilor de tatăl lor risipitor, temându-se ca acesta să nu cadă din nou sub influența lui Bosie, cum s-a și întâmplat. A murit în sărăcie și mult prea tânără.

Cea mai bună concluzie a acestei vieți mi se pare rezumatul făcut de autoarea biografiei povestirii lui Wilde, Prințul fericit, care se încheie astfel: „Rândunica, îndrăgostită (…) de prinț plătește prețul suprem pentru sacrificiul său. La sfârșitul poveștii, când statuia este despuiată de gloria sa de dinainte, perechea se sărută o dată pe buze, după care mica pasăre cade moartă la picioarele statuii.”

În zilele următoare o să-i dau cuvântul și lui Wilde, pentru că am recitit De profundis, dar cartea asta a reușit să-mi diminueze simpatia pentru el, așa că și lunga lui scrisoare din închisoare am citit-o cu alți ochi decât prima dată, când chiar mă impresionase.

*În mod ironic, dacă Wilde are astăzi încă urmași în viață (un nepot și un strănepot), aceasta i se datorează lui Vyvyan, pentru că Cyril a fost ucis în război. Urmase o carieră militară, îndemnat, ne spune Franny Moyle, de mama lui care voia să împiedice fiul să dea vreun semn de efeminare după nenorocirea care se abătuse asupra tatălui.

 

 

 

 

Anunțuri