Poveștile traducătorului: Cu trenul printre stele

Philip Reeve – Transgalactica

Titlu original: Railhead

Gen: SF, YA

Editura: Booklet (2016)

Traducere: Laura Ciobanu

OK, pentru că una dintre cărțile traduse de mine anul trecut a fost nominalizată de SFWA la premiul Andre Norton pentru cel mai bun roman YA al anului 2016, m-am gândit că ar fi cazul să îmi fac timp să scriu câte ceva despre ea.

Dacă există teleportare, s-a întrebat într-o zi Philip Reeve, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Și ca răspuns s-a așezat și a scris acest roman. Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemenii fac poze polaroid. Unde Poliția Feroviară e o forță de temut. Unde posibilitățile de a hoinări sunt infinite. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care oricum nu se anunță simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

Romanul e un soi de cyberpunk light, cu oameni care își descarcă personalitatea în corpuri de rezervă, roboți umanoizi care devin pictori de trenuri, Marea de Date (echivalentul galactic al www-ului), bioclădiri, îngeri ai stației, care apar ori de câte ori trenul iese dintr-un portal. Există și o specie de insecte inteligente, gândacii călugări, care sunt însă inteligenți numai sub formă de colonie și care alcătuiesc împreună siluete umanoide stângace, învăluite în robe informe.

Pictura de dincolo de ramă

Autorul nu face economie la imaginație, născocind pentru fiecare planetă pe care ajungem, fie și în treacăt, o istorie, un specific, un peisaj, dând senzația că universul acela există. Documentându-mă despre carte am găsit pe blogul lui materiale detaliate care arată că a gândit lumea romanului dincolo de acțiunea propriu-zisă din carte. De altfel și glosarul de la finalul acesteia vorbește despre epoci imperiale și războaie care au avut loc cu secole în urmă și care în Transgalactica abia sunt pomenite în treacăt în câte-o propoziție.

În ciuda faptului că aventura începe de la prima pagină și nu se mai oprește până la sfârșit, cartea are un soi de frumusețe melancolică (după părerea mea principala ei calitate, dincolo de toate) mai ales atunci când descrie planete abandonate și trenuri părăsite sau tragedia gândacilor-călugări căutând niște ipotetice Linii ale insectelor, care să aibă trenurile lor și să-i poarte spre niște destinații pe care nu le cunosc, dar după care tânjesc.

What’s in a name?

Ca o notă amuzantă, trenurile inteligente și temperamentale din roman au nume de cântece sau poezii. Ăsta e unul dintre locurile unde eu și editura nu am dansat pe același picior, pentru că eu le-am tradus, că mi s-au părut frumoase, iar editura le-a pus la loc, invocând principiul conform căruia numele melodiilor nu se traduc. Nu știu cine are dreptate, dar zău că era mai frumos cum făcusem eu, mai ales că nu era vorba totuși de melodii, ci de trenuri. Iar melodiile în cauză, deși există, nu-s celebre (nu există niciun tren intitulat Like a virgin sau Purple Rain.)

Deși admit că ăsta e un teren nesigur și subiectiv, mai ales că există o altă situație în care eu însămi am luat decizia să nu traduc niște nume în română. Dar despre asta când o să vă povestesc despre Steelheart al lui Brandon Sanderson.

Publicitate