clasicii literaturii fantasy

Tolkien (3): Frodo Baggins, judecat pentru trădare?

După publicarea Stăpânului inelelor, Tolkien a primit o scrisoare de la un cititor furios, care era de părere că Frodo ar fi trebuit spânzurat pentru trădare, și nicidecum onorat. Ce părere avea Tolkien despre asta și ce le răspundea celor care spuneau că povestea lui e simplistă, în ultimul episod dedicat lui Tolkien în Galaxia 42.

Într-adevăr, după judecata minților simple, Frodo a dat greș ca erou: nu a rezistat până la sfârșit, a cedat, a trădat cauza”, cugetă Tolkien. Frodo însuși pare să se judece cu aceeași severitate. Autorul dă de înțeles într-una din scrisorile sale că răul nedefinit de care suferă Purtătorul Inelului după întoarcerea în Comitat nu este provocat numai de rana nevindecată pe care i-a făcut-o pumnalul regelui-vrăjitor din Angmar sau de faptul că a fost schimbat de călătoria sa aventuroasă, ci și de conștiința ratării morale și de dorul contradictoriu după Inelul distrus. „Treptat, devine tot mai puțin vizibil, spunând și zicând tot mai puține. Cred că e clar (…) pentru un cititor atent că atunci când întunecarea se coboară asupra lui (…) nu sunt numai amintirile coșmarești ale poverilor ororilor trecute, ci și autoreproșul: se vedea pe el și ceea ce făcuse ca pe un eșec”, scrie Tolkien. De aceea, invitația de a călători cu ultima corabie către Valinor nu îi oferă doar o vindecare fizică, ci șansa ca, pe tărâmul originar creat de zei, să își afle, poate, liniștea sufletească și să facă pace cu sine înainte de moarte.

Tolkien însă nu este de acord cu această judecată nenuanțată: „Nu cred că Frodo a eșuat din punct de vedere moral (…) Suntem creaturi finite, cu limitări absolute ale puterilor noastre trupești și sufletești, când vine vorba despre capacitatea noastră de a acționa sau de a îndura. Eșecul moral poate fi decretat numai când eforturile și capacitatea de a îndura ale unui om nu sunt împinse până la limită și vina e cu atât mai mică cu cât s-a apropiat mai mult de această limită”. Cu alte cuvinte, Frodo a făcut tot ce-i stătea în puteri și nu poate fi învinovățit că puterile sale nu au fost mai mari. În ultimele momente, presiunea Inelului ajunsese la maxim și, socoate Tolkien, oricui i-ar fi fost imposibil să îi reziste, mai ales după ce i se împotrivise deja luni întregi și mai era și flămând și epuizat. Frodo merita, așadar, toate onorurile „pentru că și-a cheltuit voința și puterile trupești până la ultima picătură și asta a fost suficient numai cât să îl aducă până la destinație și nu mai departe. Puțini alții, poate nimeni altcineva din acele vremuri nu ar fi ajuns atât de departe”.

Restul articolului, aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.