Posts from the ‘Celelalte arte’ Category

PDS (mai țineți minte?) oarecum morbid

Pentru că am găsit referiri la el într-o carte și pentru că m-am apucat să-l recitesc:

T.S. EliotThe Waste Land

(…)

April is the cruellest month, breeding
Lilacs out of the dead land, mixing
Memory and desire, stirring
Dull roots with spring rain.
Winter kept us warm, covering
Earth in forgetful snow, feeding
A little life with dried tubers.
Summer surprised us, coming over the Starnbergersee
With a shower of rain; we stopped in the colonnade,
And went on in sunlight, into the Hofgarten,
And drank coffee, and talked for an hour.
Bin gar kine Russin, stamm’ aus Litauen, echt deutsch.
And when we were children, staying at the archduke’s,
My cousin’s, he took me out on a sled,
And I was frightened. He said, Marie,
Marie, hold on tight. And down we went.
In the mountains, there you feel free.
I read, much of the night, and go south in the winter.

What are the roots that clutch, what branches grow
Out of this stony rubbish? Son of man,
You cannot say, or guess, for you know only
A heap of broken images, where the sun beats,
And the dead tree gives no shelter, the cricket no relief,
And the dry stone no sound of water. Only
There is shadow under this red rock,
(Come in under the shadow of this red rock),
And I will show you something different from either
Your shadow at morning striding behind you
Or your shadow at evening rising to meet you;
I will show you fear in a handful of dust.

(…)

În ce tablou ați vrea să fiți?

Am întrebat eu mai demult ce tablou ați fura dacă ar fi să dați naibii toate principiile.  Acum am altă curiozitate. În ce tablou v-ar plăcea să fiți, prin ce peisaj v-ați dori să hoinăriți?

Vă pun întrebarea ca urmare a următorului dialog pe care l-am avut cu o colegă după ce am venit la serviciu cu o pălărie de pai cu fundă.

Colega: Lauretta, parcă ai ieșit dintr-un tablou.
Eu: Dacă aș ști din care, m-aș băga la loc în el.

Ei bine, m-am mai gândit și, deși nu știu din ce tablou oi fi coborât, știu în ce tablou aș intra. Pe căldura asta aș vrea să fiu într-un tablou de Corot, pentru că mi se pare mie că la el în tablouri e întotdeauna răcoare; are așa un fel de a picta aerul încât simți că e răcoros.

Camille Corot – Meadow with Two Large Trees

Dacă nu, aș vrea să fiu în acest tablou de Waterhouse, Hylas și nimfele, care mi se pare amoral și fermecător.

John William Waterhouse – Hylas and the Nymphs

Mă dau în vânt după tabloul ăsta. Mie îmi place foarte mult cum pictează Waterhouse femeile, că par suave și inocente da nu-s, mi se par așa, un pic parșive, dincolo de morală sau inocente doar pentru că nu au auzit de ideea de păcat. Aș vrea să fiu o fată Waterhouse, dar nu am ce-mi trebuie.

Așa. De-ajuns cu mine!  Voi în ce tablou ați vrea să fiți?

Cadou

Voiam să scriu ceva încrâncenat despre criză și cum, din păcate, scoate la iveală ce-i mai rău, dar m-a pus o naibă șugubeață să caut asta și acuma nu mai pot să fiu serioasă, că mi s-a întins un zâmbet până pe la urechi. Ca urmare, m-am decis să vă transmit și vouă, că poate e molipsitor: dansul ciupercuțelor din Fantasia lui Walt Disney.

Acuma îmi dau eu seama că nu am văzut niciodată Fantasia întreagă, în copilărie, ceea ce e mai bine, pentru că altfel cele de mai jos m-ar fi traumatizat probabil. Cine crede că Walt Disney era un tip suav și numai drăgălășenii să facă bine că arunce o privire aici, să vadă ce putea să-i iasă din minte:

Frumoși, nebuni, tineri, talentați

Merită să vedeți clipul de mai jos, chiar dacă nu vă dați neapărat în vânt după „Smooth Criminal”, pentru că sună incredibil de bine cântat la violoncel, iar duetul-duel dintre cei doi interpreți este splendid. Demonstrează ce înseamnă să ai o imaginație fără frontiere, să iubești libertatea artei și nu granițele ei, să știi să te joci serios și, în fine, aș putea s-o țin la nesfârșit pe aceeași linie, dar mai bine las muzica să vorbească.

Băieții s-au mai aventurat să interpeteze și altele, cum ar fi U2 sau Nirvana, dar nu vă dau mură în gură, mergeți de căutați!

Week-end cu tablou: Nașterea lui Venus

Acuma, după Botticelli nu m-am dat în vânt niciodată, nu-i chiar genul meu. Tablourile lui au ceva forțat în ele, atitudinile nu-s firești și îmi aduc aminte, pe undeva – asta cu riscul de a-i îngrozi pe cunoscătorii de artă – de colajele alea pe care le făceam noi la clasa întâia, când tăiam figurine cu foarfeca și le lipeam pe un carton acoperit cu pânză.

Pe când erau amândoi tineri, în Florența, Leonardo da Vinci râdea de se prăpădea de picturile lui Botticelli, căruia-i lipsea complet simțul perspectivei și picta figurile din fundal la fel de mari ca pe acelea din prim-plan. Sau cel puțin așa povestește un biograf de-al lui da Vinci.

Uite și-aici, umărul stâng e într-o poziție complet nefirească, iar sânii nu au cum să stea așa pe o femeie nici măcar după o operație nereușită de implant de silicon, chestie care pe vremea aia oricum nu exista.

Dar ce chip frumos! Ce trăsături fine! Deși mă întreb dacă Venus ar trebui să arate într-adevăr așa de inocentă. Poate da, până la urmă era zeița frumuseții și a iubirii, nu a erotismului, deși la câte aventuri îi pune mitologia în cârcă… hmmm… nuș ce să zic!

Altminteri, îmi propun să îmi cumpăr o carte despre istoria picturii, că vorbesc precum orbetele și poate zic p-aici vreo prostie la un moment dat și mă fac de râs.

Week-end cu tablou: Natură vie cu salată de fructe

Astăzi o ciudăţenie peste care am dat în timp ce citeam o carte de psihologie: Giuseppe Arcimboldo (1527 – 1593). A debutat ca pictor de vitralii, dar a avut o carieră frumoasă de pictor de curte, mai întâi pentru Ferdinand I de Habsburg, apoi pentru fiul acestuia, Maximilian al II-lea şi pentru fiul acestuia, Rudolf al II-lea (Ocazie pentru mine să descopăr, spre ruşinea mea, cât de multă istorie am uitat; de ce naiba cultura generală nu stă şi ea locului unde ai lăsat-o?). În fine, ideea e că Arcimboldo a pictat o serie de portrete compuse din legume, fructe, ramuri, aranjate în aşa fel încât să pară figuri omeneşti. Uite-aşa:

Primăvara de Giuseppe Arcimboldo

Şi aşa, figura fiind Împăratul Rudolf al II-lea:

Vertumniu de Giuseppe Arcimboldo

Dar se poate şi cu cărţi:

Bibiotecarul, cum putea el lipsi?

Dacă în general compoziţiile de acest soi sunt amuzante, există şi unele care  îţi provoacă, mai degrabă, fiori, cum ar fi aceasta.

Patru anotimpuri şi un singur cap de Giuseppe Arcimboldo. Alte tablouri găsiţi la adresa de mai sus

Bun, deocamdată atât. Promit să mă documentez mai bine despre Arcimboldo şi să revin, pentru că mi se pare amuzant.

Week-end cu tablou: Magritte – Les amants

Rene Magritte - Les amants II (1928)

Ce vrea să ne spună oare Magritte? Că iubirea e oarbă? Sau că trebuie să fii mereu un mister pentru celălalt? Că oamenii poartă până şi în iubire scuturi protectoare? Că nu ajungi să cunoşti şi să atingi niciodată pe cineva cu adevărat, oricât de aproape ai fi de el? Că oamenii sunt atât de egoişti încât nici nu încearcă să vadă mai departe de bucata lor strâmtă de pânză?

Câte capete atâtea interpretări, aşa încât, într-un fel, tabloul ăsta poate fi povestea fiecăruia dintre noi la un moment dat.

Week-end cu tablou: Maja desnuda

Promiteam eu mai demult că o să fac o rubrică despre tablouri, nu pentru că aş fi o expertă în pictură, ci pentru că e şi acesta un mod de a învăţa. Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca primul să fie „Maja Desnuda”; nu m-am omorât niciodată după ea, cel mai probabil din cauza chipului sau poate chiar a pieptănăturii ăleia, pe care am considerat-o întotdeauna drept cea mai insipidă din istoria coafurii. Dacă însă tabloul nu-mi spune mare lucru, m-aş putea îndrăgosti în schimb de pasiunea pe care i-a inspirat-o scriitorului Vicente Blasco Ibanez.

Francisco Goya, Maja desnuda

„Pictorul privi cu desfătare la forma graţioasă şi delicată, luminoasă de parcă înlăuntrul ei ardea flacăra vieţii, iluminând carnea palidă ca o perlă. O umbră abia perceptibilă învăluia misterul feminităţii ei; lumina îi lăsa un punct luminos pe genunchii fin rotunjiţi şi, din  nou, umbra se întindea în jos către picioruşele cu degetele lor delicate, trandafirii, ca de copil.

Femeia era mică, graţioasă şi rafinată; o Venus spaniolă a cărei siluetă suplă, bine proproţionată, doar puţin împlinită cât să dea o rotunjume uşoară formelor. Ochii ei de chihlimbar care străluceau cu viclenie aveau o privire tulburătoare; gura purta în colţurile ei graţioase atingerea trecătoare a unui zâmbet etern, pe obrajii, coatele şi picioarele ei tonul trandafiriu avea transparenţa şi strălucirea umedă a acelor scoici care îşi deschid culorile misterioase în adâncurile tăinuite ale mărilor.”

Vicente Blasco IbanezMaja desnuda, Editura Univers, Colecţiile Cotidianul

Câteva date despre tablou:

– a fost pictat aproximativ între 1797 – 1800

– se găseşte la Muzeul Prado din Madrid

– din cauza lui, Goya a fost silit să dea explicaţii Inchiziţiei Spaniole

– există şi Maja vestida, pictată tot de Goya, cu acelaşi model, în aceeaşi postură, dar îmbrăcată

Mai multe tablouri de Goya găsiţi aici.

PdS pus duminică

Jacques PrevertLe guardien du phare aime trop les oiseaux

Des oiseaux par milliers volent vers les feux
par milliers ils tombent par milliers ils se cognent
par milliers aveuglés par milliers assommés
par milliers ils meurent.

Le gardien ne peut supporter des choses pareilles
les oiseaux il les aime trop
alors il dit Tant pis je m’en fous !

Et il éteint tout

Au loin un cargo fait naufrage
un cargo venant des îles
un cargo chargé d’oiseaux
des milliers d’oiseaux des îles
des milliers d’oiseaux noyés.

Şi alte impresii

… ca să nu mă mai englezesc atâta. Adică seria a IV-a. Şi asta a fost densă şi mi-a făcut alegerea dificilă.

Baby

Baby, Daniel Mulloy, Marea Britanie, 2010

Femeie albă, bărbat negru. Ea, o persoană cu simţ civic, el un infractor. Ceva care începe ca o hărţuire, continuă ca o curtare şi se termină cu inversarea rolurilor, astfel încât adevăratul prădător nu-i cine te aşteptai şi imoralitatea fundamentală e bine ascunsă în dosul unor gesturi de un mare curaj moral.

Prim ajutor

First Aid (Ezra rishona), Yarden Karmin, Israel, 2010

Cu o zi înainte de nuntă, Shai îşi vizitează fosta iubită. Rezultatul, o vânătaie greu de explicat pe gât. În încercarea de a-i fabrica un alibi lui Shai, cei doi reuşesc să complice şi mai tare lucrurile. Mi-a plăcut la nebunie femeia aia, ce sânge rece şi ce replici avea. Şi nu-s convinsă că n-a făcut intenţionat ce a făcut, aşa, numai de-a naibii şi ca să se distreze.

Întreabă vântul

Ask the Wind (Az bad beporsid), Batin Ghobadi, Iran, 2009

O lume în care un gest de amabilitate banală poate fi o vină, iar un moment de relaxare, un păcat. Vântul fură vălul unei femei şi viaţa unui bărbat. Şi chiar dacă femeia nu are nicio vină, iat-o anchetată, pentru că feminitatea însăşi este, pentru aceşti oameni, o crimă. Severitatea absurdă a legilor islamului este ironizată, dar parcă nu-ţi vine să râzi când te gândeşti că filmul nu-i chiar departe de realitate.

Citește mai mult…