Celelalte arte

NexT Impressions

Bun venit la o nouă postare despre festivalul Next, în care nepriceputa îşi dă cu părerea despre filme. O să povestesc ceva despre seria a III-a, că seria a doua n-am avut cum s-o văd neam, pur şi simplu programul meu şi programul festivalului nu s-au potrivit de nicio culoare.

Seria a III-a

Mi s-a părut mai puţin interesantă prin comparaţie cu prima şi, de data asta, n-am avut dificultăţi în a alege.

Goana

V-am povestit deja despre el, la avanpremieră. Până la urmă, pe ăsta l-am votat.

Strung Love

Strung Love, Victor Dragomir, România, 2010

Strung, adică strung. O parodie a filmelor comuniste cu dragostea în câmpul muncii, în cazul ăsta o întrecere între elevii unui liceu industrial: cine face mai multe nituri şi cucereşte inima fetei. O poveste cu iubire nemărturisită, pile, ticăloşii, băiatul bun şi muncitor vs pilosul, umor şi un expozeu poetic despre importanţa nitului. Haios, deşi aş fi preferat parodia puţin mai tăioasă.

Continuă lectura „NexT Impressions”

Celelalte arte

Prime impresii

Un avantaj când dai peste un domeniu cu care nu prea ai mai avut de-a face este că revii la starea din copilărie, când totul era nou şi interesant, nu erai „vaccinat” împotriva trucurilor de tot felul şi mintea ta absorbea cu un interes netocit fiecare aspect. De aia e bine să nu-ţi epuizezi dintr-un foc toate lucrurile care te interesează sau să-ţi găseşti din când în când câte un nou interes: pentru că e tare bine să te reîntâlneşti cu tine copil şi nu, nu delirez sentimental aici, chiar e o stare aparte.

Acelaşi lucru este, fireşte, şi un dezavantaj, fiindcă rişti să manifeşti entuziasme pe care cunoscătorii le vor găsi, pe drept cuvânt, tembele şi să spui nişte truisme cât casa cu aerul că descoperi America (pentru prima dată). Acestea fiind zise, să vă povestesc puţin cum a fost în prima seară a Festivalului NexT.

Fiindcă-i prima oară când ajung pe-acolo, am decis să urmăresc în primul rând filmele din competiţie, deşi seria a doua nu prea am când s-o văd, din cauza programului. Cred că sunt în mod fatal convertită la cauza scurt-metrajului, gen pe care îl cam ignoram până acum. Bun, aşadar am ajuns ieri la cinematograful Scala, după ce aflasem că am, ca posesor al acestui blog, acreditare la toate manifestările festivalului (tocmai când, cu programul în mână, îmi făceam calcule ce tip de abonament să cumpăr: ajunge unul pentru cinci proiecţii? să iau unul de zece? dar am eu timp şi chef să mă duc la zece proiecţii? etc.). N-o să povestesc despre berea pe care voluntarii festivalului ţi-o puneau în mână la intrarea în sală (opaaa! tocmai am făcut-o!), ci o să trec direct la competiţie.

Continuă lectura „Prime impresii”

Celelalte arte

Do you like it short?

Bun, după cum vă anunţam, de miercuri începe festivalul de scurt-metraj NexT, ajuns la a cincea ediţie. Dacă nici serviciul şi nici comoditatea n-or să mi se pună în cale, eu una plănuiesc să dau pe acolo. Dar nu promit. Cu menţiunea că informaţii mai pe larg găsiţi pe site-ul festivalului, haideţi să vă dau un pic de mură-n gură, că vă ştiu comozi, doar n-oi fi eu singura:

"Sertarul şi corbul" -vezi mai jos
"Sertarul şi corbul" -vezi mai jos

Ce: Cea de-a cincea ediţie a festivalului de scurt-metraj Next

Adică?: Adică filmuleţe înscrise în competiţie, de miercuri până vineri, scurt-metraje în afara concursului, inclusiv o seară specială cu cele regizate de Cristian Nemescu, seminarii de critică de film şi, duminică, premierea câştigătorilor.

Când: în perioada 6-10 aprilie, adică săptămâna asta de miercuri până duminică.

Cum: programul, pe larg, aici.

Unde: La Cinema Elvira Popesco şi la Cinema Scala, dar vedeţi că mai sunt şi alte locaţii pentru diverse manifestări.

Aoleu, portofelu? Acu depinde, intrarea la o proiecţie e 10 RON (pentru studenţi 7, na, cine m-a pus să-mbătrânesc?). Sunt şi abonamente pentru 5 sau 10 proiecţii. Seara galei de închidere e mai scumpă, 20 RON. Continuă lectura „Do you like it short?”

Celelalte arte

What will you do NexT?

Uite două evenimente pe care n-am de gând să le ratez:

Final Frontier, târg de carte SF&F în perioada 26-27 martie, la Muzeul Ţăranului Român. Iniţiativa aparţine bookblog şi mi se pare excelentă, este benefic pentru comunitatea de gen din România să aibă un târg numai al ei, care, pe lângă cărţi şi lansări de cărţi şi  şi mai multe cărţi va găzdui şi dezbateri pe teme specifice: sfârşitul lumii, vampirul în literatură ş.a. , un stand cu roboţi, bandă desenată şi jocuri electronice. Mai multe detalii pe site-ul manifestării. Când o să se contureze un program clar – că deocamdată sunt în perioada de teasing – o să-l pun şi eu aici.

♥ Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu si Mansarda Cărtureşti. În competiţie sunt înscrise 26 de scurtmetraje din variate ţări şi cu variate teme, de la dragoste la SF.  Am fost azi (adică miercuri) şi am vizionat în avanpremieră patru dintre filmuleţele din concurs, nişte pilule de farmec şi umor condensat. O să mai pun mâine câte ceva despre cele patru filmuleţe. Chiar am de gând să merg la festival şi să vizionez cât mai multe dintre ele, în măsura în care îmi vor permite programul de lucru şi trista limitare care mă împiedică să fiu în mai multe locuri simultan. E prima dată când o să merg la NexT, nuş cum se face că până acum nu m-am adus niciodată în stare să mă mobilizez.

Celelalte arte

Evening of the Living Dead

George Romero, unde ai fost ieri seară? Ai ratat ocazia de a găsi inspiraţie pentru un nou film din seria „The Living Dead„, posibil numită „Zombies on the Dancefloor”. Ăia eram noi învăţând pirueta cu picioarele în x, care mie mi se pare cel mai eficient mod de a pune pe cineva la podea. Ori pe tine însuţi, ori pe cel de-alături.

Ca în orice film horror care se respectă, tensiunea a atins punctul maxim la final, când instructorul ne-a explicat că, pe lângă figurile de dans, trebuie să-ţi faci o intrare pe ring. Intrarea presupune să faci patru succesiuni de paşi pe ideea un pas înainte-un pas lateral (cu unduirea corespunzătoare a şoldurilor), oprire, unduire (x3), întoarcere la stânga. Asta nu-i greu, e singura chestie care mi-a ieşit şi mie, deci vă daţi seama. Să vedeţi însă cum a fost când a venit rândul băieţilor. Că fetele au ceva experienţă cu datul din şolduri, mai de la dans, mai de la altele. Băieţii mai puţin. Când păşeau „senzual” dădeau impresia că încearcă să-şi croiască drumul printr-o mare de castroane extaordinar de fragile întinse în calea lor pe baza unor scheme complicate şi nerepetitive.  Când se opreau pe loc şi se unduiau din şolduri ziceai că-şi fac loc printr-o mulţime agitată, cu taraba cu mărunţişuri agăţată de gât. Ce să zic, am văzut în Night of the Living Dead zombies care se mişcau cu mai multă graţie. Ca să nu ziceţi că femeile sunt meschine, vreau să ştiţi că fetele au reuşit să nu râdă foarte tare pe parcursul acestor performanţe, ba chiar i-au aplaudat pe fiecare în parte. (Drept e că şi meritau, ne-au înseninat seara).

După care, masochistă cum sunt, m-am dus acasă şi am mai repetat vreo oră pirueta, reuşind să mă lovesc de mobile care, perfide, au refuzat să se dea din calea mea, deşi le avertizasem asupra consecinţelor. Pisica se pusese poponeţ în pat, la adăpost din calea dezastrului,  şi nu vreţi să ştiţi cum se uita la mine: ca şi cum ar fi fost convinsă ea de mult că sunt nebună, iar acum avea în sfârşit confirmarea. Ca măsură suplimentară de siguranţă, noaptea trecută s-a dus să doarmă în şifonier şi mi-a lăsat patul numai mie. Asta n-a fost rău, am putut să mă fâţâi în pat fără să-mi fac griji că o deranjez. Culmea a fost că, la un moment dat, afară au început abrupt nişte miorlăituri teribile şi locul unde dormea de obicei pisica a trosnit ca şi cum ea ar fi fost acolo şi ar fi tresărit, cum face de obicei. Mmm, straniu. Oare locul îşi va fi adus aminte de pisică? Oare i-o fi fost urât? Oare o să facă o depresie pentru că pramatia l-a abandonat? Poate un pat să fie posedat de o pisică vie? FTW! ar trebui să văd şi eu nişte filme mai normale!

 

Celelalte arte

Confortabil

Am dat peste imaginea asta şi m-am gândit s-o împart şi cu voi, fiindcă mi se pare foarte liniştitoare şi plăcută.

John William Waterhouse - Sirenă
John William Waterhouse - Sirenă

E ceva în felul în care stă, cu coada încolăcită pe lângă ea şi învelită în părul ăla, care mă face să mă gândesc că se simte foarte confortabil în colţişorul ei de lume.

Celelalte arte

Dintr-una într-alta

Unul dintre motivele pentru care-mi place să citesc este că, de multe ori, cărţile mă fac să descopăr lucruri aflate, de fapt, dincolo de copertele lor. Adică în lumea asta, reală dar mult prea vastă, cartea funcţionând ca un soi de shortcut sau de „gaură de vierme” sau ca uşile misterioase din basme, care dau te miri unde.

(Eu, de fapt, îmi croiesc drum cu mare dificultate prin Orbitorul lui Cărtărescu aşa că, între timp, vă mai ţin de vorbă pe-aici).

Richard Matheson, cu al său Undeva, cândva, mi-a făcut cunoştinţă cu Gustav Mahler, ascultat obsesiv de personajul principal.

După care povestirea lui Thomas Mann, Moarte la Veneţia, m-a împins către filmul cu acelaşi nume, de Luchino Visconti, care avea să devină unul dintre filmele mele preferate şi a cărui coloană sonoră este compusă din simfoniile lui Mahler, astfel încât, în mintea mea, Mahler, moartea, Veneţia şi frumuseţea trecătoare a adolescenţei s-au împletit într-un mod greu de separat.

Edvard Munch - Madonna

Philip K. Dick m-a aruncat direct în braţele lui Edvard Munch, provocându-mi o iubire pe viaţă. De-aia-i bine să fii curios. Unul dintre personajele sale din Visează androizii oi electrice? cumpără o reproducere după tabloul lui Munch, Pubertate şi-am vrut să ştiu cum arată tabloul. Am descoperit multe altele.

Remedios Varo - Personaj

Lui Thomas Pynchon i-o datorez pe pictoriţa Remedios Varo, după ce, în Strigarea lotului 49, am găsit o referire la unul dintre tabourile ei, „Bordando el mantro terrestra”. Acel tablou anume nu mi-a plăcut, dar mi-au plăcut altele. Dar poate că o să fac o postare separată despre Varo, fiindcă are nişte tablouri care bat la fund, cred, orice ilustrator de romane fantasy.

Nu în ultimul rând – deloc în ultimul rând – căutând pe Internet date despre Tolkien (da, Stăpânul inelelor, deşi aici şi filmul a jucat un rol important), am aflat despre benzile desenate din seria Sandman, de Neil Gaiman, care mi l-au revelat pe Gaiman cu mult înainte să-i apară romanele la noi. Şi, oricum, pentru mine Gaiman rămâne deocamdată în primul rând autorul lui Sandman şi abia apoi romancier, singurul lui roman care, din punctul meu de vedere, a reuşit  să creeze un grad apropiat de magie comparativ cu BD-urile fiind Zei americani.

Dream of the Endless
Destiny of the Endless
Death of the Endless
Celelalte arte

Iluzionistul

Sylvain ChometL’Illusionniste (2010)

„Trebuie neapărat să-l vezi, că e acolo un personaj care-ţi seamănă leit”, mi-a zis un amic, luându-mă pe sus să văd „Iluzionistul„. Personajul în cauză s-a dovedit a fi, pentru cine ştie deja filmul, un iepure „magic” extrem de neprietenos, gata oricând să muşte pe cineva de deget, inclusiv când se află în jobenul magicianului.

Ăsta e iepurele:

Ăsta e, totodată, şi trailerul filmului. N-o să mă  apuc să pun cronici de filme, că nu mă pricep şi n-am chef să fiu ridicolă; nu pot decât să spun că de mult n-am mai văzut ceva atât de frumos, de amuzant, de trist şi de delicat făcut, de aia mă şi încăpăţânez să-i zic film şi nu animaţie. Dincolo de povestea în sine, peisajele şi tipologiile umane sunt lucrate cu atâta fineţe, cu atâta atenţie la detaliu, absurdul răsare de unde nu te aştepţi – cam ca florile din jobenul unui iluzionist – iar ironia vieţii e de prezentă în tot sadismul ei. E un film făcut cu atâta simţ al observaţiei, cu atâta tandreţe încât, în ciuda faptului că nu e o poveste veselă, am plecat de la cinema cumva mai împăcată cu toată specia umană. Acuma, când scriu, îmi reamintesc faze după faze, şi toate mişto, aşa că n-o să pomenesc niciuna.

În linii mari, avem povestea unui bătrân magician fără succes, care umblă din loc în loc încercând să-şi câştige traiul într-o lume mai preocupată de staruri rock (e o secvenţă genială la un moment dat). Ajuns undeva prin Scoţia, întâlneşte o tânără care e fascinată de trucurile lui: el ştie că e doar un iluzionist, dar ea crede că magia chiar există şi-l va urma în peregrinările lui. Iar el va încerca, pe orice cale, să-i menţină această iluzie cât mai multă vreme.

(Vedeţi bine că alter ego-ul meu, iepurele, e prezent şi aici).

Deci, într-un fel, magicienii există, chiar dacă nu aşa cum îşi închipuie ei. Uneori, să fii magician înseamnă exact asta, să prelungeşti credinţa în magie şi să faci dezvrăjirea lumii cât mai uşoară. Şi nu, să nu vă imaginaţi că aţi ghicit ce se întâmplă: eu am făcut eroarea asta şi de aia am văzut filmul abia acum.

Celelalte arte

PdC (adică Poezia de Crăciun)

Ca să nu uităm despre ce este, de fapt, Crăciunul.

Lucian BlagaNaştere

I.

Făptură nouă, iată, pe frunte

întâia lumină te-a uns!

Pe noi repede soartă ne mână –

tu fără pas ne-ai ajuns.

II.

Făptură de nicăiri coborâtă-n

imperiul mumei,

auriu, tânăr, proaspăt ulcior

rupt din coastele humei!

III.

Griji, biruinţi şi uimiri încercând

în preajma ta sta-vom ades.

Dura-vei în noi o lumină, mare ca-ncredrea

cu care tu azi ne-ai ales.

IV.

Sub stelele cele mai treze

aprind cărbuni de diochi.

Subt straşina vremii vei creşte

încet, ca o lacrimă-n ochi.

Şi n-are importanţă dacă sunteţi sau nu religioşi, că de aia am ales o poezie care nu este în mod specific despre naşterea lui Iisus (deşi Blaga are şi dintr-astea destule).