Plecată prin vecini

HomeRecenziiClasicii Literaturii Fantasy Conan cimerianul și umbra sa, Robert texanul (II) Clasicii Literaturii Fantasy

Conan cimerianul și umbra sa, Robert texanul (II)

Conan cimerianul

(continuare. articolul precedent, aici)

Printre sursele care l-au inspirat pe Howard să-l creeze pe Conan se numără, fără îndoială, cărțile lui Jack London. Sigur, Howard nu a spus niciodată asta, dar nu întotdeauna un scriitor își dă seama de miile de influențe care se contopesc în opera sa. Știm însă din scrisorile lui că London era scriitorul său favorit (alături de poetul Omar Khayyam), iar o lectură a povestirilor cu Conan urmată de una a Operelor alese ale lui Jack London scoate la iveală în mod incontestabil asemănările dintre eroul lui Howard și personajele principale ale câtorva dintre romanele lui London.

Atât Martin Eden, protagonistul romanului cu același nume, cât și Lup Larsen, căpitanul tiranic din Lupul de mare, sunt bărbați înzestrați cu o mare forță fizică și intelectuală, porniți de jos, din sărăcie extremă, și ridicându-se prin forțe proprii, fără ajutor din partea părinților sau al societății. Au în comun cu Conan tenacitatea în fața obstacolelor, o vitalitate și o rezistență fizică ieșite din comun și capacitatea de a învăța repede regulile unui loc nou și de a domina oriunde ajung. De fapt, până și cele două animale care sunt personaje principale în cărțile lui London Colț Alb și Chemarea sălbăticiei au aceleași caracteristici: forță fizică peste medie, inteligență asemenea, o înclinație spre însingurare și capacitatea de a domina o haită.

Martin Eden e lucrător în fabrică, marinar, pescar pe o insulă tropicală și iar marinar, înainte să devină scriitor și să ia cu asalt lumea bună, la fel cum Conan e mercenar, pirat și căpitan de pirați, șef de trib, înainte să ajungă rege al Aquiloniei. Howard insistă în fiecare povestire pe vitalitatea excepțională a lui Conan, „specifică barbarilor”. Ruth, iubita din lumea bună a lui Martin Eden, e fascinată de vitalitatea tânărului încă de la prima lor întâlnire și se luptă în mod constant cu impulsul de a-și pune mâinile pe gâtul lui vânjos. Lup Larsen își domină echipajul prin prezența sa fizică impunătoare și prin capacitatea de a răspunde la violență cu o violență și mai mare, trăsături pe care le are și eroul lui Howard. (Deși, prin comparație cu Larsen, Conan nu e crud din fire, după cum vom vedea mai jos.)

Cadrul social în care evoluează majoritatea oamenilor pe eroii lui London nu-i încape. (Nu-i de mirare că Howard însuși s-a regăsit în ei.) Martin se luptă să-și afle locul în înalta societate, dar, odată ajuns acolo, descoperă că se simte străin printre niște inși ale căror preocupări i se par superficiale. Lup Larsen blestemă ziua când a deschis prima carte, căci cultura sa îl condamnă la plictiseală în mijlocul echipajului său analfabet. Ca să se integreze, ambii ar trebui să facă niște schimbări fundamentale, care ar perverti însăși esența lor și la asta ei nu pot consimți. Asemenea lor, Conan evoluează prin lumea civilizată fără să-și găsească locul în ea. Diferența e că el, fidel adevăratei sale firi, nici nu-și propune asta vreo clipă.

(restul articolului în Galaxia 42)

Plecată prin vecini

Clasicii literaturii fantasy: Conan cimerianul și umbra sa, Robert texanul (I)

Conan cimerianul

În dimineața de 11 iunie 1936, Robert E. Howard a ieșit din locuința familiei sale din Cross Plains fără să adreseze niciun cuvânt nimănui, s-a așezat la volanul mașinii sale și s-a împușcat în cap cu un pistol împrumutat de la un prieten. Își făcuse temele temeinic: îl întrebase pe taică-su, medic, cum să faci ca să nu supraviețuiești unui glonț în cap și bătrânul îi spusese că, dacă glonțul străbate creierul dintr-o parte într-alta, șansele de a scăpa sunt minime.

Zis și făcut. La etaj, maică-sa trăgea să moară din pricina tuberculozei care o chinuise o viață; a mai trăit o zi, fără să afle că fiul ei i-o luase înainte, la numai 30 de ani.

Howard murea aproape necitit de puținii săi prieteni și complet ignorat de comunitatea din Cross Plains, care habar nu avea că în sânul ei trăia un scriitor. Deși publicase povestiri în revistele pulp ale vremii (mai ales în Weird Tales), el însuși nu intuia ce longevivă avea să se dovedească una dintre creațiile sale și cum avea să-i asigure renumele de „creator al genului sword and sorcery în America”. Deși Howard îl abandonase după douăzeci de povestiri și un roman – mai întâi renunțând la genul fantasy și scriind povestiri cu teme western sau din lumea boxului și apoi zburându-și creierii -, Conan cimerianul avea să răzbată la lumină, ca în fiecare din povestirile al căror erou este, urcând la suprafață din negura uitării așa cum ieșea din peșterile, închisorile subterane și alte locuri întunecoase în care îl închidea părintele său literar. Și, așa cum cimerianul mereu târa după el câte o domniță pe care o apăra de primejdii, l-a târât și pe Howard cu el către o glorie postumă.

Restul articolului pe Galaxia 42

Plecată prin vecini

Eternii campioni ai lui Michael Moorcock

 „Nici Legea, nici Haosul nu trebuie să domine destinele pe planurile muritorilor. Trebuie să existe un echilibru. Uneori, Balanța se înclină. Ea trebuie îndreptată. Și aceasta este puterea muritorilor, să ajusteze Balanța.”

The Moorcock Library: Elric The Eternal Champion Collection by Michael Moorcock: 9781785869556 | PenguinRandomHouse.com: Books

Acest citat din The Knight of The Swords definește perfect rolul Eternului Campion din opera autorului britanic Michael Moorcock, din păcate prea puțin cunoscut la noi. Fie că-i cheamă Erekose, Corum sau von Bek, Jhereck Carnelian, Elric sau Jerry Cornelius, eroii săi împărtășesc aproape toți această soartă: ori de câte ori balanța înclină de o parte sau de alta, un asemenea erou se naște pentru a restabili echilibrul cosmic. Unii vor lupta de partea Haosului, alții de partea Legii. Viața eroilor va fi subsumată acestei lupte și ei nu vor cunoaște liniștea decât ca interludiu între două bătălii. La un moment dat, mai toți vor deveni conștienți de acest rol pe care nu și l-au ales, dar pe care nu-l pot lepăda. De fapt, indiferent de care parte luptă sau cărei rase îi aparțin, ei toți sunt unul, încarnarea aceluiași Etern Campion în diverse locuri și momente din Multivers. Uneori, în ciuda faptului că ei sunt unul singur în esență, se vor întâlni câte doi sau câte trei traversând timpul și

Amazon.com: The Eternal Champion: The Eternal Champion Sequence 1 (9781783291618): Moorcock, Michael: Books

Multiversul pentru a lupta împreună pentru o cauză mai mare.

Eroii lui Moorcock sunt numeroși. O listă a tuturor Campionilor Eterni din opera lui găsiți aici: https://stormbringer.fandom.com/wiki/Eternal_Champion

Eu am ales câțiva pe care i-am socotit ilustrativi și care sunt din zona fantasy (pentru că Moorcock a mai scris și SF și are campioni și acolo.) Mai multe, în revista online Galaxia 42, în rubrica intitulată Clasicii Literaturii Fantasy.

Plecată prin vecini

Clasicii fantasy, pas cu pas

Din această lună, voi publica în revista online Galaxia 42 o rubrică destinată clasicilor literaturii fantasy. Dacă pe clasicii SF-ului i-am cunoscut în traducerile din anii 90 și din reeditările ulterioare, fantasy clasic nu prea s-a tradus la noi și este chiar păcat. Pentru că ratăm bijuterii cum este „The Broken Sword” de Poul Anderson, cu care am deschis această rubrică.

Mai multe, aici:
https://galaxia42.ro/recenzii/clasicii-literaturii-fantasy/spada-franta-a-lui-poul-anderson-la-nord-de-tolkien-8899.html

Plecată prin vecini

Prime dăţi memorabile

Nu ştiu alţii cum sunt, dar, în cazul meu, o bună parte dintre „primele mele dăţi” memorabile au fost legate de cărţi. Primul meu King, primul meu Strugaţki sau primul meu Asimov au avut o intensitate pe care primul meu sărut, primii mei blugi etc, d-astea, n-au avut-o. Sigur, au fost săruturi şi alte alea memorabile, dar, nuş cum se face, nu primele. (Probabil că băieţii ăia, în loc să încerce să mă sărute, ar fi trebuit mai întâi să-mi scrie câte un roman 🙂 ). Cam aşa ceva am povestit şi în ancheta făcută de revista online Suspans la un an de la apariţie, pe tema „Primul meu King„. Au răspuns la ea oameni mult mai interesanţi decât mine, cum ar fi T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Liviu Radu, Costi Gurgu, Mihai-Dan Pavelescu, Oliviu Crâznic şi alţii.

În afară de asta, am mai povestit şi cum mi s-a părut mie „Rivers of London” de Ben Aaronovitch.

Şi o cronică la „Her Fearful Symmetry” de Audrey Niffenegger.

Plecată prin vecini

Plecată prin vecini

Despre romanul lui Alden Bell, The Reapers are The Angels:

„Viaţa într-o lume pustiită de zombi poate avea farmecul ei, cu condiţia să te fi născut după Apocalipsă şi să nu poţi face comparaţie cu vremurile de dinainte. Este cazul lui Temple, eroina romanului „The Reapers are the Angels”, o tânără de numai cincisprezece ani ce călătoreşte pe cont propriu printre ruinele Americii. Temple este un copil al lumii de după dezastru; invazia a avut loc cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, aşa încât ea nu a fost martoră la colapsul civilizaţiei. Mai mult, s-a născut într-o lume în care oroarea – monştrii mâncători de oameni – exista deja, iar asta-i conferă o perspectivă diferită faţă de cei care au fost siliţi să se adapteze sau să moară.”

Restul, pe Suspans.ro.

Mă întreb dacă în condiţiile dezastrului din Japonia o să ne mai ardă să citim despre Apocalipse d-astea fantastice. Pân la urmă, citim despre ele (şi) pentru plăcerea de a ne simţi în siguranţă în propria noastră lume.

Plecată prin vecini

Plecată prin vecini

Ghici cine ştie deja toate textele din  antologia Steampunk scoasă de Millennium Books? Well, moi, of course, pentru că sunt redactorul cărţii. Ca urmare, în cadrul serialului The Making of Steampunk.ro de pe site-ul Galileo am povestit şi eu niţeluş despre una, despre alta, suficient cât să fac lumea şi mai curioasă.

În povestea asta, eu sînt personajul care stă întotdeauna în umbră, care-şi vede de treabă în tăcere, un soi de mic funcţionar cu manşetuţe, aşezat la pupitrul lui din colţ. În acelaşi timp, sînt persoana care, alături de editor, află, înaintea tuturor, „despre ce-i vorba în povestire” (sîc-sîc!). Mai precis, sînt redactorul cărţii. Întrucît sînt un redactor începător, am trecut prin fiecare text de trei ori, aşa că, după autorii lor, probabil că eu le ştiu cel mai bine. Pentru mine nu mai sînt poveşti puse pe hîrtie, ci lumi pe care le-am cunoscut aievea, al căror aer l-am respirat şi al căror relief l-am bătut în sus şi-n jos.

Restul, aici.

Plecată prin vecini

Plecată prin vecini

De data asta în revista Suspans.ro, unde mi-am dat cu părerea despre The Passage a lui Justin Cronin:

Justin Cronin declară că s-a apucat să scrie „The Passage” instigat de fiica lui – pe atunci de nouă ani – care voia o poveste în care o fetiţă să salveze lumea. Cum s-a ajuns de-aici la o Apocalipsă cu vampiri, în care aceştia nu sunt nici pe departe creaturile romantice şi fermecătoare brevetate de Anne Rice, asta numai o minte sucită de scriitor poate să priceapă, dar, în tot cazul, aşa s-a născut mastodontul de 800 de pagini numit „The Passage”, care este doar prima parte dintr-o încă nefinalizată trilogie.

Restul, aici.

Ce să zic, citind materialul acum, după ce a fost publicat, văd nuş câte feluri în care l-aş fi putut scrie mai bine. Sunt infinit de nemulţumită de lipsa mea de disciplină şi de concentrare din ultima vreme.

@ All

Îmi cer scuze că am pornit o discuţie şi după aia am dispărut din peisaj, dar am avut treabă până peste cap. Revin de mâine.