Cărţi: Note de lectură

Când zorzoanele sufocă povestea

Am început asta ca un comentariu la recenzia făcută de fansf romanului „Anotimpul pumnalelor” de Șerban Andrei Mazilu, dar se lungea prea tare, așa că am decis s-o transform în postare pe blog. Pentru că, am mai zis, nu cred că e bine să lăudăm excesiv nișe cărți numai ca să-i încurajăm pe autorii români. Autorii români să facă bine să scrie. Bine. Și, ca să fie clar, singurul motiv pentru care continui lectura e pentru că-i vorba de un autor român și sper ca până la final ceva-ceva să mai reabiliteze romanul.

Mie, până acum, „Anotimpul pumnalelor” mi se pare imposibil de citit din cauza stilului ornamentat și pretențios în care e scrisă. Orice cuvânt dintr-o frază care poate avea un adjectiv are cel puțin unul. Multe dintre ele sunt căznite. Are niște virgule absolut tulburătoare între subiect și predicat și altele și mai tulburătoare înainte de „și” (acolo unde nu e cazul, ca să fie clar). Personajele nu vorbesc normal; ele zâmbesc „frugal”, șoptesc, șuieră printre dinți, exclamă teatral, țipă ascuțit, mormăie dezamăgite, urlă disperate (poți urla și calm, oare?) scrâșnesc din dinți – și asta la fiecare replică. Eu n-am dat încă peste cineva care să vorbească normal, și-s la pagina 83. A, perla perlelor este următoarea: „șopti el ușor răgușit tabacic”.

Dialogurile sunt o suferință continuă, fiind total lipsite de naturalețe.

Până acum nu e clar care e intriga, nici măcar în linii mari. Personajele nu sunt consecvente cu ele însele. (Ditamai asasinul profesionist se duce să doarmă în mansarda clientei sale – la invitația acesteia!!! – și e prins de gărzile pe care aceea le chemase pretinzând că au călcat-o hoții; pueril. Asta pentru că el, asasinul, uitase că se trecuse la ora de vară!!!!!!!!!). Caracterizarea personajelor e grosolană, autorul vrea să fie sigur că ne e clar de la început cine e rău, că poate noi singuri nu ne putem prinde. Ba mai mult, ne-o și repetă, că poate am uitat de la o pagină la alta că episcopul e „un sadic dement” și „un smintit în robă”, iar contesa e ambițioasă, lucruri pe care nu le zice un alt personaj despre el, ci vocea auctorială.

Uite câteva fraze, la întâmplare:

Continuă lectura „Când zorzoanele sufocă povestea”