Posts tagged ‘millennium books’

Miloș Dumbraci, un debut promițător

hotul-de-moarteAm ajuns pe fugă la Romconul de anul ăsta, ca să spun câteva cuvinte la lansarea volumului de povestiri Hoțul de moarte al lui Miloș Dumbraci pe care eu una îl consider debutul anului. În loc să fac o cronică a cărții, o să redau mai jos ce-am spus despre ea acolo, dar cu mai puțin de ăăă și cu ceva mai multă coerență.

Hoțul de moarte este volumul de debut al unui autor promițător, poate cel mai promițător dintre debuturile ultimilor ani. Un scriitor dotat cu o imaginație fără frontiere și care refuză să se cantoneze într-un gen anume. Aici găsiți de toate: cyberpunk, dark (very dark) fantasy, inteligențe artificiale, realități virtuale, povestiri de război, prim contact.

Remarcabilă mi se pare capacitatea lui Miloș Dumbraci de a crea lumi credibile și foarte amănunțite în oricare dintre genurile sau subgenurile în care scrie, o aplecare asupra detaliilor care dă substanță universurilor create. Și întrucât ori de câte ori creezi un univers nou ca scriitor lași în el o parte din tine sau mori puțin, ca să folosim o vorbă mare, mulți evită să se scufunde atât de adânc atunci când scriu o simplă povestire. Or tocmai asta face diferența dintre un scriitor ok și unul bun.

Faceți o călătorie într-o URSS în care creștinismul s-a combinat cu comunismul (și unde în loc de KGB-iști avem inchizitori). Sau luați parte la bătăliile kanjerilor, trupe de elită de ucigași de zei. Sau participați la o misiune de explorare a Cosmosului de către musulmani, cu niște consecințe pe care nu aveți cum să vi le imaginați deși așa credeți. Fiecare dintre aceste lumi are culoare, detaliu, concretețe, societățile gândite au niște reguli ale lor după care funcționează. O simți, chiar dacă îți petreci în ea numai o povestire (deși multe dintre ele sunt interconectate).

Mie mi se pare remarcabilă și îndrăzneala alegerii acestor teme. Pentru că la o primă vedere ai zice că nu e cool să scrii despre URSS sau că e mai bine să eviți tema Califatului cosmic. Dar nu există practic teme ne-cool sau tabu, ci numai scriitori mai mult sau mai puțin pricepuți. Ce fac cei pricepuți puteți vedea în volumul de față.

Imprevizibilul este la el acasă. Nu numai că personajele nu sunt ceea ce ai crede și că uneori camuflajul, masca, se dovedesc a fi adevăratul chip. Povestirile însele nu sunt ceea ce ar părea: începi să citești un soi de istorie alternativă pământeană și te trezești că de fapt este un text despre primul contact cu altă civilizație. O povestire de război virează natural în fantastic. Lucrurile nu evoluează cum te-ai aștepta, dar în același timp surprizele astea nu au nimic forțat, premeditarea însăși poartă masca spontaneității.

Nu în ultimul rând, Miloș Dumbraci este un scriitor care, în lumea autohtonă a SF-ului, unde suntem mai mult sau mai puțin scriitori de ocazie, se ia în serios ca autor și ca urmare scrie constant. Ceea ce eu îi doresc și pe mai departe.

Ce aș adăuga în plus este că preferatele mele sunt „Pieile de Fier” (un fantasy cu ucigași de zei), „Șamanul și kurganul”, „Triții de pe Jawdah” (Califatul cosmic să trăiască!) și „Jack și moartea ankylozaurului”.

Dacă vreți să vă faceți idee cum sună povestirile autorului, fragmente din ele (suficient cât să vă ațâțe curiozitatea) găsiți pe blogul acestuia.

Dacă vreți să citiți o povestire întreagă, și nu doar fragmente, eu vă recomand Lamă albă, tăiș negru, care nu se regăsește în volum, deși după părerea mea ar fi meritat.

Anunțuri

Foamea: Making of

zombi 2Ca ziarist, am o dependență nesănătoasă de deadline-uri. Dacă n-am un deadline nu pot să termin nimic. Ca urmare, când s-a anunțat că se va face o antologie cu zombi, am luat-o ca pe un deadline, în genul „Laura, ai timp până în data de… să te apuci și tu odată de scris!”.

Trebuie spus că, în 2008, începusem să cochetez cu ideea că poate ar trebui să scriu. Prin 2010,  deja trecusem de faza cochetăriilor și luam în considerare ideea unei relații temeinice cu scrisul, genul ăla cu ups and downs dar care ține o viață. Ca urmare, deși nu aveam în minte în momentul acela nicio povestire cu acest soi de creaturi drăgălașe, m-am simțit provocată.

Întrucât o fază importantă în presă este predocumentarea – să nu te așezi la scris până nu știi tot ce trebuie despre subiect, deși, la cum arată presa de azi, toată presa, nu s-ar zice – m-am apucat să-mi reîmprospătez cunoștințele pe tema dată. Am văzut, împreună cu motanul, o tonă de filme cu zombies. De la un moment dat, a trebuit să iau motanul, mai slab de înger decât mine, în brațe; el nu recunoaște, nici până azi, decât că îl stresa coloana sonoră. (Pisica, indiferentă la tot ce nu are vrăbiuțe, dormea în dulap, după ce mă anunțase s-o trezesc dacă mă decid, cumva, să pun Păsările lui Hitchcock).

După ce am mai citit și niște romane cu zombi, m-am apucat să scriu și eu ce mi-a trecut prin cap. Au rezultat două texte:  „O zi obișnuită după sfârșitul lumii”, pe care l-ați putut citi și în Galileo 5 și care deschide antologia Zombii: cartea morților vii, și Foamea.

Citește mai mult…

Pe hârtie

E o senzație încă nouă să-mi văd un text pe hârtie. Mă apropii de el cu o emoție de îndrăgostit care-și adună curajul să-i zică „bună!” iubitei. Mă tem că o să deschid cartea sau revista și o să văd că mi-au scris numele greșit sau poate că a apărut vreo greșeală în titlu și că o să trebuiască să îndur cu zâmbetul pe buze consolările glumețe ale prietenilor, reprimându-mi din greu pornirea de a le smulge capetele de pe umeri și a le călca sistematic cu compresorul.

Urmează textul. Nu m-am citit citit niciodată cap-coadă pe hârtie și nu știu când sau dacă am s-o fac vreodată. Deși am parcurs textul de câteva ori, refăcând, recitind, corectând, mi se pare, deodată, străin. Pe pagina tipărită, cuvintele vin în alt loc decât pe varianta electronică pe care am lucrat atâta și care-mi e familiară. Deschid la întâmplare și văd o repetiție supărătoare, care, nu știu cum, mi-a scăpat. Preț de câteva secunde mor, după care însă învii la loc și recitesc începutul, pe care nu-l găsesc rău. Sunt foarte importante prima frază, primul paragraf, am învățat asta ca jurnalist și se aplică foarte bine și la cărți. În cazul meu, primul paragraf e așa:

Primul lucru pe care-l aud când mă trezesc este ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să adorm: paşii lui târşâiţi. Lenţi, neobosiţi, ca o coasă tăind în fâşii egale timpul nefericirii mele. Asta e bine. În felul ăsta, nu pot să mă păcălesc nicio clipă că lucrurile ar fi la fel ca înainte, aşa că nu mai pierd vremea încercând, deja sunt jos din pat şi mă îmbrac.

Ce urmează? O zi obișnuită după sfârșitul lumii. Cum decurge ea puteți afla citind povestirea mea, în Galileo 5, care a apărut deja și pe care o găsiți la editura Millennium Books, la târgul de carte Gaudeamus. Iată mai jos un mic instantaneu, un pic mișcat, din postapocalipsă cea de toate zilele:

Citește mai mult…

Eu și Galileo

De fapt n-am nicio treabă cu bietul Galileo Galilei*. Dar are el treabă cu mine, în sensul că la Târgul de Carte Gaudeamus – care începe de miercuri, adică de POIMÂINE, și dacă nu ați pus bani deoparte mai aveți încă timp să luați un credit – o să îmi apară un text în Galileo 5. Am deja coperta cu numele meu frumos scris pe ea, iar Horia se jură că de sâmbătă revista se va găsi la târg, ceea ce, de dragul sănătății lui imediate, și eu îi doresc.

Acum o să pun frumos aici cuprinsul revistei, urmând ca despre povestire să vă dau, cu țârâita, detalii de mâine încolo.

CUPRINS:

  • EDITORIAL: Horia Nicola Ursu – Elogiul abundenţei
  • FICŢIUNI: Gene Wolfe – Memorare (nuvelă nominalizată la premiile Hugo, Nebula, Locus şi Theodore Sturgeon); Mike Resnick – Întoarcerea acasă (povestire nominalizată la premiul Hugo în acest an); Paul Tudor – Circul din Amsterdam; Eugen Cadaru – Sfera; Laura Sorin – O zi obişnuită după sfîrşitul lumii; Florin Pîtea – Resurse umane.
  • VIITORUL ANTERIOR: Oliviu Crâznic – Literatura gotică: valoare, opere şi reprezentanţi; Mircea Opriţă – Mitologie şi luxurianţă: Vladimir Colin.

Ilustraţia copertei îi aparţine artistului Darin K. Ford.

Galileo Science Fiction & Fantasy, Nr.5/2012 – 224 pagini, format 205×135 mm, ISSN 2067-7553, Millennium Books, noiembrie 2012; preţ de librărie: 15 lei

(Și uite-așa o să ajung eu în biblioteca lui Adrian Cioroianu, care întotdeauna vine ață la stand și-și ia Galileo. Ideea mă distrează la culme).

––––––-

*Eu sunt, dacă vă interesează, fan Leonardo da Vinci.

Dincolo de noapte – ecouri

Au apărut câteva recenzii la antologia Dincolo de noapte: 12 fețe ale goticului, așa că le trec aici:

MediaTarget are numai cuvinte de laudă:

Cartea adună 12 poveşti interesante ale genului gotic, pe care editorul le-a ales pentru a concura cu maeştrii genului, Edgar Allan Poe, Bram Stoker, Stephen King, Anne Rice, Charlaine Harris. Credem că a reuşit. Selecţia poveştilor este foarte bine făcută, temele alese pe potrivă (vampiri, vârcolaci, îngeri, ucigaşi în serie, stafii, tinere prizoniere, călugări, etc.), redactarea exemplară, coperta superbă şi hârtia de calitate deosebită. Nu credem că avem ce reproşa editorului şi editurii, dimpotrivă, îi felicităm pentru această reuşită, ca şi pe autorii care au fost selectaţi şi care s-au achitat cu brio de sarcină, fie că e vorba de cei foarte tineri (Narcisa Stoica, Laura Sorin, etc.), fie că e vorba de cei arhicunoscuţi (Liviu Radu, Florin Pîtea, etc. – îi vedeţi pe toţi pe copertă).

Printre cele cinci povești evidențiate în mod special se numără și a mea, alături de textele unor scriitori mult mai experimentați decât mine, adică Ștefana Czeller, Florin Pîtea, Oliviu Crâznic și Ciprian Mitoceanu. Zice așa:

Incredibil de bună este povestea Laurei Sorin, despre o confruntare înger-demon cu totul atipică, pe fondul unei apocalipse cu zombi! Idee şi scriere total originale, foarte frumoase. (…) Putem spune că Oliviu şi domnişoara Sorin ne-au dat cele mai multe momente de suspans din toată antologia!

La rândul său, Florin Pîtea a citit antologia și spune, pe blogul lui, ceva de bine și despre Copiii Diavolului. Lucru pentru care îi mulțumesc, mai ales că în micuța noastră lume scriitorii nu reușesc totdeauna să fie amabili unii cu alții.

Una dintre cele mai bine realizate povestiri din antologie este însă „Copiii Diavolului” de Laura Sorin. Ca text de debut, este remarcabil. Narat la persoana întîi de căte o protagonistă-eroină – sau, mai exact, antieroină – textul prezintă o apocalipsă urbană cu zombi în Bucureşti la care îngerii şi diavolii sînt simpli spectatori. Aş vedea în relaţia dintre protagonistă şi un înger ineficient o trimitere intertextuală la romanul lui Terry Pratchett şi Neil Gaiman intitulat Good Omens, însă Laura Sorin tratează această temă într-o manieră originală şi memorabilă.

La acestea adaug și mai vechea mențiune de pe Hyde Park:

O apariţie interesantă pe piaţa de carte: 12 scrieri româneşti care conţin poveşti cu vârcolaci, îngeri, mistere, tragedii, intrigi, catacombe… Un experiment unicat, deoarece acest gen literar nu este des întâlnit în România. (…) Reunite sub titlul “Dincolo de noapte”, cele 12 poveşti gotice româneşti sunt de o frumuseţe stranie, înfricoşătorul nefiind…înfricoşător, ci doar insinuant. Pe alocuri apare chiar un umor subtil, greu de găsit în aceste vremuri deloc “gotice”.

Buy, buy, baby! Sau despre lansare și alte nebuloase…

Probabil că, după ce v-am bătut atâta la cap cu antologia, ar trebui să vă spun și cum a fost lansarea, numai că practic s-a terminat înainte să-mi dau seama ce se întâmplă. Și, cum am ajuns acolo cu cinci minute înainte și într-o fugă – jurându-mă, firește, că niciodată n-o să mai ajung în halul ăsta de înghesuită de timp – nici de poze nu am apucat să mă ocup, așa că n-am.

Ce pot să vă spun este că ne-am îmbrăcat cu toții în negru și am încercat să arătăm cât mai gotici, că a venit o mulțime de lume, că editorul, Oliviu Crâznic, a ținut un discurs scurt în care a spus și ceva drăguț despre mine, după care s-a făcut pierdut, subit și fără să-și ia la revedere, într-o ceață atât de deasă încât eu nu știu nici până în ziua de azi ce s-a întâmplat cu el, mai ales că și blogul pare să-i fi dispărut, că nu s-a făcut nicio poză de grup, ceea ce e păcat, întrucât cred că ar fi ieșit trăsnitor de mișto și că m-am trezit deodată dând autografe. Asta înseamnă că am stricat cu scrisul meu îngrozitor o grămadă de cărți care ar fi fost mult mai frumoase fără aceste decorațiuni, dar măcar m-am străduit să fac niște dedicații cât mai personalizate, acolo unde s-a putut, firește.

Este de prisos să precizez că primul autograf l-a căpătat voicunike.

După aia, m-am dus la lansare la Tușa Vero, la standul editurii Nemira, și de data asta am luat eu un autograf pe un exemplar al cărții ei, Floarea de loldilal. După aia am fost cu bebe la vânătoare și pescuit și am constatat că, spre deosebire de alți ani, oferta culinară pe toată suprafața curții Romexpo consta în mici, mici, mici sau mici. După o matură chibzuință, am ales micii. Bebe, în schimb, pervers, a vrut mici! Am bănuiala că o să mă mumific încet, dar sigur, pentru că, pe tot parcursul prânzului am fost afumată din două direcții diferite.

Când ne-am întors la standul editurii Millennium, care era comun cu cel al mai tinerei edituri Herg Benet, Cristina Nemerovschi – publicată la adineauri numita HB – tocmai își lansa și ea romanul, în fața unui grup de admiratori entuziaști. Personajul își plimba minicapra, pe nume Maria Magdalena, prin parc. (Nu mă întrebați ce e aia minicapră.) Când autoarea a citit propoziția „Maria Magdalena se pișă”, iar publicul a chiuit de bucurie, am decis că, doamnă cum mă știți, nu-mi șade bine să asist la așa ceva și m-am retras, neagră și gotică, unduind pe tocuri și lăsând în urmă o seducătoare aromă de mici pe grătar, care mă urma ca o eșarfă. Am mai cumpărat una, alta, un Philip Roth cu garnitură de Bernard Schlink, să se ducă gustul de mici, și, când m-am uitat din nou la ceas, am realizat că numai cu mașina timpului aș mai fi putut ajunge la lansarea lui Florin Pîtea, care avusese loc deja de trei sferturi de oră. Ca să mă consolez pentru acest impardonabil act de impolitețe, m-am dus să beau o bere.

Știu că pe la târg au trecut tot felul de copii teribili, care ai literelor, ca Houellebecq, care ai politicii, ca Victor Ponta, dar eu i-am evitat pe toți: toleranța mea față de personalități e extrem de redusă zilele-astea, când toată lumea pare să se creadă cineva și să se aștepte să o tratezi ca atare, nu doar scriitorii și politicienii, ci și simplii civili. Dar despre asta, altă dată..

Despre restul târgului mai am de adăugat că antologia noastră (buy, buy, baby!) s-a vândut binișor, că mi-am cumpărat cărți după pofta inimii, nu ca anul trecut, când m-am scobit prin buzunare, și că, după ce ai câteva cărți în pungă – sau mai corect spus, câteva cărți în câteva pungi – parcă și berile curg mai bine. Și târgul parcă a fost mai animat decât cel de anul trecut, mai ales ținând cont că a fost și mini-vacanța de Rusalii.

PSSSST! Nicule, mi-am cumpărat Proust și tu n-ai fost pe fază să mă împiedici!

Acuma nu vă mai rămâne decât să cumpărați antologia, pe care o puteți comanda de pe site-ul Millennium Books. Bye, bye, baby, buy, buy!

Making of: Copiii Diavolului

După cum vă anunțam ieri, a venit momentul să povestesc și eu cum s-a făcut de-am scris o povestire care o să apară în antologia Dincolo de noapte: 12 fețe ale goticului, scoasă de Millennium Books.  Pe scurt și în măsura în care un scriitor poate explica de ce scrie ceea ce scrie, lucrurile au stat așa:

Un înger rătăcit și un diavol melancolic

Laura Sorin

Acum doi ani, coborând într-o după-amiază de vară în pasaj la Universitate, am văzut un înger fumând. Stătea pitit după un stâlp şi trăgea din ţigară, cu capul în jos şi cu spatele la mulţime, ca unul care ştie că nu e bine ce face. Avea o cămeșoaie lungă până în pământ, o perucă blondă ridicolă și o pereche de aripioare care n-ar fi ridicat în aer nici măcar un curcan, darămite ditamai namila de bărbat. Nu știu la ce făcea reclamă sau pentru ce dădea pliante: la Universitate vezi tot soiul de minuni. Dacă ar fi trecut pe acolo vreun copil, i s-ar fi dus naibii toate concepțiile despre îngeri, mi-am zis eu și mi-am promis să fac o postare pe blog. Până acasă, însă, m-am răzgândit. Simțeam pe undeva pe-aici o poveste și, ca urmare, nu voiam să dau ideea lumii întregi, ca să nu mi-o fure altcineva înainte să apuc eu să-mi dau seama unde duce. Nici nu publicasem încă vreun text, dar înțelegeam deja ce coțofană avară poate fi scriitorul, fie el și începător, adunând tot felul de chestii sclipitoare și punându-le bine.

Așa s-a născut prima scenă dintr-o povestire cu un înger rătăcit și un diavol melancolic, care joacă un joc straniu într-un București indiferent față de ordinea celestă. Diavolul, sau, mai precis, diavolița în cauză îl surprinde pe înger în orașul ei, dedându-se la păcatul fumatului. Curioasă ca un demon – sau poate ca o femeie – se ia pe urmele lui și constată că este singura care îl vede pe înger ca atare. Vocea care povestește este a ei și are cinismul, ușurătatea, angoasa și tristețea pe care numai diavolul, privind de pe margine la carnavalul omenirii, le-ar putea avea.

Mult timp, această primă scenă a fost și singura. Apoi m-am apucat să schițez portretul diavoliței și am inventat un creaționism sucit care, nefiind cel oficial, nu este nici opusul lui, așa cum v-ați aștepta. Și tot scriam eu, și tot tăiam, și timpul tot duios trecea… Acuma,  după cum veți vedea din prezentarea de pe Galileo Online pe care n-am mai pus-o și aici, eu sunt ziaristă și, în timpul celor 12 ani de presă pe care i-am adunat până acum la CV, m-am ales cu o frumusețe de deformație profesională care constă în faptul că nu reușesc să termin nimic dacă nu aud ghilotina dead-line-ului cum începe să huruie amenințător deasupra capului meu. Ca urmare, probabil că aș fi lucrat și acum la povestire dacă nu mi-ar fi trăsnit prin cap că poate și-ar găsi locul în antologia gotică anunțată de Oliviu Crâznic. Odată ce mi-a venit ideea, toate piesele și-au găsit locul și toate întrebările răspunsul și textul a fost gata. Sigur, unele lucruri au căzut la montaj, și-așa se face că, de exemplu, n-o să aveți ocazia să-l cunoașteți pe Madian, iubitul înstrăinat dar gelos al diavoliței, care detestă omenirea cam cum ar detesta cineva puricii rezistenţi la insecticide din blana propriului câine. Asta e, poate cu alt prilej!

Asta este povestirea mea. Nu e prima pe care am scris-o pentru a o propune spre publicare, dar s-a nimerit să fie prima care o să apară. E poate naivă, dar e sinceră, pătimașă, melancolică, revoltată. E atât de reprezentativă pentru cine sunt eu încât e aproape un autodenunț. Sper să vă placă și promit ca pe viitor să fac și mai bine.

Și, ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc aici, după ce se termină seria de „making of” etc, o să pun un fragmențel din povestire aici, pe blog. Încercați să nu muriți de curiozitate până atunci, pentru că nu știți ce pierdeți. (Sau cel puțin așa trebuie să zic eu, pentru că reclama, chiar și în vreme de criză, este sufletul comerțului.)

P.S. Să știți că e foarte ciudat să te pui pe tine însăți drept tag la o postare. 🙂

CITIȚI ȘI:

Nici nu știți ce vă pândește din întuneric…

Vă povesteam ieri că la târgul de carte Bookfest o să apară o antologie de proză gotică românească. Ceea ce nu v-am spus ieri, pentru că prăjitura se savurează cu lingurița, nu se înfulecă, a fost sumarul, precum și faptul că în carte sunt și eu, cu ceea ce reprezintă debutul meu ca autor.

Iată sumarul antologiei:

  • Oliviu Crâznic – Cuvîntul editorului: O epopeee cu final (sper!) aşteptat
  • Ştefana Czeller – Spălaţi de sîngele fecioarelor
  • George Lazăr – Ziditorii de biserici
  • Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă
  • Narcisa Stoica – Argint Viu
  • Dan Doboş – Violet
  • Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită
  • Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves
  • Cătălina Fometici – Sub vălul nopţii
  • Laura Sorin – Copiii Diavolului
  • Oliviu Crâznic – Pivniţele Palatului Charron
  • Ana-Maria Negrilă – Ora morţii
  • Ciprian Mitoceanu – Ispăşirea

Laura Sorin fiind yours truly Dreaming Jewel, aceasta care vă vorbește.

Mai multe despre povestirea mea, precum și despre felul în care mi-a venit ideea veți afla deîndată ce Galileo Online va începe seria de making of-uri, în stilul deja consacrat în cazul antologiei Steampunk – A doua revoluție. Și nu numai. La un moment dat o să postez aici un fragment din povestire, o să vă vorbesc puțin și despre personaje etc, pentru că am de gând să fac tot ce-mi stă în putință ca să muriți de curiozitate până la târg (și să înviați la loc taman la timp ca să cumpărați antologia).

Țineți pe-aproape, pentru că  nici nu știți ce vă pândește din întuneric!

–––––––

Oliviu Crâznic (editor) – Dincolo de noapte: 12 feţe ale goticului – seria Antologiile Millennium, 304 pagini, paperback, format 125×195 mm, ISBN 978-6068113791, Millennium Books, mai 2012; preţ de vînzare recomandat: 34 lei.

Gotic românesc la Bookfest

Lume, lume și mai ales cititori de literatură fantastică!

Nici nu știți ce vi se pregătește, dar veți afla imediat de aici. Cică la un moment dat 11 minți nemaipomenit de sucite și cu Oliviu Crâznic doisprezece care le și-ntrece, mări se vorbiră, cap la cap se buluciră, la celălalt capăt al nopții ieșiră și de aici a rezultat o antologie de povestiri gotice scrise de autori români. Cine o vrea, de la Bookfest poate s-o ia.

Bun, doamnelor și domnilor, este clar că dacă românul s-a născut poet eu în mod cert sunt excepția de la regulă, așa că o să încetez să mai delirez în versuri și o să vă redau comunicatul editurii Millennium Books. Dar dacă vreți mai multe detalii, stați pe-aproape în zilele următoare, pentru că nici nu știți ce vă pândește din întuneric!

*

Proaspăt laureat al Eurocon Encouragement Award, scriitorul Oliviu Crâznic, autorul romanului …şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (2010, Editura Vremea, premiul Galileo 2011 pentru cel mai bun roman), o extraordinară demonstraţie de virtuozitate în mînuirea tematicii şi atmosferei gotice, revine în peisajul editorial în calitate de editor al unei noi antologii originale din seria Antologiile Millennium, intitulată Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului. De la autori consacraţi la debutanţi de mare talent, Oliviu Crâznic a adunat între copertele acestui volum o duzină de poveşti gotice de cea mai pură factură. Antologia Dincolo de noapte va fi lansată pe data de 2 iunie la Tîrgul naţional de carte Bookfest, în prezenţa autorilor.

„Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.”

Oliviu Crâznic (editor) – Dincolo de noapte: 12 feţe ale goticului – seria Antologiile Millennium, 304 pagini, paperback, format 125×195 mm, ISBN 978-6068113791, Millennium Books, mai 2012; preţ de vînzare recomandat: 34 lei.