Posts tagged ‘Paladin’

Poveștile traducătorului: Când discipolul învață tot ce-i bine de la maestru

dragonDaniel Abraham Calea dragonului

Titlu original: The Dragon’s Path

Seria: Dagger and Coin (cartea I)

Gen: Fantasy

Editura: Paladin (2016)

Traducere: Laura Ciobanu

Ca traducător nu ai întotdeauna bafta să traduci ce-ți place. Când însă ți se întâmplă asta, ești cea mai fericită făptură de pe lume, fiindcă vreme de câteva luni trăiești practic în universul respectiv. Eu una, fără nicio exagerare, uit uneori că traduc și am senzația că de fapt iau parte la evenimente, privindu-le desfășurarea de undeva de foarte aproape.

Ca urmare, când mi s-a dat la tradus Daniel Abraham am țopăit prin casă la propriu. Ce vreți acuma, nu traduc decât de doi ani și nu m-am blazat încă. Îl citisem de mult și nici prin cap nu-mi trecuse că o să ajung vreodată să îl traduc eu – ba nici când m-am apucat de tradus nu am îndrăznit să visez la asta (sau la alți autori care mi-au picat pe urmă în brațe).

Pentru cine nu știe, Abraham este un colaborator apropiat al lui George R.R. Martin, cel mai detestat dintre scriitorii iubiți de public, și a învățat de la acesta numai lucruri bune. De exemplu, spre deosebire de Martin, Abraham a învățat să termine seriile de care se apucă și a făcut-o de fapt cu atâta eficiență încât are vreo trei cariere scriitoricești: una de autor de fantasy, în care a încheiat deja seriile The Long Price Quartet (o minunăție de poveste, într-un univers în care cuvintele capătă trup și poeții au putere) și Dagger and Coin (cinci romane, ultimul publicat în ianuarie 2016); o a doua ca jumătatea – zic eu – cea mai interesantă din James S. A. Corey, identitate sub care el și Ty Franck au scris romanele din seria Expanse; o a treia, ca autor de fantasy urban sub pseudonimul M.L.N. Hanover, care a avut ca rezultat romanele din seria The Black Sun’s Daughter.

Economia și războiul

Calea dragonului este calea războiului total, care nu lasă în urmă nimic. Este drumul pe care nu vrei s-o apuci, într-un univers în care dragonii s-au ucis între ei, lăsând diversele rase ale omenirii – pe care le creaseră ca să-i slujească – să se descurce cum or ști. Oamenii nu mai știu mare lucru din acea istorie străveche și adesea rescrisă, dar să se războiască n-au uitat.

Așa și începe cartea, în ajunul unui război. Marcus Wester, căpitan de mercenari, s-a angajat să escorteze în siguranță un convoi de căruțe cu care micii negustori își trimit afară din oraș agoniseala înainte să înceapă asediul. Numai că toți oamenii lui, cu excepția locotenentului, au fost arestați, așa încât Wester se pomenește nevoit să angajeze o trupă de actori care să treacă drept soldați, în speranța că, văzându-i, bandiții întâlniți pe drum vor prefera să nu-i atace. Fără știrea lui, în convoi s-a strecurat o căruță în care este transportată averea considerabilă a băncii orașului. Iar pe capra ei se află o fată pe cât de neexperimentată, pe atât de ambițioasă, care nu prea înțelege conceptul de limite.

Și ăsta e doar începutul, iar acestea numai unele dintre personajele acestei cărți cu de toate: război, intrigă politică, dar și economie, căci două forțe mișcă lumea, pumnalul și moneda, forța brută sau finanțele (lucru pe care adesea autorii de fantasy îl uită, mizând pea mult pe cea dintâi și deloc pe cea de-a doua), înșelătorii în cadrul altor înșelătorii, alegeri dificile dar necesare, alegeri dificile dar neinspirate. În acest prim roman aproape că nu există fraze inutile sau scene fără rost. Citește mai mult…

Anunțuri

Cronică vorbită: Martin Cruz Smith

Martin Cruz SmithParcul Gorki (1981)

Titlu original: Gorky Park

Editura: Paladin, 2015

Traducere: Mircea Pricăjan

Sâmbătă, la Bookfest, am participat la lansare și am spus câteva cuvinte despre carte. Întrucât atunci când am citit-o nu am scris aici despre ea, o să pun pe post de cronică prezentarea pe care i-am făcut-o la târg.

Într-o noapte geroasă în Parcul Gorki din Moscova sunt descoperite trei cadavre cu fețele jupuite. Mai mult, și amprentele au fost îndepărtate. În imensa URSS, la finalul erei Brejnev, a identifica aceste victime este ca și cum ai căuta acul în carul cu fân și totuși asta trebuie să facă Arkady Renko, anchetator în cadrul Miliției moscovite și personaj principal al seriei de opt romane scrise de Martin Cruz Smith. În momentul în care facem cunoștință cu el, Renko este un tânăr anchetator promițător, cu un dosar profesional

@Andrei Duduman. Note to self: Data viitoare fii atentă ce fundal ai în spate, că violetul ăla combinat cu albastrul ținutei te face să arăți pătrată și nu ești. Nu că n-ai mai putea slăbi puțin....

Foto: Andrei Duduman.
Note to self: Data viitoare fii atentă ce fundal ai în spate, că violetul ăla combinat cu albastrul ținutei te face să arăți pătrată și nu ești. Nu că n-ai mai putea slăbi puțin…

impresionant, aproape o vedetă. Cazul de față, care se va dovedi departe de a fi un banal omor, este pentru el un punct de cotitură. Pentru că în URSS iarna o fi lungă, dar gheața politică e subțire și te poți oricând trezi sub ea chiar făcându-ți cu strictețe datoria. Ceea ce dă naștere, la începutul romanului, unei competiții între servicii, dar nu așa cum ne-am obișnuit din romanele americane, pentru a rezolva cazul, ci, dimpotrivă, pentru a pasa de la unii la alții un dosar cu potențiale complicații politice. În acest sistem, Renko are de ales între a face dreptate – sau, așa cum vede el lucrurile, a-și face meseria cu probitate – și a face carieră. O opțiune dificilă pentru un personaj care a decis să devină anchetator influențat de Porfiri Petrovici, anchetatorul lui Dostoievski din Crimă și pedeapsă.

Ar fi de înțeles o anumită reticență a cititorului față de un roman despre URSS scris de un american. Nu este cazul, căci Marin Cruz Smith și-a făcut bine tema, grefând foarte iscusit rețeta americană de roman polițist – împușcături în noapte, suspecți aflați în poziții importante, un criminal care pare de multe ori cu un pas înaintea anchetatorului – peste o Uniune Sovietică a cărei atmosferă este foarte bine redată. Cei care au trăit în comunism vor recunoaște micile învârteli, birocrația sufocantă, aparatura electrocasnică achiziționată pe bază de relații și arătată cu mândrie prietenilor ca o dovadă a statutului social superior. (O anumită mașină de spălat se comportă foarte neprincipial, vă avertizez).

În „Parcul Gorki” ne aflăm în perioada finală a erei Brejnev, supranumită „era stagnării”, dar următoarele romane ne vor purta prin perioada de glanost a lui Gorbaciov, destrămarea URSS și tranziția ce va urma, ultimele romane din serie având loc în timpul regimului lui Vladimir Putin. O Rusie în mișcare, în schimbare, în care Renko rămâne un personaj incapabil să se integreze, cu un simț acut al dreptății și cu limba mult prea ascuțită pentru binele lui.

(Ce nu am mai spus ca să nu mă lungesc a fost că) un alt atu al lui Martin Cruz Smith este complexitatea personajelor, și nu e vorba numai de Renko, ci și de personajele negative sau de personaje care încep prin a părea negative pentru a ne surprinde apoi. Cei care nu cred că un membru al KGB poate fi un personaj pozitiv, ba că poate deveni chiar prietenul lui Renko – un soi ciudat de prietenie, dar prietenie – vor avea o surpriză. Și nu am pomenit nimic despre preferatul meu, Karp Korobeț, în principal pentru că el nu apare decât în următorul volum din serie, Steaua Polară, tradus de mine și care va apărea de asemenea la editura Paladin.

Aș mai adăuga că am avut emoții, în mod stupid dat fiind că doar am mai vorbit și altă dată în public, ba am apărut chiar și la televizor de vreo câteva ori. Câh. Big dislike!