Robyn YoungRebeliunea

Titlu original: Insurrection

Gen: Istoric

Editura: Nemira (2016)

Traducător: Laura Ciobanu

E cazul să încep și eu să țin pasul cu traducerile mele. Îmi propusesem să povestesc pe blogrobyn-young-1-rebeliunea_c1 despre ce înseamnă să traduci în general și cu ce probleme te confrunți de la carte la carte, dar am fost atât de ocupată cu tradusul că nu mi-a mai rămas timp de povestit. O s-o iau în ordinea apariției cărților și o să văd ce îmi mai amintesc.

Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct. Familia lui Robert are un drept la tron, dar are și moșii întinse în Anglia, așa că Robert își va petrece copilăria rupt între Scoția natală și mult mai rafinata Anglie, între bunicul tradiționalist și tatăl loial lui Edward I, între datoria față de neamul său și dragostea față de prietenii pe care și-i făcuse la curtea Angliei.

Autoarea încearcă – și chiar reușește – să îl transforme pe Bruce într-o figură simpatică, un tânăr naiv și bine intenționat, deși impresia mea e că în realitate omul a fost mult mai calculat. Dar istoria e scrisă de învingători și învingătorii au întotdeauna dreptate (John Comyn și Richard al III-lea ar avea ceva de spus pe tema asta, din postura de parte vătămată). În plus, din ce scria în recenziile de afară, taman în asta ar consta noutatea abordării lui Young, căci romane cu Bruce cinicul tot s-ar fi scris.

Și arcașii deschiseră focul… sau nu

Când traduci un roman a cărui acțiune se petrece între 1285 și 1301 trebuie să fii atent ce termeni folosești. Nu merge să te iei după autor, căci unele cuvinte care la noi au parfum de neologisme existau bine-mersi în limba engleză de secole. Îmi pare rău că nu am notat exemple ca să dau acum câteva. Eu una, în traducere, am preferat să folosesc cuvinte din fondul de bază al limbii române, ca să nu îi fac pe cavalerii regelui Angliei să discute între ei ca doi corporatiști care stau de vorbă la un power point. Nu vă temeți, că nu i-am făcut să vorbească nici în stilul cronicarilor moldoveni.

O altă problemă a fost aceea că, atunci când nu ai arme de foc și ghiulelele sunt de fapt bolovani șlefuiți (sau neșlefuiți), comanda „foc!” e cam aiurea. La fel și expresia „a deschide focul” cu săgeți. (GRR Martin, de exemplu, în ASOIAF, nu spune „fire”, spune „loose”). Și cuvântul explozie ar trebui în general ocolit, cred. Poate că e de preferat a sări în aer. Dacă nu se inventase încă tiparul, nu trebuie să spui că un lucru i s-a întipărit personajului în minte. (Dar poți să folosești expresia „gravat”, cum face, de exemplu, Daniel Abraham – un alt scriitor tradus de mine – în romanul „Calea dragonului”, care o să apară la Gaudeamus săptămâna viitoare.) În fine, am observat că autorii anglo-saxoni nu au asemenea probleme și că scriu „foc” așa, cu nonșalanță, dar eu am refuzat una ca asta.

Cea mai mare bătaie de cap mi-au dat-o însă armele și armurile, pentru că la noi o parte dintre ele n-au mai ajuns și, ca urmare, nu există denumiri neaoșe pentru ele. Ca să nu mai zic că pentru descrierea blazonului lui Bruce senior am căutat poze ca să îmi dau seama ce înseamnă „red cross banded at the top”, ba i-am trimis una și redactorului, ca să știe ce și cum. Citește mai mult…